-6.8 C
Campulung Muscel
22/01/2026

De la anul, cetăţenii cu probleme medicale, economice şi sociale primesc servicii de medicină generală şi stomatologice în centrul nou construit la Pescăreasa

Odată cu edificarea şi recepţionarea centrului medico-social de la Pescăreasa, pentru a fi pus în funcţiune, este nevoie de personal care să desfăşoare activitatea propusă în cadrul său. Prin urmare, va fi înfiinţat un Compartiment de Asistenţă Medicală Comunitară, ca structură fără personalitate juridică, în cadrul aparatului de specialitate al primarului. Angajaţii de aici vor furniza servicii de asistenţă comunitară câmpulungenilor care aparţin grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, economic şi social. La prima din cele trei şedinţe extraordinare ale acestei săptămâni, cea de marţi, 16 decembrie 2025, Consiliul Local a aprobat şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Compartimentului de Asistenţă Medicală Comunitară – deocamdată, într-o formă sumară, care urmează să fie perfecţionată -, din care vom extrage câteva prevederi de interes pentru beneficiarii serviciilor sale.

  • Cu medicii şi asistenţii medicali vor fi încheiate contracte de prestări servicii

Structura de personal a noului compartiment se prezintă astfel: un asistent social practicant (personal contractual) – post cu 8 ore, care are rolul de coordonator de centru; un asistent medical comunitar (personal contractual) – post cu 8 ore; un îngrijitor (personal contractual) – post cu 4 ore; un mediator sanitar (personal contractual) – post cu 8 ore.

Hotărârea prevede că „pentru personalul medical necesar pentru realizarea activităților din cadrul centrului medico-social integrat, respectiv medic medicină generală, medic stomatolog, asistent medical generalist, asistent medical stomatologie, se vor încheia contracte de prestări servicii / protocoale de colaborare, în condițiile legii.”

  • Vor fi ajutaţi şomerii, câmpulungenii care trăiesc sub pragul sărăciei, bolnavii cronic sau în faze terminale, gravidele, bătrânii, copiii     

Sunt considerate persoane vulnerabile persoanele care se găsesc în următoarele situaţii: nivel economic sub pragul sărăciei; şomaj; nivel de educaţie scăzut; dizabilitate; boli cronice; boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative; graviditate; vârsta a treia; vârstă sub 18 ani; fac parte din familii monoparentale; risc de excluziune socială; alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social de la nivelul comunităţii, justificate medical sau social, în baza propunerii coordonatorului centrului medico-social integrat și a aprobării primarului municipiului Câmpulung.

  • Activitatea medicală se va desfăşura în clădirea din vecinătatea APIA Câmpulung  

Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară va funcționa în spațiile centrului medico-social din Șoseaua Națională, nr. 108, destinate activității medicale: cabinet medicină generală, cabinet stomatologie, cabinet servicii sociale, hol de așteptare, grupuri sanitare și spații auxiliare.

Sursele de finanțare ale compartimentului se asigură din bugetul local și alte surse legal constituite (donații și sponsorizări), precum și finanțare prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau proiecte locale/europene etc.

Prin crearea acestei structuri în cadrul aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, va fi desfiinţat, începând cu 1 ianuarie 2026, Compartimentul Asistență Medicală Comunitară al Direcției de Asistență Socială Câmpulung. Iar personalul va fi preluat, prin transfer, de noua unitate trecută în subordinea primarului, până cel târziu la 31 decembrie 2025.

Spicuim din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al acestui compartiment cu activitatea dislocată în noua clădire construită lângă sediul APIA Câmpulung şi Liceul Tehnologic Auto câteva informaţii de interes pentru cetăţenii cărora li se adresează:

Modalitatea de acces

  • Programarea se realizează telefonic, online sau la sediu;
  • Cazurile urgente medicale au prioritate, indiferent de programare;
  • Programările se iau în ordinea solicitării, cu păstrarea priorităților stabilite în regulament;
  • Beneficiarii sunt informați transparent cu privire la timpul de așteptare și disponibilitate.

Prioritizarea în funcție de nevoia medicală

  • Urgență minoră: febră, dureri acute, traumatisme ușoare – preluare rapidă;
  • Urgență stomatologică: durere severă, infecție dentară, sângerări – acces imediat;
  • Monitorizare cronică: programare periodică stabilită de medic;
  • Consultații de rutină: programate în intervalele cu disponibilitate.

Mecanismul situațiilor excepționale

Accesul persoanelor din afara municipiului sau al celor fără acte se poate face în următoarele situații: urgență medicală; situații sociale grave (persoane fără adăpost, victime ale violenței); recomandare din partea DSP, Poliției, Spitalului sau DGASPC. Toate cazurile se înscriu în Registrul de situații excepționale, cu justificare detaliată.

Măsuri privind accesul în perioada epidemiilor sau situațiilor speciale

  • Triaj epidemiologic la intrarea în centru;
  • Limitarea accesului în sala de așteptare;
  • Posibilitatea consultului separat pentru cazurile suspecte;
  • Adaptarea programului în funcție de recomandările DSP.

Drepturile beneficiarilor

  • Acces la servicii medicale în condiții de siguranță;
  • Respectarea demnității și confidențialității;
  • Informare completă privind starea de sănătate;
  • Posibilitatea de a depune sesizări.

Obligațiile beneficiarilor

  • Să respecte programările și regulile centrului;
  • Să furnizeze date corecte privind identitatea și starea medicală;
  • Să respecte personalul și normele de conduită.

Limitări de acces

  • Serviciul nu tratează cazuri ce depășesc competența medicinii primare sau stomatologiei de bază;
  • Pacienții sunt redirecționați către spitale sau specialiști atunci când este necesar.
  • Centrul va fi funcţional de la 1 ianuarie 2026.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!