Un incendiu puternic a izbucnit luni, 24 noiembrie, în jurul orei 23:30, la o locuință din comuna Valea Mare Pravăț.
Flăcările s-au manifestat cu violență la acoperișul casei, punând în pericol întreaga construcție. Echipajele de pompieri ajunse la fața locului au reușit să stingă incendiul rapid și să oprească propagarea acestuia. Intervenția nu a fost una ușoară, având în vedere că incendiul cuprinsese deja o suprafață de circa 60 de metri pătrați din structura acoperișului. Deși pagubele materiale sunt semnificative, fiind afectate acoperișul și tavanele unor încăperi, nu s-au înregistrat victime.
„Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.”, a declarat ISU Argeș.