În afara atribuţiilor edilitar-gospodăreşti, legate de administrarea corespunzătoare a spaţiului public, care revin, în general, viceprimarilor, secundul primarului Paul Ion Marin are o misiune delicată. Acum, nu ştim dacă, într-adevăr, este solicitată, în fapt, intervenţia unei echipe mobile a Primăriei în cazurile de agresiune între membrii unei familii, dar autorităţile locale şi-au făcut datoria şi au stabilit-o. În fruntea ei se găseşte viceprimarul Alin Pojală, care va coordona acţiunea celor cinci componenţi, care n-au o sarcină uşoară. Teoretic, ei trebuie să se prezinte la domiciliul familiei aflate în conflict şi să încerce să-i domolească pe cei ai casei până la venirea Poliţiei. Comuna Stoeneşti are şi o comunitate etnică a cărei reputaţie în scandaluri violente din trecut nu s-a stins până în prezent. Cel mai probabil, trimişii Primăriei nu vor interveni, de pildă, când se „încinge tărâţa” între combatanţi şi sar unii la alţii cu cuţitele ori topoarele. Căci n-am vrea să-i vedem pe bietul viceprimar şi pe doamnele de la Primărie – fie ei însoţiţi de poliţistul din comună – în situaţia de a-i despărţi pe „războinici”.
- Membrii echipei mobile au ca sarcină să-i despartă pe soţii aflaţi în scandal şi să ducă victima la un loc sigur
La sfârşitul verii, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a stabilit cine sunt cei care vor acţiona în situaţiile de violenţă domestică: viceprimarul Alin Pojală, coordonatorul echipei mobile, Raluca Ana Bălan, secretarul general al comunei, Silvia Drăgucian, inspector cu atribuţii în domeniul Asistenţei Sociale, Claudiu Cojocaru, consilier local, Alexandru Drăgan, agent la Postul de Poliţie Stoeneşti.
„Atât coordonatorul, cât şi ceilalţi membri ai echipei mobile vor avea atribuţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind violenţa domestică, acestea urmând a fi prevăzute în fişa postului fiecărui membru al echipei mobile.”, prevede hotărârea adoptată pe 22 august 2025.
Echipa mobilă va verifica semnalările privind situaţiile de violenţă domestică, cu sprijinul organelor de Poliţie de pe raza teritorială în care au fost semnalate. Pentru intervenţiile de urgenţă, echipa mobilă va fi transportată cu mijlocul de transport aflat în dotarea Primăriei Stoeneşti.
Cu ocazia dezbaterii acestui subiect, secretarul Raluca Bălan a oferit câteva explicaţii referitoare la motivele care au generat o astfel de hotărâre de Consiliu Local. Are şi Câmpulungul o normă similară şi probabil că şi alte localităţi s-au conformat acestei obligaţii legale. „Am primit adrese de la Posturile de Poliţie Rucăr şi Dragoslavele, prin care ni se solicită sprijinul în cazul violenţei domestice în familii. Aceasta este componenţa comisiei propuse de noi, dacă sunteţi de acord, dacă nu, veniţi cu propuneri.”, le-a recomandat secretarul general al comunei.
Singura propunere a venit din partea consilierului local nominalizat în comisie, din a cărui intervenţie s-a înţeles că doreşte să se retragă. „Dacă doreşte altcineva în locul meu eu sunt de acord!”, a anunţat social-democratul Gabriel Claudiu Cojocaru, pe care, însă, nu l-a salvat nimeni dintre colegii consilieri.
Mai ales după ce au auzit care este principala sarcină a comisiei. „Practic, noi trebuie să intervenim până vin organele abilitate, să-i despărţim pe cei doi şi să ducem victima la un loc sigur.”, i-a lămurit secretarul Raluca Bălan.