În 2024 s-au împlinit 30 de ani de la reînfiinţarea Seminarului Teologic Ortodox la Câmpulung şi 90 de ani de la desfiinţarea vechiului Seminar al Orfanilor de Război, care a funcţionat, vreme de 12 ani, la Mănăstirea „Negru Vodă”. Preotul profesor dr. Daniel Marius Oprescu a dedicat un album monografic, bazat pe o documentare riguroasă, celor două repere istorice susţinute de atât de multe informaţii încât n-au putut fi cuprinse într-un singur volum. Apariţia monografiei aniversare „Seminarul Orfanilor de Război „Miron Patriarhul” – Şcoală de educaţie pentru fiii mucenicilor neamului” a constituit un eveniment de referinţă pentru şcoală, pentru Câmpulung şi pentru Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, care a sprijinit editarea lucrării ce va beneficia de o continuare dedicată perioadei contemporane a seminarului redeschis în 1994, după 60 de ani de la desfiinţare. Momentul lansării cărţii, în seara de luni, 16 decembrie 2024, a fost inspirat plasat înaintea Concertului de Crăciun al Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, conceput sub forma unei sărbători în cinstea celor trei decenii de activitate.
- 12 noiembrie 1922, ziua deschiderii Seminarului Orfanilor de Război
Acţiunea editorială i-a adus pe scena amfiteatrului Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, alături de preotul Daniel Oprescu, pe părintele profesor Ion Cojocaru, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, profesorul de istorie Irinel Vintilă şi părintele Ovidiu Vlăsceanu, consilier cultural şi în domeniul comunicaţiilor media la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, coleg de generaţie cu autorul monografiei. Alocuţiunile invitaţilor preotului Daniel Oprescu au alternat cu intermezzo-urile asigurate, la pian, de Andra Mareş, elevă a şcolii teologice din oraşul nostru.
Aflat din nou în postura de moderator al unei manifestări culturale care l-a avut în centru pe preotul profesor dr. Daniel Marius Oprescu, părintele Ovidiu Vlăsceanu spunea că „ideea scrierii acestei monografii mocnea de mai mult timp în sufletul autorului, existând în trecut câteva tentative de întocmire a ei. Doar că timpul nu a fost atunci cel potrivit.” Într-adevăr, nici că se putea o ocazie mai potrivită decât un an cu o dublă bornă temporală a unei şcoli ale cărei începuturi datează din 12 noiembrie 1922.
„Cei 41 de elevi înscrişi aici urmau să parcurgă opt ani de studiu, până la absolvire. Aceşti elevi, fiind orfani de tată, proveneau din toată ţara. Ctitorul acestui seminar este patriarhul Miron Cristea, în acea vreme, mitropolit primat. Iniţiativa a fost susţinută de către toţi preoţii profesori, care s-au oferit, la început, să facă cursuri gratuite. Mitropolitul primat Miron Cristea a aprobat înfiinţarea acestui seminar, înştiinţând ministrul Cultelor şi al Artelor de această hotărâre, printr-o adresă din 27 iunie 1922. Evenimentele organizate cu ocazia inaugurării seminarului au debutat cu venirea mitropolitului primat Miron Cristea la Câmpulung în ziua de 11 noiembrie 1922, sâmbăta, alături de arhiereul vicar Evghenie Humulescu. În sunet de clopote, de faţă fiind reprezentanţi ai tuturor şcolilor din oraş, în acordurile muzicale ale Regimentului 30 Dorobanţi, a fost intonat imnul arhieresc. Delegaţia condusă de Miron Cristea a intrat în curtea Mănăstirii „Negru Vodă”, după care mulţimea a fost binecuvântată. După acest moment, a fost oficiată o slujbă în biserica mare a mănăstirii. După luările de cuvânt, participanţii la ceremonie au vizitat seminarul şi orfelinatul, după care în sala de recepţie a orfelinatului a fost semnat actul comemorativ de înfiinţare a seminarului.”, a punctat părintele consilier Ovidiu Vlăsceanu secvenţele deschiderii oficiale a Seminarului Orfanilor de Război.
