De la 1 iunie 2025, Mădălina Zăgărin nu mai ocupă funcţia de arhitect şef al Primăriei Câmpulung, transferându-se de la începutul acestei veri la Inspectoratul Judeţean de Stat pentru Construcţii Argeş. ISC Argeş este instituţia care a pricinuit cele mai mari dificultăţi Primăriei Câmpulung, prin şicanele puse în operă de şefi aserviţi politic, care au căutat să blocheze – în unele cazuri, le-a şi reuşit – investiţii importante ale municipiului: Bulevardul „Pardon”, blocul social din Grui, iluminatul public, până şi banalul loc de joacă de pe strada General Dragalina din Grui.
Mădălina Zăgărin s-a orientat profesional către instituţia de control adversară a precedentului său angajator, Primăria Câmpulung. Amintim că aceasta a ocupat funcţia de arhitect şef din 15 septembrie 2021, până la 1 iunie 2025.
Câmpulungul a mai trecut prin perioade – unele chiar lungi şi foarte lungi – în care a fost lipsit de arhitect şef. De pildă, Călin Andrei, primar cu trei mandate, între 2004-2015, n-a avut, decât foarte puţin timp, un astfel de specialist în Primărie. În 2005, a pierdut-o pe Anca Coşa, după care n-a mai venit nimeni vreme de mai bine de nouă ani. De fapt, până în 2013, postul de arhitect şef a şi fost desfiinţat.
Pe 10 iunie 2014, a fost angajat arhitectul Dan Dumitrescu, al cărui popas în funcţia reînfiinţată în anul anterior a fost doar până pe 11 martie 2016. Dan Dumitrescu a optat, la acel moment, tot pentru Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Din nou funcţia a rămas vacantă pe aproape toată întinderea mandatului lui Liviu Ţâroiu. Pe 10 ianuarie 2020, Victor Cătălin Ghiţă a venit prin transfer de la Primăria Piteşti, însă n-a zăbovit aici decât până la începutul anului 2021, când a făcut cale-întoarsă la Piteşti.
După trei ani şi jumătate, Primăria Câmpulung rămâne iar fără arhitect şef, funcţie care urmează să fie scoasă la concurs.