1 şi 2 octombrie 2025 sunt cele două zile alocate desfăşurării Festivalului Concurs Naţional de Romanţe şi Poezie „Rapsodii de toamnă”, ediţia a XIX-a. Este unul dintre cele mai importante evenimente ale toamnei, cu o tradiţie de aproape două decenii, care, prin valoarea participanţilor şi calitatea organizării, dă consistenţă agendei culturale a acestei perioade. Festivalul este organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” şi Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” – Cercul Militar Câmpulung, având ca partener Centrul „Doina Argeşului”.
După cum am deconspirat din titlul articolului, îndrăgitul prezentator Octavian Ursulescu va fi unul dintre invitaţii manifestării câmpulungene, care vor delecta publicul muscelean cu prestaţiile lor artistice. Îi enumerăm şi pe ceilalţi artişti incluşi de organizatori pe afişul de prezentare: Camelia Florescu, Ileana Machidon, Lidia Bahnaru, Mariana Claudia Filipescu, Ioana Sandu, Valentina Verlan şi Alexandru Aghenie.
Pentru amatorii de poezie şi muzică potrivită nuanţelor sufleteşti inspirate de melancolia sezonului autumnal vom prezenta în continuare programul acţiunii culturale:
-Miercuri, 1 octombrie, de la ora 16.30: Concurs de poezie, la Cercul Militar Câmpulung. Intrarea este liberă.
-Joi, 2 octombrie, de la ora 17.30: Concurs de romanţe, la Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”. Intrarea se face pe bază de donaţie de minimum 20 de lei.
Interpreţii vor fi acompaniaţi, la pian, de Florin Bălan şi, la vioară, de Virgil Iordache.
Festivalul Concurs Naţional de Romanţe şi Poezie „Rapsodii de toamnă” este unul dintre cele mai elegante evenimente ale oraşului, prin ţinuta lui per ansamblu, de la vestimentaţia de gală a interpreţilor, concurenţi şi invitaţi în recital, până la repertoriul cult abordat de cei care evoluează pe scenă. Invitaţia a fost lansată, prin urmare muscelenii care îndrăgesc poezia şi piesele muzicale culte sunt poftiţi la două seri de festin cultural în cele două locaţii ale instituţiilor organizatoare!
