Strada Gheorghe Dinică, din comuna Bughea de Jos, a intrat în proces de reabilitare, în cadrul unei investiţii derulate prin Programul Naţional „Anghel Saigny”. Este prima stradă din localitate pe care s-a introdus canalizarea, iar acum beneficiază de lucrări de pregătire în vederea asfaltării.
Investiţia face parte dintr-un proiect mai mare, care include şi asfaltarea străzilor Valea Calului – Piscul Calului (asfaltate anul trecut), Valea lui Crasan, Plăişor Bratia şi a drumului spre Mănăstirea Ciocanu, precum şi construirea unui pod peste râul Brezoiu. Valoarea contractului atribuit prin licitaţie este de 9.252.691,82 lei, fiind câştigat de firma Eurocogen Dâmboviţa SRL. Cu toate acestea, pe teren lucrează muncitorii lui Răuţoiu, a doua firmă înscrisă la licitaţie fiind Group Concif SRL.
Lucrările pe strada Gheorghe Dinică au început în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar, în prezent, se fac pregătiri pentru turnarea asfaltului. Execuţia a fost îngreunată de mai mulţi factori, printre care structura solului, care s-a dovedit a fi moale şi instabilă, dar şi configuraţia drumului, care era foarte îngust, accesibil în trecut doar cu căruţe.
Administraţia locală a intervenit pentru facilitarea accesului utilajelor, prin lăţirea drumului şi toaletarea zonelor cu vegetaţie deasă. Potrivit muncitorilor, la o adâncime de aproximativ 80 de centimetri a fost descoperită apă, motiv pentru care a fost necesară turnarea mai multor straturi de material pentru stabilizare. „Aceştia sunt paşii care se pregătesc pentru asfaltare. Terasamentul, piatra spartă care vine compactată în condiţii, apoi se aşează covorul asfaltic. Prima dată când am venit aici, am intrat doar cu maşina mică. Nu se putea aduce un utilaj de 40 de tone, care să circule pe aici.”, a explicat unul dintre muncitori.
muncitori.
R.A.Ş.