22.6 C
Campulung Muscel
22/06/2025

Muscelul Câmpulung, înfrângere în ultima partidă din play-out

Muscelul Câmpulung a încheiat „aventura” în Liga 2 cu o înfrângere, scor 2-4, acasă, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, clasându-se la finalul campionatului, în play-out,  pe locul 7, ultimul, cu doar 11 puncte, loc care i-a adus retrogradarea directă în Liga 3.

Partide de sâmbătă, de pe „Municipal” a fost controlată cap-coadă de echipa de sub Pietricica care au deschis scorul în minutul 25 prin prin Kelechi Nnochiri, care a scăpat singur cu portarul Munteanu și a trimis în plasă. Muscelenii au o trăsărire de orgoliu şi reuşesc să egaleze în minutul 38, prin Darius Ciurea, care a trimis balonul, din interiorul careului, în vinclul porţii apărate de Gabriel Tanas, după o combinație între Coșereanu și Jenaru. În ultimul minut al primei reprize, Amasihohu punctează după o respingere greșită a portarului Munteanu şi Ceahlăul intră la cabine în avantaj. Oaspeţii îşi măresc diferenţa pe tabela de marcaj în minutul 76 în urma unei faze în care apărarea gazdelor a gafat din nou. Gîsă şi Bădulescu, aflat la meciul de debut, nu au fost pe aceeaşi lungime de undă la o fază simplă, iar Nnochiri a speculat greşeală celor doi şi şi-a trecut în cont dubla. Ceahlăul și-a continuat jocul ofensiv, iar în minutul 90, Carl Davordzie a închis tabela pentru oaspeți cu un șut frumos din afara careului. În prelungiri, Sorin Bustea a redus din diferență pentru gazde (2-4), dar era prea târziu pentru o revenire. N. Manole

MUSCELUL CÂMPULUNG – CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 2-4 (1-2)

Au marcat: Ciurea (’38), Bustea (’83) / Nnochiri (’25, ’76), Amasihohu (’45), Davordzie (’82)

FC Muscelul Câmpulung: Munteanu (’61 Bădulescu) – Dănilă (’74 Bustea), Gîsă, Stelea, Andr. Radu (’61 Slăninoiu) – Ntamack – L. Stancu, Vasile (’46 Șt. Ghiță), Jenaru (cpt.), Coșereanu – Ciurea (’46 Dedechko)

Rezerve neutilizate: Silveanu – Golea, Val. Andrei, Tefeleu

Antrenor: Alexandru Popovici

Ceahlăul Piatra Neamț: Tanas (’60 Cervone) – Șandru, Asibey, Wiktorski (cpt.), Tud. Alistar (’15 Țuțu) – Renan Sousa, Neag (’70 Alexandru Barb-Copot) – Nădășanu, Nnochiri (’70 Davordzie), Katusa (’70 Ilaș) – Amasihohu

Rezerve neutilizate: Gbizie, G. Crețu

Antrenor: Marco Veronese

Stadion: Municipal (Câmpulung); Spectatori: 200

Arbitru: Krisztina Szabo (Crișeni – Sălaj). Asistenți: Andrei Ichim (Făurei – Brăila) și Andreea Daniela Șușcă (Arad). Rezervă: George Dan Moșoiu (Ovidiu – Constanța)

Observator arbitri: Bogdan Gheorghe (București)

Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgoviște)

Clasament final – Grupa B, play-out Liga 2 2024-2025:

1.CSM Slatina – 38p

2.Ceahlăul Piatra Neamț – 35p

3.CS Afumați – 31p

4.CSC Șelimbăr – 31p

5.Concordia Chiajna – 30p

6.Chindia Târgoviște – 27p

7.AFC Câmpulung Muscel – 11p

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!