Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a petrecut, în noaptea de 17/18 ianuarie, pe DN 73, în comuna Mihăeşti. Vinovat de producerea accidentului ar fi un ofiţer de poliţie din Argeş care a părăsit locul evenimentului rutier fără acordul colegilor săi de la Serviciul Rutier. El s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului.
„Din verificările preliminare a rezultat că persoana care ulterior a părăsit locul producerii accidentului, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Câmpulung. În urma impactului conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât și pasagera dreapta față, o tânără de 23 de ani, au suferit leziuni. Conducătorul autoturismului ce a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție a fost identificat în persoana unui ofițer de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor, aspect ce a fost adus la cunoștință Pachetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, care a preluat cercetările. De asemenea, de îndată, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a dispus măsura cercetării prealabile față de ofițerul de poliție, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, transmite IPJ Argeş. Alex Barbu