La cinci-şase ani, Roxana mergea călare pe câmpurile din Mihăeşti. În prezent, tânăra de 24 de ani este o crescătoare de cai în regulă, care nu ratează concursurile din ţară. Nu ratează nici premiile în faţa bărbaţilor, alături de care concurează pe picior de egalitate. Roxanei Istrate i se spune „fata cu caii de la Mihăeşti”, renumele dobândit datorită târgurilor organizate de familia Istrate, prin intermediul cărora a ajuns cunoscută în rândul proprietarilor de herghelii din ţară, care se reunesc anual în Muscel. Şi nu prea s-a pomenit ca o fată să se dedice acestei preocupări, care nu se rezumă doar la etalarea armăsarilor la competiţiile de profil. Nu, Roxana merge la pădure, alături de tatăl ei, şi munceşte ca un bărbat. Nu doar îi creşte şi îngrijeşte, ci îi şi dresează. Are, împreună cu tatăl ei, 25 de cai şi nu vrea să vândă dintre ei deocamdată. În schimb, tot cumpără. Îi mângâie, îi sărută, îi alintă cu „iubirea mea”. N-ar putea să stea fără iubirile ei, care simt când „stăpâna” acordă mai multă atenţie altui animal şi se manifestă ca atare.
- „Dacă trebuie să mergem la treabă, mergem la treabă. Merg cu tatăl meu la pădure”
Reporterul serialului Youtube „România. Locuri şi meserii” a venit şi a revenit la Mihăeşti, unde a realizat mai multe interviuri cu Roxana Istrate, o tânără care îndrăgeşte foarte tare caii. Dragostea i-au transmis-o bunicul şi tatăl, fiind o calitate „moştenită” în familie. N-a avut niciodată teamă de aceste animale impresionante, pentru că, spune ea, le iubeşte din toată inima. „Îi consider membri ai familiei”, nu animale de muncă. „Ei sunt tot pentru mine.”, ca dovadă se ocupă de îngrijirea lor cu întreaga responsabilitate de care este capabilă. Chiar dacă au şi lovit-o, au muşcat-o şi i-au rupt mâinile şi picioarele.
Într-unul dintre reportaje, Roxana îl prezenta cu mândrie pe Tomy, calul său de suflet, pe care, între timp, l-a pierdut. Îl are şi pe Jerry, numele fiind inspirate de binecunoscutele desene animate „Tom şi Jerry”. „Numele chiar li se potrivesc. Tomy este mai cuminte, Jerry mai nebun.”, spunea aceasta înainte să-i moară, pentru a doua oară, un armăsar drag ei. Au fost aduşi din Ungaria de când erau mânji. „Aveau şase luni când i-am adus în ţară. Toată lumea râdea de ei, pentru că aveau părul mare ca nişte purcei. Au evoluat foarte bine. Şi eu am rămas surprinsă de evoluţia lor. Dacă vrei un animal bun, ca să se înveţe cu tine, îl iei de mic. Să-l cunoşti, să te cunoască, să ştii ce poate.”, spunea Roxana.
Pe Jerry l-a vândut, dar l-a cumpărat înapoi destul de repede. N-a avut linişte până nu l-a văzut din nou în grajd. „N-am dormit două săptămâni până nu m-am dus să-l iau. Am stat cu gândul numai la el.”, spunea Roxana.
Caii au o alimentaţie normală: fân, ovăz, porumb. „Şi muncă multă. După ce mă trezesc dimineaţa, merg la ei, le dau mâncare, îi ţesăl, îi aranjez. Dacă trebuie să mergem la treabă, mergem la treabă. Merg cu tatăl meu la pădure. Caii noştri româneşti sunt cei mai rezistenţi. Nu fac febră musculară, nu se îmbolnăvesc, nu am avut probleme. Este bun şi la concursuri. Degeaba ai un cal de 1,80 m înălţime şi patru-cinci tone, că nu poţi face nimic cu el.” Jerry, de pildă, deşi nu este de spiţă românească, este un cal perfect pentru pădure.
Roxana nu se dă înapoi nici de la muncă fizică, bărbătească: taie lemne, face fân, cară bălegar, face ce este de făcut într-o gospodărie. „Mie nu mi-e ruşine să muncesc. Nu pot să spun că sunt altcineva dacă nu sunt. Asta sunt eu.” Nu face parte din categoria crescătorilor doar pentru poze, ci pune vârtos osul la treabă. „Oamenii nu ştiu câtă muncă stă în spatele acestui cal. Eu sunt în picioare de pe la cinci, ca să-l spăl şi să-l aranjez. Vara, la două zile, îi spăl, pentru că îi las liberi în ţarc şi se murdăresc.”, a adăugat ea.