- Seminarul Orfanilor de Război, înfiinţat în 1922, a fost precedat de Orfelinatul „Dragoslavele”, deschis la mănăstire în 1919
Albumul are pe copertă singura imagine păstrată în timp a clădirii seminarului, care a existat în spatele Mănăstirii „Negru Vodă”, în zona porticului care duce către bolniţă. Imaginea avându-l ca autor pe Kurt Hielscher, publicată în albumul „România” (Leipzig, 1933), a fost pusă la dispoziţie de profesorul Adrian Săvoiu. Cartea preotului Daniel Oprescu îi are în centru pe orfanii de după Marele Război. „Noi, când ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat în trecut, suntem cumva detaşaţi de întâmplările tragice de la începutul secolului XX. Însă, după Marele Război, societatea câmpulungeană – şi societatea civilă din România reîntregită – nu era una chiar nepăsătoare la problemele cu care ţara se confrunta. Nicolae Iorga spunea că Mama Ţară este datoare să fie mamă pentru aceşti copii, pentru că au rămas orfani din fragedă pruncie, şi toate instituţiile erau datoare să contribuie pentru ca ei să aibă un destin aşa cum se cuvine.”, afirma autorul.
„Seminarul are o istorie scurtă, dar este o istorie plină de realizări, jertfelnicie şi trudă din partea, în primul rând, a preoţimii muscelene. Pentru ca acest seminar să existe, la Mănăstirea „Negru Vodă” s-a înfiinţat, încă din 1919, un orfelinat cu numele „Dragoslavele”, în cinstea localităţii în care s-au dat cele mai crâncene lupte din zonă. În 1920, orfelinatul avea deja în grijă 150 de copii şi putea să adăpostească încă 150. Pare o cifră mică, dar din zona noastră erau destul de mulţi copii care aveau nevoie de ajutor. La nivelul ţării, erau în jurul a 40.000 de orfani, care îşi pierduseră ambii părinţi în război, şi 320.000 de copii, care îşi pierduseră tatăl în războiul de reîntregire.”, a punctat părintele Oprescu iniţiativa lăudabilă a mănăstirii voievodale, unde, cu sute de ani înainte, „s-a încercat întemeierea de ţară şi s-a şi reuşit”.
- „În istoria Bisericii Ortodoxe Române, este singurul seminar înfiinţat pentru această categorie de copii, orfani de război”
Copiii ajunşi aici au intrat într-un program bine stabilit. „Am rămas foarte surprins de faptul că presa vremii nu a acordat suficientă atenţie acestor nefericiţi ai sorţii. Sunt foarte sărace sursele de documentare despre instituţia orfelinatului în sine, nu neapărat despre Orfelinatul „Dragoslavele”. Există şi un protagonist care „a spart gheaţa” în momentul în care s-a pus în practică această idee. „Haideţi să avem grijă în Câmpulung de aceşti copii ai noştri!” Este vorba despre doctorul Nicolae Cădere care, împreună cu soţia sa, a locuit în Mănăstirea „Negru Vodă” şi a început să-i îngrijească pe copiii orfani ca pe copiii lor. Întâmplător sau nu, în acea vreme, Mănăstirea „Negru Vodă” nu era mănăstire. De la secularizarea averilor mănăstireşti, de la Cuza, a fost transformată în biserică de parohie. Începând cu anul 1908, aici slujea un preot destoinic, despre care cred că s-a scris foarte puţin şi care merită să fie adus în discuţie: preotul Gheorghe Stroian, cel care slujea la catedrala oraşului. Era biserică de parohie, dar catedrală pentru faptul că toate marile evenimente, Te Deum-uri, slujbe de cununie ale oficialităţilor se săvârşeau numai la Mănăstirea „Negru Vodă”. Un preot care a cunoscut războiul, fiind pe front cu Regimentul 70 Infanterie Muscel. După ce s-a întors de pe front, a încercat să pună umărul la această iniţiativă lăudabilă.”, a continuat prezentarea preotului Daniel Oprescu despre conturarea demersului de înfiinţare a seminarului.
