12/06/2025

Firma care renovează fosta Maternitate a câştigat şi contractul pentru reabilitarea Vilei Drăghiceanu – TBC-ul de sus

Viosil Instalconstruct SRL, din Bucureşti, este câştigătoarea contractului de eficientizare energetică a Vilei Drăghiceanu, clădirea TBC-ului de sus, un splendid monument de arhitectură, programat să intre în şantier. Lucrarea finanţată din fonduri europene acordate prin PNRR este una pretenţioasă, diferită de proiectele de reabilitare termică a blocurilor din Vişoi, aflate în acelaşi program. Nicidecum nu va fi îmbrăcat în polistiren edificiul cu statut de monument istoric, ci intervenţiile presupun curăţarea faţadei din piatră de cruste negre, de coloniile de ciuperci şi licheni, refacerea tencuielii şi a finisajelor, înlocuirea fragmentelor de piatră desprinse, zugrăvirea pereţilor cu vopseluri ecologice şi alte intervenţii care să nu-i altereze aspectul deosebit. Va fi o provocare pentru constructor al cărui portofoliu nu cuprinde astfel de lucrări de fineţe, prin care, practic, se restaurează construcţia iniţială.

Organizatoarea licitaţiei a primit doar trei oferte, dintre care a ales-o pe cea în sumă de 3.556.189,68 lei, aflată la o diferenţă de 232.154,16 lei faţă de valoarea estimată de proiectantul bucureştean Gama Project Investment SRL, 3.788.343,84 lei. Cel mai convingător preţ i-a aparţinut firmei lui Teodor Nicolae, Viosil Instalconstruct SRL, participantă şi la licitaţiile pentru renovarea Policlinicii Câmpulung, a Pavilionului ORL, Oftalmologie şi Psihiatrie, atelierul Colegiului Tehnic şi pachetul de blocuri 1, 2, 3 şi 4 de la Rotunda. Executantul bucureştean cu origini lereştene a fost concurat de omul de afaceri câmpulungean Ion Cotescu, patronul societăţii And Secom Intexim SRL, şi un întreprinzător din comuna Gura Şuţii – Dâmboviţa, Mideco Every Day Construct SRL, pe care îl regăsim, în prezent, înscris la procedura de achiziţie pentru blocul Turn A2A.

  • Sculpturile din piatră vor fi supuse unui tratament într-un atelier sau laborator specializat  

Licitaţia pentru desemnarea constructorului Vilei Drăghiceanu s-a derulat într-un ritm alert: debut produs pe 4 februarie 2025, prin publicarea invitaţiei în platforma SEAP; înscrierea ofertanţilor acceptată până pe 24 februarie 2025; semnarea contractului cu firma câştigătoare pe 20 mai 2025. Anunţul atribuirii contractului a fost prezentat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice pe 28 mai 2025.

„Lucrările vor viza, în primul rând, repararea, respectiv restaurarea elementelor constructive deteriorate. Acolo unde starea de degradare a acestora impune înlocuirea lor, ele se vor reface din material identic, conform modelului original.”, a stabilit arhitectul autor al documentaţiei prezentate constructorilor la licitaţie.

În afara intervenţiilor punctate în deschiderea articolului, executantul va înlocui pardoseala, gresia şi faianţa, instalaţiile cu unele eficiente energetic, corpurile de iluminat exterior, tâmplăria, tencuielile ornamentale, şarpanta din lemn. Va izola termic suprafaţa vitrată a salonului trei, terasele şi încăperile băilor şi va repara şi supraînălţa coşurile de fum, balustradele de protecţie exterioare, trotuarele din piatră naturală.