- Pierderea Prinţului a îndurerat-o teribil
Roxana are cereri pentru caii săi de la organizatorii de şedinţe foto şi nunţi, mai puţin pentru plimbări călare. „La şedinţe foto sunt foarte căutaţi. Eu îi pregătesc, merg cu ei, urc miresele pe cai. Sunt oameni care iubesc caii mai mult decât maşinile, căci maşini au toţi.”, a continuat Roxana, care ea însăşi participă cu bidiviii săi la evenimente, având mai mult timp decât tatăl său.
„Îi antrenăm şi mergem la concursuri. Organizăm şi noi un concurs la Hârtieşti, cu o durată de trei zile, „Frumuseţe şi tracţiune”, târg de vânzare. Este foarte greu să organizezi un târg… timp pierdut, bani cheltuiţi, stres, bârfă multă.”, spunea Roxana despre răutatea unora. „Oamenii sunt invidioşi când văd o femeie care lucrează cu caii. Bărbaţii o văd ca pe o concurenţă.” Recunoaşte că există concurenţă. „La concursuri, particip şi concurez cu foarte mulţi bărbaţi. Eu sunt o provocare pentru ei. Eu nu mă supăr atunci când câştigă altcineva. Atâta am muncit, atâta merit. Caii sunt la fel ca noi, oamenii. N-au chef tot timpul. Poate au o zi în care nu au chef să tragă. Bogdan, care are în 18 ani în această curte, este calul din „garda veche”. A fost primul cu care am început concursurile. Perechea lui, Prinţul, a murit de curând, după ce a făcut o colică renală. Despărţirea de el a fost foarte grea.”, povestea aceasta cu tristeţe, pentru că se ataşează de fiecare dintre animalele sale. „Eu nu fac diferenţa că este cal. Nu-l tratez ca pe un cal. În primul rând, mă gândesc la ei şi apoi la mine.”, mărturisea ea.
- Pe Karina, pe care o foloseşte la nunţi, a salvat-o de la sacrificare la abator
Pentru evenimente o are pe Karina, care este nelipsită de la nunţi. Are şi o poveste specială. „Am scăpat-o de la abator. A fost vândută pentru sacrificare. Eu şi tatăl meu am cumpărat-o. Am făcut-o bine cu analize, cu tratament şi mulţi bani investiţi în ea. Am făcut-o frumoasă şi… am vândut-o dintr-o greşeală. Am zis că, dacă pot să renunţ la ea, pot face orice în viaţa asta, dar m-am contrazis singură. Am zis că, dacă o s-o vând pe Karina, n-o să mai cumpăr cai. Mă apuc de altceva. N-a fost să fie aşa.” Aşa că a luat-o înapoi, plătind pe ea de trei-patru ori mai mult decât a câştigat.
La ceva timp, puţin a lipsit să o piardă. „Era să moară, s-a spânzurat, am avut-o două luni bolnavă. Nu se putea ridica. Dar cu tratament, cu doctori, am salvat-o şi acum face parte din familie. Nu mai are preţ, pentru că nu se vinde. Nu există preţul corect.”, este convinsă Roxana că îi va aparţine întotdeauna Karina.
Pe Karina o cunoaşte tot satul. „Se duce singură la magazin şi-i dau copiii dulciuri şi pâine.”, spunea Roxana. A şi luat locul I la un concurs de frumuseţe de la Viişoara. Deşi o pune la muncă, pe Karina n-ar duce-o niciodată la un concurs de tracţiune.
Pentru Prinţ, fratele murgului Bogdan, spune Roxana, ar fi dat toţi banii din lume, ca să nu moară. „Este un sentiment aparte. Nu pot să descriu durerea pe care am avut-o când l-am văzut căzut lângă mine. A venit din câmp ca să moară lângă mine, acasă. Până ajungeam la Cluj cu el, pentru operaţie, era foarte târziu. I-am făcut tot ce am putut.”, mărturisea tânăra.
Pe Marcu l-a cumpărat tocmai de la Câmpulung Moldovenesc, după ce l-a văzut pe Internet. Şi-a zis că este calul perfect pentru concurs. N-avea nevoie neapărat de el, având destui de tracţiune, dar dacă i-a plăcut… Ce-i drept, are un tată care îi face astfel de plăceri, simţind dragostea pentru animale la aceeaşi intensitate.
