23/03/2025

Averile aleşilor noştri (II). Loredana Năstase a „împrumutat” PNL Argeş cu 198.000 lei pentru campania la parlamentare

Continuăm mini-serialul despre bunăstarea familială şi profesională a aleşilor câmpulungenilor cu alţi cinci componenţi ai forului deliberativ. Am ales consilieri de la trei formaţiuni politice, fiind obligaţi de numărul mare al reprezentanţilor puterii să le alocăm mai mult spaţiu acestora. Ca număr de persoane inserate per episod, nu şi ca avere, nefiind USR-iştii cei mai avuţi dintre membrii Consiliului Local 2024-2028. În această ediţie, cel mai mult spaţiu îl ocupă bunurile Loredanei Năstase care, împreună cu soţul, deţine nouă terenuri (o parte moştenite de soţ), două case şi patru apartamente. Declaraţia de avere a acesteia menţionează şi contribuţia sa la campania pentru Parlamentul României, când patroana de la „Janet” s-a visat deputat, drept pentru care a sprijinit PNL Argeş cu un „împrumut în nume personal” în sumă de 198.000 lei.

De la colegii acesteia, sar în ochi cele 19 vehicule al căror proprietar este Alexandru Hagi, însă, ţinând cont de specificul activităţii muzeale desfăşurate de acesta, împreună cu părinţii săi, maşinile din declaraţia de avere nu sunt altceva decât exponate ale Muzeului Automobilului Românesc de la Apa Sărată.        

Loredana Nicoleta Năstase, consilier local PNL

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2004, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 889 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2008, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 1.260 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2022, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 300 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un teren intravilan în Podu Dâmboviţei, judeţul Argeş, dobândit în anul 2006, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 478 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un teren intravilan în Ceatalchioi, judeţul Tulcea, dobândit în anul 2008, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 5.724 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un teren agricol în Măgura, judeţul Olt, dobândit în anul 2010, prin moştenire, în suprafaţă de 2.200 mp, cotă parte 1/1, titular Năstase Dragoş;
  • Un teren agricol în Măgura, judeţul Olt, dobândit în anul 2010, prin moştenire, în suprafaţă de 2.500 mp, cotă parte 1/1, titular Năstase Dragoş;
  • Un teren agricol în Măgura, judeţul Olt, dobândit în anul 2010, prin moştenire, în suprafaţă de 1.620 mp, cotă parte 1/1, titular Năstase Dragoş;
  • Un teren agricol în Măgura, judeţul Olt, dobândit în anul 2010, prin moştenire, în suprafaţă de 6.800 mp, cotă parte 1/1, titular Năstase Dragoş.

Clădiri

  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în 2015, prin construcţie, în suprafaţă de 165 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • O casă de vacanţă în Podu Dâmboviţei, judeţul Argeş, dobândită în 2023, prin construcţie, în suprafaţă de 114 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 1993, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 41,68 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 1993, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 28,27 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Dragoş, Năstase Loredana Nicoleta;
  • Un apartament în Piteşti, judeţul Argeş, dobândit în 2010, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 26 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Loredana Nicoleta, Năstase Dragoş;
  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2024, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 63 mp, cotă parte 1/2, titulari Năstase Dragoş, Năstase Loredana Nicoleta.

Maşini

  • Un autoturism BMW, anul de fabricaţie 2007, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism BMW, anul de fabricaţie 2014, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism BMW, anul de fabricaţie 2024, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Active financiare

  • Acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale – SC Generation Janet SRL, cota de participare – 40%, valoarea totală la zi – 200 lei;
  • Împrumuturi acordate în nume personal – PNL Filiala Argeş, contribuţie Parlament 2024, Camera Deputaţilor, cota de participare – 100%, valoarea totală la zi – 198.000 lei.

Datorii  

  • Un credit la CAR, contractat în anul 2022, scadent în anul 2026: 40.000 lei;
  • Un credit la CAR, contractat în anul 2024, scadent în anul 2028: 75.000 lei;
  • Un credit la CAR, contractat în anul 2023, scadent în anul 2030: 100.000 lei;
  • Un credit la OTP, contractat în anul 2008, scadent în anul 2035: 58.700 CHF;
  • Un credit la Baciu Maria, contractat în anul 2024, scadent în anul 2025: 198.000 lei.

În declaraţia de interese, aceasta a menţionat calitatea de asociat la SC Generation Janet SRL, cu 20 părţi social, 200 lei, preşedinte la Organizaţia Femeilor Liberale Argeş – Câmpulung şi membri în Consiliile de Administraţiei ale Spitalului Municipal Câmpulung şi Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung.

