14.9 C
Campulung Muscel
23/06/2025

Muzeul Automobilului Românesc, gazda simpozionului care a marcat 60 de ani de la începerea exporturilor ARO

Duminică, 11 mai 2025, la Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung a avut loc Retroparada Primăverii, un eveniment de început de sezon, care a adus în fața publicului o expoziție de mașini istorice românești. Pe lângă expoziția de vehicule, ziua a inclus două momente importante: marcarea a șase decenii de la începerea exporturilor mărcii ARO și un exercițiu demonstrativ de intervenție la accident rutier, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.

  • Emil Hagi: „Povestea merge mai departe, automobilul românesc există sub toate formele, şi istoric, şi modern”

Evenimentul dedicat ARO a fost deschis de Emil Hagi, gazda manifestării, care a făcut o scurtă introducere în contextul istoric și simbolic al momentului: „Ne bucurăm că vremea ne-a permis să expunem mașinile colegilor veniți din țară, cărora le mulțumim foarte mult pentru efort și pentru ocazia de a admira bijuteriile pe patru roți. „Amintiri din istoria exportului românesc de ARO”. Asta nu înseamnă că nu există și la ora actuală export de automobil românesc. Numeric, este mult mai mare, dar afectiv pentru noi, câmpulungenii, nostalgia față de perioada când se producea ARO înseamnă foarte mult. Povestea merge mai departe, automobilul românesc există sub toate formele, și istoric, și modern, la cerințele vremurilor noastre. Ne bucurăm și salutăm prezența unor câmpulungeni care au dus peste hotare, pe toate continentele faima constructorilor musceleni de automobile. Ei vă vor împărtăși câteva dintre episoadele trăite alături de mașina ARO pe toate meridianele lumii.”

Pentru o prezentare generală a ceea ce a însemnat exportul de ARO, dar și pentru a introduce publicul în contextul mai larg al acestei perioade din istoria industriei auto românești, a fost invitat să vorbească inginerul Sergiu Marcu. Acesta a oferit o imagine de ansamblu a modului în care marca ARO a ajuns să fie cunoscută și apreciată în afara granițelor țării.

  • Modele ARO exportate în Marea Britanie şi Franţa, prezente la expoziţie

Una dintre atracțiile expoziției a fost un panou informativ dedicat evoluției exporturilor ARO, care oferă o privire de ansamblu asupra modelelor livrate și a țărilor în care acestea au fost distribuite. Conform datelor prezentate, automobilele ARO au ajuns, de-a lungul timpului, în 101 state de pe diferite continente, ceea ce reflectă anvergura internațională pe care a reușit să o atingă producătorul din Câmpulung. Pentru a susține vizual tema centrală a evenimentului – împlinirea a 60 de ani de la debutul exportului ARO -, au fost expuse câteva modele reprezentative, cu sprijinul doctorului Cătălin Copăescu, un apropiat al muzeului. Printre acestea s-a numărat modelul Portaro, rezultat al colaborării cu partenerii din Portugalia, unde ARO era asamblat și comercializat local.

Vizitatorii au putut vedea un exemplar din seria ARO Duster, un nume sub care, în anii ’80, modelul ARO 10 era vândut pe piața din Marea Britanie, înainte ca denumirea „Duster” să fie asociată actualei game de la Dacia. Expoziția a inclus și un ARO 10 exportat în Franța, ca exemplu al diversității geografice și comerciale pe care o cunoscuse marca în perioada sa de maximă activitate. Prezența acestor vehicule a oferit publicului ocazia de a vedea concret cum arătau mașinile românești care au circulat pe drumurile Europei de Vest și ale altor regiuni, într-o perioadă în care producția de la Câmpulung era un vector important al exportului industrial românesc.

  • Ingineri şi tehnicieni invitaţi la simpozion au povestit despre provocările exportului de ARO

După intervenția introductivă a inginerului Sergiu Marcu au urmat mărturii din experiența celor care au contribuit în mod concret la extinderea prezenței mărcii pe piețele internaționale.

Gheorghe Banzea, cel care a coordonat timp îndelungat activitatea de export în cadrul uzinei, a vorbit despre particularitățile colaborării cu diferiți parteneri externi, despre strategiile adoptate în funcție de fiecare zonă geografică și despre provocările întâlnite în relația cu piețele externe. Ilie Pietrăreanu a adus în discuție impresiile sale de peste hotare, punând accent pe felul în care automobilele ARO erau percepute în străinătate. A vorbit despre cerințele clienților, despre reacțiile celor care testau sau utilizau aceste vehicule și despre adaptările tehnice care au fost necesare în funcție de condițiile locale. La rândul său, Gheorghe Paulovici a împărtășit o serie de întâmplări trăite peste hotare, în anii în care a fost trimis să promoveze mașinile produse la Câmpulung.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!