Problema maşinilor abandonate pe domeniul public continuă să fie una dintre cele mai vizibile în cartierele aglomerate din Câmpulung. Locurile de parcare, şi aşa insuficiente, sunt ocupate de autoturisme care nu mai sunt utilizate de ani buni, ruginite şi lăsate la voia întâmplării.
Poliţia Locală a început anul trecut un proces de inventariere a acestor vehicule. Procedura este una etapizată, astfel că, mai întâi, maşinile suspecte că ar fi abandonate sunt identificate, apoi proprietarii sunt notificaţi să le ridice de pe spaţiul public. „Noi facem procedura. După 20 de zile, dacă nu primim niciun răspuns, dăm dispoziţie că sunt abandonate, cum spune legea, şi sperăm ca, între timp, să se selecteze o firmă care să le ridice.”, a declarat Dragoş Nicolae, şeful Poliţiei Locale.
După expirarea termenului acordat proprietarilor, autorităţile pot trece la ridicarea autoturismelor abandonate. Numai că aici este o problemă, în sensul în care este nevoie de contractarea unei firme specializate, care să dispună de utilajele necesare transportului şi de un spaţiu în care să fie depozitate autovehiculele.
Pentru locuitorii din cartierul Vișoi, dar şi din alte zone ale oraşului, problema maşinilor abandonate rămâne una presantă. Eliberarea locurilor de parcare depinde de cât de repede vor reuşi autorităţile să finalizeze acest proces.
“E.M.”