12/06/2025

Ziua Comunei Lereşti, sărbătorită în a doua zi de Rusalii

Ziua Comunei Lereşti a fost sărbătorită, ca în fiecare an, în a doua zi după Rusalii, într-un cadru festiv, dar cu o notă de respect pentru valorile şi identitatea comunităţii locale. Evenimentul a adunat locuitori din toate părţile comunei şi oaspeţi din judeţ.

Au fost prezenţi prefectul judeţului Argeş, Ioana Făcăleaţă, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, deputatul Remus Mihalcea, administratorul public al judeţului Argeş, Cristian Puiu, alături de primarii comunelor Dârmăneşti, Berevoeşti, Stoeneşti, Hârtieşti, Boteni, Mărăcineni, Nucşoara şi Corbi.

  • Marian Toader: „Trebuie să ne iubim, în primul rând, unii pe alţii!”

Programul a început cu intonarea Imnului Naţional al României, interpretat de Rosio Oncioiu, urmat de slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi. A urmat mesajul primarului Marian Toader, care a subliniat însemnătatea zilei pentru comunitatea din Lereşti, făcând un apel la unitate, înţelegere şi apropiere între oameni. În cuvintele sale: „Ce înseamnă ziua de astăzi pentru Lereşti? Toţi avem o zi de naştere, când a rânduit bunul Dumnezeu să fim născuţi fiecare, nu toţi în aceeaşi zi. Ziua de astăzi, pentru noi, lereştenii, reprezintă Ziua Comunei, este ziua noastră, a tuturor, în acelaşi timp. Este a doua zi după Rusalii, Sfânta Treime, care ne reprezintă pe noi, identitatea lereştenilor, ca şi alte multe lucruri care ne definesc pe noi, precum Festivalul Covrigilor cu Ou, aflat la cea de-a XVI-a ediţie. Apelul meu este la unitate, la pace, la iubire, la înţelegere. Toţi ne iubim ţara, toţi ne iubim comuna, fiecare o iubim în felul nostru, dar trebuie să ne iubim, în primul rând, unii pe alţii. Trebuie să fim îngăduitori şi mai buni!”

După mesajul adresat publicului, a urmat momentul premierilor. În semn de recunoştinţă faţă de sprijinul constant oferit comunităţii, primarul Marian Toader a oferit plachete de excelenţă Consiliului Judeţean Argeş, reprezentat de Ion Mînzînă, şi Instituţiei Prefectului Judeţului Argeş, reprezentată de Ioana Făcăleaţă.

  • Medicul Marius Geantă, declarat „Cetăţean de Onoare”

Un moment distinct l-a reprezentat conferirea titlului de „Cetăţean de Onoare” medicului Marius Geantă, preşedinte şi co-fondator al Centrului pentru Inovaţie în Medicină, cunoscut pentru contribuţiile sale în dezvoltarea medicinei personalizate în România şi în sud-estul Europei, precum şi pentru implicarea în Proiectul „4P-CAN”, desfăşurat în Lereşti. În discursul său, Mihai Geantă a declarat: „Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, domnule primar, pentru această onoare. De asemenea, Consiliului Local Lereşti şi tuturor cetăţenilor din Lereşti. Vreau să mulţumesc familiei mele şi echipei de la Centrul Pentru Inovaţie în Medicină. Acesta este, cu siguranţă, cel mai important premiu, cea mai importantă recunoaştere pentru mine, pentru că vine din partea dumneavoastră, a oamenilor! Este o onoare şi o foarte mare obligaţie. Implementăm de doi ani în Lereşti proiectul „4P-CAN” şi în aceşti doi ani, despre Lereşti s-a vorbit mai mult la Comisia Europeană, în Parlamentul European şi, cred, pentru prima dată în reviste ştiinţifice prestigioase. În aceşti doi ani, sute de locuitori de aici, din Lereşti, au beneficiat de consiliere medicală şi de acces la medici de top. Sute de elevi din şcoală au început să înveţe mai bine despre factorii de risc şi despre promovarea sănătăţii şi mesajele acestea au ajuns la foarte mulţi dintre dumneavoastră. Sunt astăzi aici pentru că dumneavoastră ne-aţi susţinut, pentru mine Lereşti este acasă. Cred că drumul doar începe, sunt doar primii doi ani din ceea ce ne dorim să fie o poveste de succes pentru Lereşti în ceea ce înseamnă promovarea sănătăţii. Cred că am demonstrat că promovarea sănătăţii, modele inovatoare şi de succes pot fi generate şi de comunităţi mai mici, cum este cea din Lereşti, nu doar de mari capitale din Europa. Lereşti este o localitate care are un trecut solid, are un prezent de care ne bucurăm cu toţii şi sunt sigur că va avea un viitor pentru că suntem cu toţii orientaţi spre viitor.”

Pe lângă această distincţie, alte plachete de excelenţă au fost oferite şi primarului Ilie Chiţanu, din comuna Mingir, Republica Moldova, Cofetăriei „Un băiat şi o fată”, prin managerul Florina Vuţei, campionului naţional columbofil Ionuţ Vasile – Team Lereşti, Asociaţiei Club Sportiv „Campionii Lereşti” Karate Club, condus de sensei Raluca Enache, precum şi producătorului local de seminţe şi legume tradiţionale, Răzvan Pahonţu.

R.A.ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!