Centru Comunitar de Resurse. Aceasta este destinaţia propusă pentru imobilul fostei Pieţe Grui, destinaţie susţinută cu fonduri europene alocate prin intermediul GAL Câmpulung Muscel. Prima etapă birocratică a realizării investiţiei o constituie votul Consiliului Local asupra primelor documentaţii: Nota Conceptuală şi Tema de Proiectare, supuse atenţiei aleşilor municipali la dezbaterea extraordinară de vineri, 19 septembrie 2025.
- Investiţie de 1,38 milioane euro finanţată din bani europeni
„Proiectul vizează demolarea construcţiilor existente, aferente Pieţei, şi edificarea unui Centru Comunitar de Resurse, care va răspunde unor nevoi esenţiale ale populaţiei, prin asigurarea unor servicii socio-educative, culturale şi de sprijin comunitar”, este intenţia administraţiei publice locale.
Pe terenul de 3.664 mp din strada Carpaţi, nr.79, există o clădire cu suprafaţa de 1.336 mp, „aflată în stare gravă de degradare” – potrivit temei de proiectare -, care va fi demolată pentru realizarea investiţiei „Centru Comunitar de Resurse”. Noua clădire, cu o suprafaţă construită de 950 mp şi un număr de utilizatori estimat la 150 anual, va conţine: două cabinete de consiliere psihologică/socială (inclusiv logopedie); trei săli multifuncţionale (pot deservi pentru şedinţele de terapie pentru copiii cu nevoi speciale, pentru activităţile de grup ale copiilor: ateliere de pictură, jocuri interactive pentru învăţare/recreere, pentru cursuri de dans, copii şi juniori, spaţiu pentru socializarea seniorilor); o sală pentru orele after school; un spaţiu amenajat ca loc de joacă; un cabinet pentru recuperare neuro-locomotorie, în care să fie acomodate echipamentele achiziţionate anterior în cadrul unui proiect finanţat prin POCU; zona de „frigider comunitar”.
Fişa de intervenţie, căreia îi corespunde această investiţie, face parte din Strategia de Dezvoltare Locală a Asociaţiei GAL Muscel, a fost elaborată în anul 2023 şi are o valoare de 1.379.280 euro (6.863.021,42 lei). Prin intermediul acestei fişe de intervenţie se doreşte rezolvarea problemei lipsei unui spaţiu, în care să se poată organiza activităţi culturale, civice, de educaţie, recreere, sportive, socializare, socio-medicale pentru copii cu vârsta sub 18 ani şi vârstnici vulnerabili din comunităţile marginalizate.
„Rezolvarea acestei probleme se va realiza prin construirea unui Centru Comunitar de Resurse pe locaţia fostei pieţe din cartierul Grui.”, precizează documentaţia pregătită pentru şedinţa extraordinară de la finalul acestei săptămâni.
- Centrul include şi un „frigider comunitar”. Cei care vor primi alimente gratis vor ajuta la curăţenie în clădire
Care va fi destinaţia noii construcţii programate în Grui? „În acest spaţiu se pot desfăşura activităţi dedicate copiilor cu vârsta până la 18 ani, inclusiv pentru copiii cu nevoi speciale, vârstnicilor peste 65 de ani, toţi aflaţi în risc de sărăcie sau excluziune socială, prin care se urmăreşte integrarea şi reducerea gradului de sărăcie a locuitorilor Z.U.M.-urilor (zonelor urbane marginalizate). În cadrul acestui centru, copiii vor beneficia de spaţii destinate activităţilor extraşcolare, dar şi celor de tip before şi after school amenajate, astfel încât toţi copiii să aibă posibilitatea de a participa în mod gratuit la diferite activităţi extraşcolare, care ajută la dezvoltarea lor din toate punctele de vedere (social, sănătate, cognitiv, inteligenţă emoţională, abilităţi etc.).
Centrul Comunitar de Resurse va fi platforma care uneşte generaţia tânără şi cea a vârstnicilor peste 65 de ani, prin spaţiile amenajate pentru ateliere de lucru manual, tâmplărie etc.
Tot în cadrul acestui centru va funcţiona un „frigider comunitar”, prin care beneficiarii alimentelor vor participa la întreţinerea centrului. Altfel spus, cei care primesc alimente vor da la schimb timpul şi munca lor pentru curăţarea şi mica întreţinere a centrului. Mai mult, Centrul Comunitar de Resurse se doreşte a se autoîntreţine, din perspectiva curăţeniei şi a micilor reparaţii, prin munca voluntară oferită de membrii familiilor care beneficiază de servicii gratuit, de copiii care participă la activităţile din cadrul centrului. Activitatea va fi dimensionată în funcţie de posibilităţile fizice şi psihice ale fiecărei persoane şi se va realiza în echipă.
Vor fi amenajate spaţii dedicate serviciilor de recuperare a vârstnicilor cu probleme neuromotorii şi spaţii dedicate serviciilor de tip socio-psihologic, care oferă sprijin adulţilor şi copiilor cu nevoi speciale, mai ales din spectrul autism.”, preluăm din tema de proiectare funcţiunile propuse de autorităţi pentru viitoarea clădire.
Din alocarea financiară de 1.379.280 euro, contribuţia UE este de 1.172.388 euro, iar contribuţia naţională, de 206.892 euro (corespunzând unei contribuţii naţionale de 15%, buget naţional + buget local).
