Se înmulţesc investiţiile în parcuri fotovoltaice planificate în vecinătăţile Câmpulungului, unde, în afara proiectelor publice, aparţinând primăriilor, au apărut şi iniţiative din zona privată. În mai multe localităţi muscelene şi-au manifestat interesul de a realiza astfel de centrale electrice fotovoltaice investitori particulari. Un asemenea demers, aflat momentan în etapa formalităţilor desfăşurate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, aparţine unei companii braşovene, care şi-a propus să demareze două amenajări de acest fel la Valea Mare Pravăţ. Pentru dezvoltator, implementarea celor două proiecte „este oportună nu numai din punct de vedere economic, pentru valorificarea terenurilor care, în prezent, sunt nefolosite, ci şi din punct de vedere al protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei, deoarece prin utilizarea energiei solare nu se generează emisii poluante, nici direct, nici indirect. Proiectele sunt în consens cu prevederile legislaţiei europene, potrivit cărora, în anul 2030, minimum 35% din totalul energiei să fie produs din surse regenerabile.” Parcurile fotovoltaice vor funcţiona pe o perioadă de cel puţin 20 de ani.
- Investiţii private de aproximativ 500.000 euro, respectiv 300.000 euro
Firma Star Multitrade SRL, din Braşov, a depus la A.P.M. Argeş două memorii de prezentare a proiectelor de parcuri fotovoltaice pe terenurile ce-i aparţin în localitatea învecinată Câmpulungului. Acestea vor fi dotate cu: instalaţii de protecţie (paratrăsnet şi prize de pământ), iluminat exterior, supraveghere video şi instalaţii de alimentare cu energie electrică a serviciilor interne.
Unul dintre cele două obiective va fi realizat pe o suprafaţă de teren de 3.222 mp, amplasat la o distanţă mai mare de 1,8 km faţă de cea mai apropiată locuinţă, în vecinătatea fabricii Holcim. Cealaltă centrală electrică fotovoltaică se va realiza pe un teren de 5.720 mp, în aceeaşi zonă, care respectă aceeaşi condiţie legată de distanţă.
Potrivit dezvoltatorului, terenurile sunt pregătite pentru noul proiect, iar “operaţiunile cadastrale de actualizare sunt finalizate. Lucrările pentru amenajarea terenurilor constau în nivelarea şi compactarea lor, realizarea unor suprafeţe sistematizate, astfel încât montajul şi mentenanţa panourilor să se facă uşor şi în siguranţă.”
În cadrul primului proiect, intenţia este de a se monta 476 de panouri fotovoltaice, pentru o putere instalată de aproximativ 314,6 kWp în modulele fotovoltaice şi o putere de 300 kWac în invertoare. Cât priveşte a doua investiţie, numărul de panouri montate este de 280, pentru o putere instalată de 184,8 kWp în modulele fotovoltaice şi o putere de 150 kWac în invertoare.
„S-au ales panouri fotovoltaice monocristaline, tehnologie half-cut, cu o putere instalată a panoului de 660 Wp în condiţii STC. Panourile fotovoltaice se vor monta pe o structură metalică fixă, orientate spre Sud (…). Pentru a prelua energia electrică generată de şirurile de panouri fotovoltaice s-au prevăzut şase invertoare (pentru primul parc), respectiv trei invertoare (pentru al doilea parc) cu o putere de 50 kW, cu tensiunea de intrare cuprinsă între 200 – 1000 V c.c., echipate cu 20 de intrări. Ieşirea de tensiune în curent alternativ va fi la 400 V. Comunicaţia/schimbul de date între invertoare se va realiza prin cabluri de comunicaţie. Fiecare invertor va avea integrat sistemul de conectare la comunicaţii, acesta permiţând schimbul de informaţii şi monitorizarea funcţionării invertoarelor. Pentru a prelua energia de la invertoare, s-a prevăzut un tablou nou în apropierea tabloului general existent. Între aceste două tablouri se va face o conexiune cu cablu de cupru dimensionat corespunzător.
Pentru protecţia împotriva loviturilor de trăsnet, în situaţia în care, la etapa proiectului tehnic, din breviarul de calcule va rezulta că este necesar, se vor folosi paratrăsnete de tip PDA (dispozitiv de amorsare a descărcării). Se vor executa prize de pământ din platbandă de oţel zincat termic/cupru/inox, după caz. La prizele de pământ se vor conecta toate părţile metalice ale echipamentelor şi cadrele metalice de susţinere a panourilor fotovoltaice.
Iluminatul exterior se va face cu corpuri de iluminat LED montate pe stâlpii de la gardul perimetral, la intervale de aproximativ 50 m unul de celălalt. Comanda şi controlul iluminatului exterior se vor face prin telegestiune sau automat, cu fotocelule sau programatoare orare.
Supravegherea video a parcului fotovoltaic se va realiza cu camere video, montate pe stâlpii gardului. De asemenea, se vor monta echipamente pentru supraveghere video. Împrejmuirea se va prevedea să se facă cu gard prevăzut cu sistem anticăţărare.”, sunt câteva caracteristici ale investiţiilor extrase din memoriul de prezentare.
Valoarea primei investiţii va fi de aproximativ 500.000 euro, iar a celei de-a doua, de 300.000 euro. Faza de construire va dura 24 luni de la derularea procedurii de achiziţie a serviciilor executantului.
Documentaţia realizată de firma Energy Plan Design, în vederea depunerii la Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş, punctează şi avantajele unor investiţii de această natură. „Instalaţiile fotovoltaice permit producerea energiei electrice fără utilizarea niciunui tip de combustie, deci fără surse de emisii directe sau indirecte, fără generarea de zgomote şi vibraţii, neavând utilaje, agregate, motoare în mişcare, ceea ce face ca impactul instalaţiei asupra factorilor de mediu (apă, aer, sol, subsol, zgomot şi vibraţii) şi, implicit, al sănătăţii să fie nesemnificativ. Prin urmare, efectul cumulativ al celor două proiecte este nesemnificativ, adică sunt lipsite de impact asupra mediului.”, concluzionează proiectantul. Magda BĂNCESCU