Rolul preotului Gheorghe Stroian a fost următorul. „El s-a gândit că grija pentru aceşti copii trebuie să meargă puţin mai departe. Nu poţi doar să le dai de mâncare, să-i îngrijeşti, să le oferi o anumită atenţie şi afectivitate, după care să-i laşi să facă ce pot. S-a gândit să-i propună mitropolitului primat Miron Cristea să înfiinţeze la Câmpulung un seminar pentru aceşti orfani, pentru ca, în viitor, să aibă un loc de muncă stabil. Era nevoie şi de preoţi, pentru că Marele Război, numai în Moldova şi Ţara Românească, cunoscuse o înregimentare a peste 400 de preoţi. Mulţi dintre ei au fost deportaţi în Siberia. În Transilvania a fost o altă situaţie, sunt nişte statistici care vorbesc că în localitatea Sopron (n.r. Ungaria) au fost exilaţi, cu domiciliul forţat, peste 200 de preoţi transilvăneni. Aşadar, şi Biserica avea nevoie de aceşti slujitori. (…) Mitropolitul primat, care era preşedinte de onoare al Societăţii „Ocrotirea Orfanilor de Război”, a dat curs iniţiativei de la Câmpulung. În istoria Bisericii Ortodoxe Române, este singurul seminar înfiinţat pentru această categorie de copii, orfani de război. În vremea aceea, ajunsese să i se ducă faima prin faptul că erau o disciplină spartană – nici nu se putea altfel – şi o curăţenie exemplară. Sunt foarte multe mărturii potrivit cărora, încă de la orfelinat, când copiii parcurgeau cele patru clase, pentru a putea citi, socoti, înţelege tainele învăţatului, aceştia aveau cu ei, după ore, trăistuţa şi măturica, pentru ca în sectorul lor de grijă să întreţină curăţenia.”, a relatat părintele Daniel Oprescu.
- Cinci directori în cei 12 ani de existenţă
Pentru ca publicul să vizualizeze complexul de clădiri din incinta mănăstirii, acesta a prezentat o planşă inedită reprezentând schiţa pe care, în anul 1922, Primăria, împreună cu Societatea „Ocrotirea Orfanilor de Război”, a întocmit-o în vederea delimitării celor două instituţii. În spatele, în dreapta şi stânga ansamblului, clădirile existente şi în prezent, cu excepţia uneia singure, au fost renovate şi pregătite pentru ca în ele să fie crescuţi orfanii de război. „În chiliile care sunt şi astăzi, reparate începând cu 1920-1921, au fost aşezaţi copiii, cu dormitoarele pentru acest orfelinat, iar în câteva dintre chilii au fost organizate săli de clasă. Casa lui Matei Basarab era cancelaria profesorilor, care s-a extins ulterior şi care a avut şi ea parte de un destin tragic către finalul existenţei seminarului.”, a adăugat autorul.
Clădirea efectivă a seminarului, care nu mai există astăzi, păstrată doar în ilustraţia de pe coperta monografiei, a fost începută în 1928. A fost distrusă de flăcările groaznicului incendiu din 8 mai 1934. „Nu putem vorbi despre orfanii de război, care au studiat la acest seminar, decât dacă vom vorbi despre Orfelinatul „Dragoslavele”. Nu putem vorbi despre profesorii care au predat aici dacă nu ne vom gândi la preoţimea musceleană care, la început, timp de doi ani, a fost invitată să predea gratuit. Mai apoi, în 1928, seminarul a fost introdus în planul bugetar al Ministerului Instrucţiunii.”, a mai afirmat preotul Oprescu.
Pe baza documentării realizate, preotul Daniel Oprescu este de părere că anul 1928 a constituit apogeul existenţei seminarului, iar pentru Mănăstirea „Negru Vodă” a reprezentat un nou început. „Aici se reînfiinţează mănăstirea, se adună obşte mică, este instalat stareţul Alexandru Popescu, va fi hirotonit de însuşi Miron Cristea şi călugărit cu numele „Miron”. Mai târziu, va ajunge şi director al seminarului. Au fost cinci directori în 12 ani: doctorul Nicolae Cădere, preotul Gheorghe Stroian, profesorul Isaia Nicolescu, preotul Ioan Grigorescu şi părintele stareţ din acea vreme, Miron Popescu. 12 ani, cinci directori, am spune că nu prea a fost continuitate, dar vremurile necesitau această schimbare permanentă.”, sunt informaţii valoroase prezentate de autor cu ocazia lansării lucrării sale.
