După o lună de pauză competițională, FC Muscelul Câmpulung a reluat astăzi pregătirile în vederea părții secunde a sezonului. Reunirea lotului a avut loc la Stadionul „Municipal”, primul antrenament din 2026 fiind dedicat reacomodării la efort.

La această primă ședință de pregătire, antrenorul Alecsandru Popovici a avut la dispoziție un lot format din 21 de jucători. Dintre aceștia, 15 au evoluat pentru Muscelul și în prima parte a campionatului, la care s-au adăugat șase juniori proveniți de la grupa U19. De asemenea, la reunire a fost prezent și fundașul Marius Sanda, fotbalist care a evoluat la Câmpulung și în sezonul precedent. Președintele clubului, Costin Ghiță, a transmis că în perioada următoare lotul va fi completat cu noi jucători, obiectivul fiind creșterea valorii și competitivității echipei pentru meciurile decisive ce urmează. Primul antrenament a fost efectuat în sala de forță și a avut ca scop readaptarea jucătorilor la efort după vacanța de iarnă. Până la reluarea competiției oficiale, Muscelul se va pregăti exclusiv pe plan local. Următorul meci de campionat este programat pe 21 februarie, împotriva formației CSM Slatina. Până atunci, echipa va disputa opt partide de verificare, adversarii provenind din mai multe eșaloane: trei echipe din Superliga României, două din Liga 2, două din Liga 3 și una din Liga a IV-a.Primul meci amical este programat joi, 8 ianuarie, de la ora 13:00, la Centrul Național de Fotbal Buftea, împotriva formației Unirea Slobozia.
Lotul prezent la reunire
Portari: Valentin Mărgărit, Rareș Ciubotariu, Rareș Bădulescu.
Jucători de câmp: Andrei Stelea, Rareș Grecu, Daniel Bîrzu, Darius Grosu, Andrei Purice, Marius Sanda, Eric Nistor, Ștefan Ghiță, Ionuț Jenaru, Alexandru Andone, Valentin Coșereanu, Alin Cocoș.
Narcis Manole