Parcul de pe strada Alexandru cel Bun, inaugurat în urmă cu un an şi două luni, a ajuns ghena de gunoi a celor care îl folosesc. Foişorul şi băncile amenajate pentru relaxare au fost vandalizate, iar mizeria lăsată în urmă de unii vizitatori transformă acest spaţiu într-un loc care îşi pierde din valoare.
Parcul a fost gândit pentru relaxarea tuturor locuitorilor din cartierul Vişoi. Copiii beneficiază de echipamente de joacă moderne, părinţii şi iubitorii de animale au spaţii dedicate pentru relaxare, iar în apropierea locului de joacă au fost amplasate echipamente speciale pentru animalele de companie. Însă, deşi Primăria a investit în aceste spaţii de joacă, din banii publici, nepăsarea şi lipsa de educaţie a unor persoane au dus la degradarea rapidă a acestui loc.
De la scurt timp după inaugurare, foişorul a început să fie vandalizat. Băncile, mesele şi scaunele au fost scrijelite, iar pe blănile foişorului se găsesc înscrisuri lăsate cu marker permanent. La fiecare bancă se găsesc sute de chiştoace aruncate, în bătaie de joc, în iarbă sau pe spaţiul pietonal, chiar dacă, la nici o jumătate de metru, au fost montate coşuri de gunoi, care, însă, stau goale pentru că nimeni nu le foloseşte.
Un locatar din zonă a relatat că în repetate rânduri a surprins, seara, cum ursarii din zona Pescăreasa, care au în jur de 40-50 de ani, vin şi fac dezastru în foişor. Pe lângă faptul că fac gălăgie şi deranjează liniştea publică, lasă în urma lor gunoaie peste tot în jur. Acesta a sunat la Poliţia Locală, însă primul echipaj a sosit la 30 de minute după apel, ceea ce i-a făcut pe cei care deranjau zona să plece, iar când a sosit echipajul, aceştia au fost de negăsit.
R.A.Ş.