- Incendiul din 1934 a pus punct seminarului pe care ministerul îl voia desfiinţat cu doi ani înainte
Anul 1931 a însemnat debutul declinului Seminarului Orfanilor de Război. „În ianuarie 1931, începuse al doilea trimestru din anul şcolar. Ministerul Instrucţiunii a căutat să aducă o modificare în structura seminarului, întrucât se înfiinţase la Curtea de Argeş un alt seminar. Primele două clase, I şi a II-a, care ar fi corespondente claselor a V-a şi a VI-a din actualul ciclu de învăţământ, au fost transferate acolo. Fără primele două serii de copii, seminarul trebuia să se descurce în condiţii de normă insuficientă, trebuia să se descurce puţin mai greu decât în mod obişnuit. La 1 ianuarie 1932, ministerul a hotărât desfiinţarea totală a seminarului din Câmpulung. Intervenţia profesorilor şi a mitropolitului, care devenise între timp patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii noastre -, a făcut ca seminarul să funcţioneze în acest fel, cu mari greutăţi financiare, pentru că, de la 1 ianuarie 1932, a şi fost scos din sistemul bugetar al ministerului. În 1934, pe data de 8 mai, de la hornul folosit de cei care pregăteau mâncarea la bucătăria seminarului s-a aprins o grindă, la ora 12.30, ziua, în amiaza mare. A fost şansa pentru copiii care mai învăţau atunci – pentru că, încet-încet, seminarul mergea în lichidare – să se întâmple acest lucru ziua. Incendiul a fost intensificat de vântul care bătea foarte tare. Atât de repede s-a extins, încât toată mânăstirea a fost cuprinsă de flăcări. Toată partea de sud a oraşului Câmpulung a fost afectată de incendiu. 37 de ore, zona de sud a oraşului a ars încontinuu, 32 de case au fost mistuite până la temelie! Copiii au sărit cum au putut şi ei să ajute la stingerea incendiului. Au fost alertate autorităţile, au fost chemaţi pompieri de la Piteşti, Bucureşti, Târgovişte. Au fost alertate forţele de ordine, Jandarmeria, Poliţia, toţi cei care puteau să ajute, inclusiv militarii din Garnizoană, astfel încât, după 37 de ore, incendiului i s-a pus capăt.”, a fost tragedia care a contribuit la concretizarea deciziei ministerului de a închide şcoala de la Câmpulung.
- Patriarhul Iustin Moisescu a absolvit seminarul de la Câmpulung ca şef de promoţie
Preotul Daniel Oprescu spunea că a găsit în documente un lucru mai puţin ştiut: pe 6 iulie 1925, la Casa Matei Basarab, în care funcţiona cancelaria seminarului, a izbucnit un incendiu de mai mici proporţii. Din acest motiv, Societatea “Ocrotirea Orfanilor de Război” a dat un ordin către cele 91 de orfelinate ca acele coşuri care asigurau evacuarea fumului să fie verificate la început de lună, pe întreaga perioadă a iernii. „Nenorocirea n-a întârziat să apară şi, în 1934, s-a întâmplat ceea ce a pus capăt pentru totdeauna seminarului. Figura emblematică a acestui seminar a fost personalitatea părintelui patriarh care a studiat la Câmpulung, Iustin Moisescu, despre care, din păcate, manualele noastre de istorie a Bisericii Ortodoxe Române punctează doar două informaţii din acea perioadă. Şi anume că a fost premiant sau şef de promoţie. Doar în primul an de studiu, 1923, patriarhul Iustin a terminat primul din clasă, în rest, a fost al doilea, al şaselea, al şaptelea, dar a terminat studiile ca şef de promoţie. Motiv pentru care, în 1930, i s-a oferit din partea patriarhului Miron Cristea o bursă de studii la Facultatea Teologică Ortodoxă de la Atena, împreună cu următorul clasat, un coleg din aceeaşi clasă. Un al treilea, Ilie Băcioiu, a studiat la Varşovia pentru trei ani. După ce va termina studiile la Atena, va merge, pentru doi ani, la Strasbourg, în Franţa, după care îşi va da doctoratul la Atena şi va reveni, ca profesor, în ţară. Este o bucurie că am reuşit să lămuresc lucruri care rămăseseră neexplicate sau neînţelese din adolescenţa patriarhului Iustin.”, mărturisea la final preotul Daniel Oprescu ale cărui mulţumiri s-au îndreptat către toţi cei care au sprijinit publicarea monografiei.
Magda BĂNCESCU