Subiectul locurilor de parcare din zona Blocurilor Turn a fost readus în discuție în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local Câmpulung, desfășurată la sfârșitul lunii mai 2025. Tema nu este una nouă, însă rămâne una dintre cele mai presante probleme pentru locuitorii din cartierul Vişoi, care se confruntă zilnic cu lipsa spațiilor de parcare disponibile în apropierea locuințelor. Viceprimarul Alin Vlădău a explicat că situația este complicată de numărul mare de apartamente din zonă. „Sunt patru scări de bloc a câte 50 de apartamente fiecare.”, a spus acesta, ceea ce înseamnă o densitate mare de locatari și, implicit, un număr ridicat de autovehicule.
- Alin Vlădău: „După ce vom rezolva problemele, sper ca în două luni, să putem gestiona locurile libere”
Vicele a precizat că, deocamdată, administrația locală nu poate interveni decisiv până la implementarea proiectului ce vizează amenajarea parcării în zona fostului Cinema „Balada”. În viziunea sa, acea zonă ar putea prelua din presiunea pusă pe parcările din imediata vecinătate a sediului Poștei Române. „După ce vom rezolva problemele legate de regulamentul de funcţionare a parcărilor şi legate de maşinile abandonate şi altele, sper ca în două luni, respectiv în iunie, să facem regulamentul, iar în iulie să putem acţiona astfel încât să gestionăm locurile libere rămase în urma maşinilor care vor dispărea sau a celor care au mai multe maşini în zona respectivă, pentru că sunt persoane care locuiesc acolo şi au patru maşini. Ştim cu toţii, acesta este oraşul, noi avem locuri de parcare aceleaşi ca şi în anii ’90, sunt aceleaşi locuri de parcare, dar maşinile nu mai sunt aceleaşi. S-au triplat sau mai mult, faţă de atunci.”, a declarat Alin Vlădău. Acesta a menționat şi că există tot mai multe cereri pentru locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, care, conform legii, trebuie onorate cu prioritate.
- Bogdan Pătru: „S-a folosit orice spaţiu care a corespuns limitelor legale pentru amenajarea unei parcări”
La rândul său, Bogdan Pătru, șeful ADP, a explicat că în zona Blocurilor Turn nu mai există teren disponibil pentru extinderea parcărilor. Spațiul verde a fost deja folosit la limită pentru amenajările existente. „Cererile sunt mult mai multe decât locurile pe care le-am putut amenaja şi, credeţi-mă, s-a folosit orice spaţiu care a corespuns limitelor legale pentru amenajarea unei parcări. Oamenii trebuie să înţeleagă că un singur loc de parcare încercăm să asigurăm pentru un apartament, dar dacă avem două-trei maşini şi ţinem morţiş că „suntem mai vechi”, întotdeauna, vor fi tensiuni şi se aruncă în cârca noastră că nu facem locuri destule de parcare. Eu cred că dacă oamenii înţeleg că le putem oferi un singur loc de parcare pentru un apartament, situaţia, în cel mult trei-patru ani, ar fi rezolvată.”, a transmis acesta.
Până la aprobarea și implementarea unor soluții, conducerea Primăriei îndeamnă la înțelegere și respectarea principiului echității în repartizarea locurilor disponibile.
Robert Adrian ŞTEFAN
