19/04/2025

Proiectantul transportului ecologic: „În ţară, autorităţile s-au trezit că au autobuze, microbuze şi staţii, dar nu pot să le alimenteze”. Câmpulungul pune la punct mai întâi alimentarea cu energie electrică a staţiilor de reîncărcare

La trei ani distanţă de momentul în care intenţia de a dezvolta un transport ecologic la Câmpulung ajungea în Consiliul Local, demersul se găseşte la stadiul de proiect tehnic pentru alimentarea cu energie electrică a staţiilor de reîncărcare a autobuzelor şi microbuzelor care urmează a fi achiziţionate. Pe 20 mai 2022, aleşii din mandatul precedent erau de acord cu achiziţionarea mijloacelor de transport în comun şi a staţiilor de încărcare a acestui tip de vehicule şi de-abia pe 27 martie 2025 s-a produs votul pe marginea documentaţiei care va sta la baza organizării licitaţiei. Foarte greu s-a mişcat această iniţiativă a Câmpulungului, întrecut de Piteşti şi Curtea de Argeş, care au pus în practică investiţii similare înaintea municipiului nostru, fruntaş la accesarea de fonduri, dar codaş la implementare. Odată pregătită etapa premergătoare organizării licitaţiei pentru staţiile de alimentare a vehiculelor electrice, care va demara curând, proiectantul spunea că în paralel se poate merge cu procedura de achiziţie a autobuzelor şi microbuzelor.

  • Investiţie în valoare de 23,4 milioane de lei, preponderent fonduri PNRR  

Tot pe 20 mai 2022, când Consiliul Local Câmpulung a încuviinţat derularea unui proiect necesar la Câmpulung, susţinut din fonduri PNRR, municipalitatea semna acordul de parteneriat cu administraţia comunei Valea Mare Pravăţ, singurul colaborator care a răspuns pozitiv invitaţiei de a desfăşura în comun transportul ecologic, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Trans Muscel”.

Alte secvenţe din cronologia birocratică a investiţiei. Pe 28 noiembrie 2022, Primăria Câmpulung a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pentru 4 autobuze electrice, 8 microbuze electrice, 19 staţii de aşteptare SMART şi 10 staţii de încărcare electrice (infrastructura fiind completată cu 3 staţii de aşteptare SMART şi 2 staţii de încărcare electrice pe teritoriul comunei Valea Mare Pravăţ, partenerul Câmpulungului în proiectul transportului ecologic).

După doi ani, pe 30 octombrie 2024 mai precis, au fost aprobate studiul de fezabilitate şi cifrele investiţiei. Pe 14 ianuarie 2025, autorităţilor li s-a predat de către firma contractată, cu un an înainte, pentru proiectare, Proex Instal Consulting SRL, din Călăraşi, proiectul tehnic de execuţie. Totodată, au fost elaborate documentaţiile tehnice în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi a celei privind organizarea execuţiei. Pe 21 februarie 2025, Comisia Tehnico-Economică a avizat favorabil proiectul tehnic care, pe 27 martie 2025, a fost supus atenţiei Consiliului Local.

Potrivit acestui proiect, valoarea totală a investiţiei în mijloace de transport electrice şi staţii de încărcare se cifrează la 23.398.414,62 lei, din care construcţii + montaj, 1.351.910,36 lei. Valoarea totală eligibilă este de 23.104.003,27 lei, din care construcţii + montaj, 1.128.007,81 lei. Valoarea neeligibilă, aflată în responsabilitatea celor doi parteneri, este de 294.411,35 lei, din care construcţii + montaj, 223.902,56 lei.

  • Mai întâi, a trebuit să se stabilească cheltuiala cu alimentarea cu energie electrică   

La şedinţa de joi seara a fost prezent proiectantul Virgil Marian Dumbravă, care a oferit explicaţii aleşilor dispuşi să asculte. Cei ai puterii, căci, între timp, opoziţia PSD, PNL şi AUR a părăsit sala. Concură la realizarea transportului ecologic în Câmpulung trei proiecte: primul vizează achiziţia de autobuze şi microbuze electrice şi staţii de încărcare; al doilea priveşte amplasarea staţiilor de aşteptare pe teritoriul municipiului Câmpulung şi al comunei Valea Mare Pravăţ; al treilea se referă la sistemul e-ticketing.

Primul proiect include 12 staţii de încărcare lentă, dintre care 10 se vor monta la viitoarea autobază programată la fosta Şcoală nr.6 şi două staţii de încărcare rapidă, una la Nămăeşti, alta la Bilceşti. „Pe acest proiect, în ţară, cam în 90% din cazuri, această finanţare a fost interpretată greşit, în sensul că autorităţile au primit o sumă de bani. Cu acea sumă de bani, s-au organizat imediat licitaţiile pentru autobuze, microbuze şi staţii. Din cauza faptului că sunt puţini ofertanţi în ţară, s-a câştigat la peste 98% din valoare. Atunci, autorităţile s-au trezit că au autobuze, microbuze şi staţii, dar nu pot să le alimenteze. Alimentarea lor cu energie electrică înseamnă sume destul de mari. La Câmpulung, împreună cu colegii dumneavoastră, am demarat procedura de întocmire a unui studiu de fezabilitate, ca să vedem cât costă montajul acestor staţii şi alimentarea cu energie electrică, am determinat suma şi din suma primită pe program am scăzut aceste costuri. Dacă nu făceam acest lucru, sumele pentru alimentarea cu energie electrică era neeligibile şi erau plătite de către Primărie.”, a arătat invitatul şedinţei Consiliului Local din 27 martie 2025.

  • Proiectantul Virgil Marian Dumbravă: „S-a făcut o economie din partea Primăriei de vreo 770.000 lei”

Proiectantul a mai afirmat că, după ce s-au obţinut avizele tehnice de racordare de la operatorul de distribuţie a energiei electrice din zonă, s-a putut împărţi aceste cheltuieli, o parte fiind trecute în zona celor eligibile. „Numai în urma acestor ATR-uri (n.r. aviz tehnic de racordare) s-a făcut o economie din partea Primăriei de vreo 770.000 lei. Dacă nu făceam această procedură, cred că Primăria avea costuri neeligibile de peste 1,2 milioane lei. Bani care au fost recuperaţi şi au putut fi trecuţi pe eligibil. Proiectul este finalizat şi, în urma votului dumneavoastră, se pot scoate la licitaţie aceste lucrări. Bănuiesc că, într-un timp foarte scurt, faceţi acest lucru şi se vor executa aceste staţii. În paralel, se poate demara procedura de licitaţie pentru achiziţionarea autobuzelor, microbuzelor şi staţiilor de reîncărcare a maşinilor electrice.”, a precizat proiectantul Virgil Marian Dumbravă.

O ultimă intervenţie pe acest subiect i-a aparţinut Danielei Buzescu, şefa Serviciului Dezvoltare Urbană al Primăriei Câmpulung. Potrivit acesteia, cheltuielile eligibile ale implementării proiectului nu depăşesc totalul acordat de finanţator ca sumă nerambursabilă maximă, cei 23.104.003,27 lei. „Iar din partea bugetului local, suma neeligibilă, 294.411,35 lei, înseamnă realizarea racordărilor la staţii. Mai avem auditul proiectului, cu o sumă de 10.000 lei, conform devizului general.”, a punctat Daniela Buzescu ce se va cheltui din resursele locale.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!