Primăria Municipiului Câmpulung continuă și în 2025 campania gratuită de informare, microcipare și sterilizare a animalelor de companie, în parteneriat cu Adăpostul de Câini Smeura. Inițiativa, începută în urmă cu doi ani, are ca scop reducerea numărului de câini fără stăpân și creșterea siguranței publice.
Lunar, caravana Smeura ajunge la Câmpulung cu echipe de medici veterinari, care oferă aceste servicii gratuit locuitorilor. Acțiunea este deschisă pentru câinii cu stăpân, iar autoritățile locale încurajează populația să profite de această oportunitate.
Câinii vagabonzi reprezintă în continuare o problemă serioasă pentru municipiu. Formează haite, devin agresivi și pot pune în pericol cetățenii. Una dintre cauzele principale ale acestei situații este abandonul, iar la rândul său, abandonul provine din înmulțirea necontrolată a animalelor. Mulți dintre câinii ajunși pe stradă sunt pui nedoriți sau animale lăsate intenționat în voia sorții de către proprietari.
Sterilizarea previne bolile grave, cum ar fi infecțiile uterine sau cancerul mamar la femele și reduce comportamentele agresive sau de fugă la masculi. În plus, scade numărul de pui nedoriți și, implicit, presiunea asupra adăposturilor.
Viceprimarul Alin Vlădău a precizat faptul că situația este una generală, nu doar locală, însă se caută soluţii: „Problema cu câinii maidanezi este o problemă la nivel naţional. Toate UAT-urile din ţară se confruntă cu această situaţie, care este una arzătoare, şi noi încercăm să o rezolvăm. La nivel naţional toţi încearcă diverse contracte cu diverse asociaţii care sunt contestate. Noi am dori să găsim o soluţie care nu este contestabilă. Am demarat procedurile pentru informare, microcipare, sterilizare, gestionarea corectă a câinilor din curţile oamenilor, cei care sunt cu stăpân şi care, din când în când, le mai scapă pe stradă sau îi duc ei şi îi mai rătăcesc pe undeva. Capturarea şi mutarea lor către un centru costă foarte mult. Trebuie să găsim o soluţie urgentă.”.
Campania va continua pe tot parcursul anului. Iată calendarul:
- 13 mai,
- 10 iunie,
- 11 iulie,
- 08 august,
- 09 septembrie,
- 14 octombrie,
- 13 noiembrie,
- În intervalul orar 10:00 – 14:00.
Locații:
- În zona Bazinului de Înot (Grui);
- În parcarea Stadionului Municipal Câmpulung.
Pentru programări: 0756 403 869, de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:30.