Săptămâna trecută, în amfiteatrul Colegiului „Dinicu Golescu” s-a desfășurat festivitatea de închidere a celei de-a XVI-a ediții a Concursului Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro.
Concursul este organizat anual de Societatea de Științe Matematice din România, împreună cu compania Intuitext, și adună elevi din toate colțurile țării. După opt etape de calificare, cei mai buni participanți ajung la finala de la Câmpulung, unde, timp de șase zile, iau parte la probe de matematică, ore susținute de profesori, competiții sportive și activități de socializare.
Ediția din acest an a avut o semnificație specială, pentru că în 2025 s-au împlinit 130 de ani de la apariția primului număr al Gazetei Matematice. Profesorul Ion Cicu le-a reamintit elevilor că revista a apărut fără întrerupere din 1895 până astăzi, fiind una dintre cele mai vechi publicații de matematică din lume. Tot în acel an a avut loc și prima proiecție cinematografică realizată de frații Lumière, iar legătura simbolică dintre matematică și film a fost tema ediției.
Profesorul Radu Gologan a adăugat că anul 1895 mai are o semnificație pentru România: pe 14 septembrie a fost inaugurat podul de la Cernavodă, proiectat cu sprijinul unor ingineri care au participat și la înființarea revistei Gazeta Matematică. Festivitatea de premiere a început cu un moment artistic susţinut de elevii Clasei de Canto “Musicals by Gina Pavel”, apoi au fost anunţaţi câştigătorii.
Medaliile de bronz au fost obținute de Albert Ștefan Ilare, din clasa a IV-a, Eduard Florin Ștefan, din clasa a V-a, Teodora Iatagan, din clasa a VI-a, Irina Pilipoutanu, din clasa a VII-a, Marc Alexandru Soare, din clasa a VIII-a, Dominic-Ioachim Ila, din clasa a IX-a, și Corina-Anamaria Bunău, din clasa a XI-a.
Medaliile de argint au fost câştigate de Mihai Streteanu, din clasa a IV-a, Gabriel Ilinca, din clasa a V-a, Tudor Iatagan, din clasa a VI-a, Paul Daniel Mihai, din clasa a VII-a, Alexandru Ghenea, din clasa a VIII-a, Ioana Vlădoiu, din clasa a IX-a, Radu Minjină, din clasa a X-a, și Mario Ștefan Stan, din clasa a XI-a.
Medaliile de aur au fost obținute de Ștefan Damian Bodea, din clasa a IV-a, Mihnea-Gabriel Bazacliu, din clasa a V-a, Nicolae Dumitrache, din clasa a VI-a, Ștefan Karan Sanalp, din clasa a VII-a, Mihai Alexandru Ardelean, din clasa a VIII-a, Maria Gorgan, din clasa a IX-a, Mălina Carla Pavel, din clasa a X-a, și Ana Duca, din clasa a XI-a.
Pe lângă aceste premii, Mihai Nicolae Oprea a primit Premiul special, iar Sebastian Ilie Crețu a fost distins cu Premiul „Dan Schwarz”, acordat absolvenţilor de clasa a XII-a care au avut prezenţe constante în cadrul competiţiei, începând cu clasele mici şi obţinând premii şi medalii pe parcursul concursului. Tabăra s-a încheiat cu promisiunea că tradiția va continua și la edițiile viitoare, iar Câmpulung va rămâne locul unde performanța în matematică se întâlnește cu spiritul de colegialitate.
Robert Adrian ȘTEFAN