- O fată care participă la un concurs de tracţiune este o raritate
Târgul de la Hârtieşti, pentru organizarea căruia familia Istrate colaborează cu primarul Cosmin Ştefan, se derulează anual. „Din păcate, în această zonă, domnii de la Primărie nu vor să dezvoltăm această parte legată de animale. Mi-ar fi plăcut să facem publicitate comunei noastre.”, ceea ce este o pierdere cu adevărat, pentru că evenimentele conturate în jurul animalelor atrag foarte mulţi spectatori, mai cu seamă când publicului îi sunt prezentate nişte exemplare superbe, aşa cum sunt cele deţinute de familia din Mihăeşti.
Ea este dispusă să înveţe călăria pe oricine este interesat de această activitate care produce atâta relaxare. Dresajul, în schimb, reprezintă o muncă de durată, care necesită timp şi răbdare. Este o pasiune scumpă, căreia Roxana i s-a dedicat cu totul. „Eu am renunţat la serviciu pentru ei. Am renunţat la tot ca să fiu alături de ei. Mai ales când intri în lumea cailor şi ajungi la un nivel înalt, prin faptul că participi la concursuri. Este şi adrenalina pe care o ai… Când ajungi acolo, în acele trei minute, eu uit şi cum mă cheamă. Muncesc câte două ore pe zi cu ei, pentru antrenament. Când mergeam la serviciu, mă trezeam la patru dimineaţa, ca să-i pot pune la ham ca să-i antrenez, iar în concurs stăteam trei minute.”, spunea ea.
Cuantumul premiilor diferă de la un organizator la altul. Unii oferă o cupă şi o diplomă, alţii dau şi bani. La concursul de la Hârtieşti, familia Istrate a oferit premii decente. Organizatorii musceleni ţin cont şi de distanţa pe care o parcurge concurentul, ca să ajungă în Muscel, poate, şi de la Satu Mare, în cazul unora.
Cea mai mare parte a anului Roxana o dedică târgurilor, concursurilor şi expoziţiilor. „Când apare o fată, unii sunt cu emoţie, alţii cu invidie. Mai tare mă ambiţionează când se spune că nu o să reuşesc. Sunt singura fată care participă la concursurile de tracţiune. Această pasiune a pornit dintr-o joacă. A fost un concurs în zona noastră… eram cu tata… şi, având caii pe câmp în acea dimineaţă, persoana m-a invitat şi i-am spus tatălui meu să mergem. A fost şi o ambiţie. Tatăl meu spunea: „Calul meu e mai bun.” Eu i-am spus că al meu este mai bun.” Şi au participat amândoi la concurs, cu doi cai. Tatăl, care era convins că va fi câştigătorul zilei, a pierdut în faţa fiicei.
Acela a fost startul pentru ea, fiind încurajată şi de reacţia oamenilor de pe margine, încântaţi că văd o fată. I-ar plăcea foarte mult să participe şi la competiţii internaţionale, mai ales că a remarcat că, în afara ţării, concurenţii beneficiază de mai mult respect.
La început, mama ei, trăită la bloc înainte de a-şi face un rost la ţară, n-a prea fost de acord cu alegerea fetei. O vreme, a obiectat faţă de atenţia şi grija pe care Roxana le-a acordat cailor, dar s-a împăcat cu gândul. „Cu timpul, a văzut că nu are ce să-mi facă şi a acceptat situaţia.” Şi n-ar fi avut motive ca să n-o accepte, având un copil atât de bun, care se ţine la distanţă de petrecerile din cluburi şi alte preocupări specifice tinerilor prezentului.
- Caii, câinii şi oile, „podiumul” afecţiunii sale pentru animale
Ferma familiei Istrate numără 50 de vaci şi, până nu de mult, a avut şi peste o sută de oi, care au fost vândute. Caii i-au dat fetei o dependenţă de care nu va scăpa. Ordinea în ierarhia afecţiunii sale este următoarea: caii, câinii şi oile. Avea 12 câini la oi şi vaci.
Astăzi, nu se mai munceşte cu caii ca altădată, folosindu-se utilajele la lucrul câmpului. „Noi ce mai avem cai în zonă. Mai sunt patru-cinci băieţi, care îi au ca să-i muncească. Dar noi avem cei mai mulţi cai. Ce câştigăm cu vacile… caii „toacă”. Vacile produc şi caii consumă. Dar fiecare cal are o poveste a lui şi nu ne putem despărţi aşa uşor. Bogdan e calul tatălui şi nu l-ar vinde pentru nimic, cum a fost şi al meu, de care a trebuit să mă despart.”, afirma încântătoarea crescătoare de cai.
„Fata cu caii de la Mihăeşti” şi-a dorit să devină medic veterinar şi a reuşit. Visează la un centru de echitaţie al ei, proiect care îi dorim să-i reuşească, tânăra fiind un om ambiţios şi muncitor.
Sursa foto: Youtube “România. Locuri şi meserii”