Potrivit documentaţiei de proiectare, care a stat la baza organizării licitaţiei, tratamentul pietrei implică o serie de intervenţii. Vor fi demontate acele elemente – sculpturi, în special – care ameninţă să cadă sau care nu pot fi tratate decât în spaţii specializate, ateliere sau laboratoare. Unele dintre piese vor fi reaşezate la locul lor după tratament, altele, prea sensibile, chiar şi după restaurare, şi prea pretenţioase în sine, vor fi păstrate în muzeu şi înlocuite prin replici, marcate şi exprimate discret, dar clar. „Material nobil, piatra trebuie conservată, de regulă, în cea mai mare măsură cu putinţă, în stare aparentă, chiar dacă, uneori, a fost acoperită cu mortare sau alte straturi, mai mult sau mai puţin protectoare.”, a precizat proiectantul.

  • Spălarea se va face cu apă pulverizată sub formă de ceaţă, la presiune cât mai redusă şi în cantităţi cât mai mici   

Proiectul prevede preconsolidarea şi protecţia prealabilă a elementelor şi părţilor prea degradate pentru a putea suporta operaţii de curăţare în starea în care se află.

„Preconsolidarea face ca intervenţia de curăţare să fie mai dificilă pe aceste zone, deoarece a consolidat într-o anume măsură şi „murdăria”, dar a asigurat conservarea optimă a elementelor. În zonele înalte şi pe extradosuri, se vor reface şapele pentru corectarea pantelor şi se vor executa tratamente hidrorepelente, îmbrăcăminte suport (şorţuri) din foaie de plumb.

Curăţarea depozitelor negre şi a sărurilor alcaline, precum şi a altor substanţe nocive, vizibile cu ochiul liber, se va efectua în urma unor investigaţii şi unor încercări atente. Spălarea se va face cu apă pulverizată sub formă de ceaţă, la presiune cât mai redusă şi în cantităţi cât mai mici. Depozitele negre se vor îndepărta cu peria moale. Crustele negre, rezistente la spălare, mia ales în zonele cu reliefuri complexe, se vor îndepărta prin microsablaj cu presiune cât mia redusă.

Pe toată suprafaţa se va aplica un tratament hidrorepelent cu soluţie siliconică, ce reprezintă o protecţie anticapilară, fără să obtureze porii. În acest fel, paramentul „respiră”, adică rămâne permeabil la vapori, dar apa din exterior, împreună cu impurităţile şi substanţele nocive, nu pătrunde în epidermă.”, redăm din documentaţia de proiectare. Tencuielile vor fi refăcute cu mortare pe bază de var.

Şarpanta existentă din lemn, împreună cu învelitoarea din tablă zincată, sunt propuse spre desfacere. Este propusă, totodată, reconfigurarea acoperişului la forma iniţială, conform studiului istoric, respectând concepţia şi proporţia iniţială . Învelitoarea propusă este din ţiglă ceramică tip solzi. Şarpanta propusă prin proiect va fi realizată din lemn ignifugat şi antisepticizat clasa I de calitate.

Investiţia prevede şi panouri fotovoltaice, care vor fi amplasate în zona  verde a parcului, pentru ca prezenţa lor să nu altereze imaginea vilei şi a vecinătăţii imediate a acesteia. Potrivit proiectului, parcarea va fi interzisă pe terasa naturală din vecinătatea vilei, iar cei care vin cu maşinile, personal medical sau vizitatori, vor avea la dispoziţie câteva locuri de parcare amplasate în zona accesului auto din stradă. Tot aici va fi instalată o staţie de încărcare electrică rapidă, mascată de vegetaţie înaltă, spre strada Revoluţiei.

Din portofoliul constructorului bucureştean care va pune în operă cerinţele proiectului redăm câteva lucrări mai importante: lucrări de restaurare a Poliţiei Municipiului Făgăraş – monument istoric, renovarea sediului Postului de Poliţie Voila, reabilitarea cantonului Barajului Pecineagu, amenajarea foaierului la Sala de Concerte „Mihail Jora”, reabilitarea clădirii Hală Mecanizare SHI Văcăreşti, reabilitarea cantonului silvic Hârtieşti, plus intervenţii la clădiri de unităţi militare şi altele.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!