Declaraţia de avere şi cea de interese au fost completate pe 18 noiembrie 2024.

Bogdan David, consilier local PSD

Terenuri

  • Un teren extravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2014, prin hotărâre judecătorească, în suprafaţă de 1.713 mp, cotă parte 1/1, titular David Bogdan;
  • Un teren intravilan în Domneşti, judeţul Argeş, dobândit în anul 2022, prin moştenire, în suprafaţă de 1.489 mp, cotă parte 1/1, titular David Iuliana.

Clădiri

  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2018, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 59,80 mp, cotă parte 1/2, titulari David Bogdan, David Iuliana;
  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2019, prin construcţie, în suprafaţă de 175 mp, cotă parte 1/2, titulari David Iuliana, David Bogdan;
  • O casă de locuit în Domneşti, judeţul Argeş, dobândit în anul 2022, prin moştenire, în suprafaţă de 162 mp, cotă parte 1/1, titular David Iuliana.

Maşini

  • Un autoturism VW, anul de fabricaţie 2009 , dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism IMS, anul de fabricaţie 1968, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism MG, anul de fabricaţie 2024 , dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Active financiare

  • Un depozit bancar la CAR Apele Române, deschis în anul 2024: 53.000 lei.

Datorii

  • Un credit la CAR Apele Române, contractat în anul 2024, scadent în anul 2027: 160.000 lei.

Venituri

  • Salariul de la Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, încasat anual: 111.469 lei (9.289,08 lei lunar);
  • Salariul soţiei, David Iuliana Cristina, de la Edilul CGA SA, încasat anual: 95.124 lei (7.927 lei lunar);
  • Indemnizaţia de la Consiliul Judeţean Argeş, încasată anual: 14.060 lei;
  • Venit din altă sursă: Comisia Vest Muntenia, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea: 4.035 lei;
  • Vouchere de vacanţă, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea: 1.305 lei;
  • Indemnizaţie membru Consiliul de Conducere ANAR, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea: 5.790 lei;
  • Alocaţiile celor doi copii, în sumă de 3.072 lei fiecare.

În declaraţia de interese, Bogdan David a menţionat calitatea de membru al Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” şi pe cea de membru al Consiliului de Conducere ANAR – Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, Sectorul 1 Bucureşti, cu o valoare a beneficiilor de 5.790 lei, şi calitatea de membru al Biroului PSD Câmpulung.

Declaraţia de avere şi cea de interese au fost completate pe 4 noiembrie 2024.

Alexandru Nicolae Hagi, consilier local USR

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2018, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 3.250 mp, cotă parte 50%, titulari Hagi Ruxandra Elena, Hagi Alexandru Nicolae;
  • Un teren extravilan în Poienarii de Muscel, judeţul Argeş, dobândit în 2016, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 7.500 mp, cotă parte 50%, titulari Hagi Alexandru Nicolae, Hagi Ruxandra Elena;
  • Un teren extravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2019, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 5.485 mp, cotă parte 50%, titulari Hagi Ruxandra Elena, Hagi Alexandru Nicolae.

Clădiri

  • Un apartament în Bucureşti, dobândit în anul 2009, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 68,54 mp, cotă parte 100%, titular Hagi Alexandru Nicolae.

Maşini

  • Un autoturism Dacia, anul de fabricaţie 2004, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Trabant, anul de fabricaţie 1989, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism ARO, anul de fabricaţie 1974, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Dacia, anul de fabricaţie 1969, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Dacia, anul de fabricaţie 1977, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul Mercedes Benz, anul de fabricaţie 2003, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul Dacia, anul de fabricaţie 2008, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul ARO, anul de fabricaţie 1995, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Dacia, anul de fabricaţie 2003, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul ARO, anul de fabricaţie 2000, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Dacia, anul de fabricaţie 1986, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul Saviem, anul de fabricaţie 1974, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul ARO, anul de fabricaţie 1990, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul Dacia, anul de fabricaţie 2010, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Suzuki, anul de fabricaţie 2003, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un vehicul Automecanica Moreni, anul de fabricaţie 1995, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism Dacia, anul de fabricaţie 1989, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism ARO, anul de fabricaţie 1980, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;
  • Un autoturism ARO, anul de fabricaţie 1980, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.

Venituri

  • Salariul de la firma Harald Impex SRL, încasat anual: 28.788 lei (2.399 lei lunar);
  • Indemnizaţia de consilier local, încasată anual: 9.571 lei;
  • Alocaţia copilului, încasată anual: 7.541 lei;
  • Venitul soţiei, Hagi Ruxandra Elena, constând în indemnizaţie de creştere a copilului: 102.000 lei.

