02/07/2026

În comuna Valea Mare Pravăţ, au fost introduşi primii 8 kilometri din reţeaua de gaz

După proiectul de canalizare, una dintre cele mai ample investiții aflate în derulare în comuna Valea Mare Pravăț este extinderea rețelei de gaze naturale. Proiectul prevede introducerea conductei pe o lungime de 33,4 kilometri, cu scopul de a acoperi peste 90% din teritoriul administrativ al comunei.

Primul pas concret în cadrul acestei investiții a fost realizarea unei stații automatizate de reglare-măsurare a presiunii (SRMP), amplasată în zona Crețișoara. Aceasta este proiectată să deservească întreaga localitate, fiind un element important în funcționarea rețelei. Stația, de fabricație 2024, funcționează în regim computerizat și face parte dintr-o generație nouă de echipamente utilizate în infrastructura de distribuție a gazelor. Montajul a fost realizat în primăvara anului trecut, cu o finanțare de 512.000 euro asigurată de compania Transgaz Mediaș. Constructorul lucrării de racordare și al stației a fost firma Drilling Equipment SRL din Zalău, județul Sălaj.

În ceea ce privește rețeaua de distribuție din interiorul comunei, valoarea totală a lucrării depășește 20 de milioane de lei. Din această sumă, 2,5 milioane de lei provin din bugetul local, iar aproximativ 7,6 milioane de lei sunt alocați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul este în curs de execuție, iar până la acest moment au fost instalați circa 8 kilometri de conductă, ceea ce înseamnă aproape un sfert din rețeaua planificată.

Primarul comunei, Petre Ionel Boncoi, consideră că interesul pentru racordarea la rețea va fi unul generalizat, chiar dacă în prima fază este posibil ca ritmul branșărilor să fie unul moderat. Autoritățile locale mizează pe faptul că accesul la gaz va aduce beneficii semnificative locuitorilor, mai ales în contextul costurilor tot mai ridicate pentru alte surse de încălzire.

Lucrările vor continua pe măsură ce sunt finalizate tronsoanele de rețea, iar administrația locală urmărește să finalizeze întregul proiect în condiții optime, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!