În declaraţia de interese, Alexandru Hagi a menţionat calitatea de membru în Asociaţia Muzeul Automobilului Românesc, din Câmpulung, Asociaţia Multiculturală „Nicu Hagi”, din Câmpulung, Asociaţia Retromobil Club România, din Bucureşti, Asociaţia Salvatorilor Voluntari 4×4, din Bucureşti, şi calitatea de asociat la SC Harald Energy SRL, din Câmpulung, cu 20 părţi sociale (200 lei).

Declaraţiile de avere şi de interese au fost completate pe 16 noiembrie 2024.

Alex Georgian Blidaru, consilier local USR

Clădiri

  • Un apartament în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în 2024, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 72 mp, cotă parte 100%, titular Blidaru Alex Georgian.

Datorii

  • Un credit la CAR Învăţământ Câmpulung, contractat în anul 2024, scadent în anul 2031: 100.000 lei.

Venituri

  • Venituri din activităţi independente, servicii de asistenţă stomatologică – Cabinet medical individual stomatologic Blidaru Alex Georgian, Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa: 114.181 lei.

Declaraţia de interese conţine menţiunea referitoare la calitatea de membru al Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi la contractul în valoare de 39.867 lei, cu Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, pentru furnizare de servicii de medicină dentară de către Cabinetul medical individual stomatologic Blidaru Alex Georgian (30 iunie 2023 – 31 decembrie 2024).

Declaraţiile de avere şi de interese au fost completate pe 16 noiembrie 2024.

Alexandru Cristinel Cotoanţă, consilier local USR

Terenuri

  • Un teren intravilan în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândit în anul 2017, prin contract de vânzare-cumpărare, în suprafaţă de 1.020 mp, cotă parte 1/2, titulari Cotoanţă Valentina Andreea, Cotoanţă Alexandru Cristinel.

Clădiri

  • O casă de locuit în Câmpulung, judeţul Argeş, dobândită în 2024, prin construcţie, în suprafaţă de 216 mp, cotă parte 1/2, titulari Cotoanţă Valentina Andreea, Cotoanţă Alexandru Cristinel.

Active financiare

  • Un cont curent la Asociaţia CAR Învăţământ Câmpulung, deschis în anul 2021: 26.496,87 lei.

Datorii

  • Un credit la Asociaţia CAR Învăţământ Câmpulung, contractat în anul 2022, scadent în anul 2027: 70.000 lei;
  • Un credit la OTP Bank Câmpulung, contractat în anul 2024, scadent în anul 2029: 62.400 lei.

Venituri

  • Salariul de grafician la SC Acant Deco Graph Support SRL, încasat anual: 37.936 lei (3.161,33 lei);
  • Salariul de grafician al soţiei, Cotoanţă Andreea Valentina, la SC Acant Deco Graph Support SRL, încasat anual: 42.586 lei (3.548,83 lei lunar);
  • Venit din dividende, administrator: 160.000 lei.

În declaraţia de interese, Alexandru Cotoanţă a menţionat calitatea de asociat (100 părţi sociale, 200 lei) la SC Acant Arhi-form Support SRL şi pe cea de membru al Biroului filialei locale a USR Câmpulung.

Declaraţia de interese consemnează şi următoarele contracte:

  • Primăria comunei Ţiţeşti (cumpărare directă, servicii), încheiat pe 30 aprilie 2024, cu o durată de 4 luni: 194.890,20 lei, servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice sat Ţiţeşti, comuna Ţiţeşti, punct Monument;
  • Primăria oraşului Ştefăneşti (cumpărare directă, servicii), încheiat pe 5 septembrie 2024, cu o durată de 60 zile: 20.638,80 lei, documentaţie tehnico-economică faza DALI locuri de joacă oraş Ştefăneşti;
  • Administraţia Domeniului Public Piteşti (cumpărare directă, servicii), încheiat pe 3 octombrie 2024, cu o durată de 60 de zile: 5.500 lei, studiu de fezabilitate locuri de joacă pentru copii;
  • Primăria Municipiului Câmpulung (cumpărare directă, servicii), încheiat pe 5 februarie 2024, cu o durată de 90 de zile: 88.000 lei, servicii de proiectare faza DTAC, obţinere avize pentru construire creşă medie;
  • Primăria Municipiului Roman (cumpărare directă, servicii), încheiat pe 9 octombrie 2024, cu o durată de 60 de zile: 148.103,23 lei, studiu de fezabilitate pentru amenajare spaţii verzi în municipiul Roman, judeţul Neamţ.

Declaraţia de avere şi cea de interese au fost completate e 16 noiembrie 2024.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!