7.1 C
Campulung Muscel
20/05/2025

În urmă cu 50 de ani, era inaugurat Restaurantul-cabană „Ciobănaşul”

Presa de acum o jumătate de secol nu a arătat „Ciobănaşului” aceeaşi atenţie de care au beneficiat „Piatra Craiului”, cel mai vechi restaurant din Câmpulung, şi „Musceleanca”, deschisă înaintea localului din Parcul Ştefănescu. Sau Parcul Libertăţii, cum am găsit în publicaţiile din vechiul regim, sensibil, probabil, la numele deţinut de mai mulţi aristocraţi din oraş. Totuşi, reperele esenţiale ale construcţiei şi deschiderii „Ciobănaşului” au fost punctate de ziarişti, chiar dacă cu modestie de informaţii, neavând atractivitatea amplasării lui pe Bulevardul „Pardon”. Dar nici poziţia localului despre ale cărui intenţii de realizare se scria cu trei ani înainte de deschidere nu era de trecut cu vederea.

În ediţia trecută, v-am prezentat un mic istoric, pe baza articolelor publicate în ziarele controlate politic, al inaugurării Grădinii de vară „Musceleanca” în vara anului 1972, urmată, în toamna anului 1973, de Restaurantul „Musceleanca”. Ei bine, lucrul în Parcul Ştefănescu a început şi s-a derulat concomitent cu organizarea terasei exterioare de la „Musceleanca”. Mai precis, în anul 1971, „prin muncă patriotică, au fost amenajate grădina de vară „Musceleanca” şi campingul din Parcul Ştefănescu, alături de care s-au bătut ţăruşii unui nou restaurant”, după cum anunţa „Secera şi ciocanul”.

  • În ’71, s-au bătut ţăruşii unui nou restaurant, inaugurat trei ani mai târziu

Cu doi ani înainte de deschiderea porţilor pentru clienţi, presa prezenta informaţii despre şantierul de la „Ciobănaşul”, pentru a trezi interesul pentru noul local amplasat într-o zonă deosebită a oraşului. În 1972, publicaţia „Argeşul” anunţa darea în folosinţă, în viitorul apropiat, a Restaurantului-cabană „Ciobănaşul”, „amenajat în parcul oraşului, în panorama peisajului pădurii, pe fundalul de brazi, cu o capacitate de 60 locuri în local şi 500 locuri în exterior, pe terasă, împreună cu 19 căsuţe de camping, pentru turiştii care sunt oaspeţi întotdeauna bineveniţi printre musceleni. La „Ciobănaşul” vor fi servite mâncăruri în specificul bucătăriei muscelene şi al preparatelor de stână.”

Tot în ’72, pregătea clientela publicaţia cu cea mai largă răspândire, „Secera şi ciocanul”, care informa că: „Până la ora actuală, în comerţul câmpulungean au fost amenajate cinci magazine cu autoservire. Actualmente, se lucrează la construirea, în Parcul Ştefănescu, a unui restaurant-cabană „Ciobănaşul”.  

În anul 1973, „Ciobănaşul” era în lucru, după cum aflăm din presă: „Reţinem ca pozitiv faptul că o zonă oarecum vitregită în dotări pentru atragerea turiştilor – ne referim la oraşul Câmpulung Muscel – se află în atenţia factorilor de resort. După localul „Grădina musceleană” (n.r. „Musceleanca”) au început lucrările la restaurantul-camping „Ciobănaşul”, dar atenţia este polarizată de un modern hotel pe care îl finalizează Oficiul Judeţean de Turism.”

În primăvara anului următor, era certă intrarea în „circuitul servirii publice” a Cabanei-restaurant „Ciobănaşul”, împreună cu un depozit pentru materiale de construcţii şi mobilă, cu o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, şi complexul comercial de la Schitu Goleşti. Toate cele trei unităţi erau programate să fie deschise în 1974.

Ceea ce s-a şi întâmplat. „În Parcul Ştefănescu din Câmpulung – anunţa aceeaşi publicaţie în luna iulie a anului 1974 – a fost deschis un nou restaurant cu specific tradiţional, „Ciobănaşul”. Noul local este dotat cu mobilier specific muscelean şi are 144 locuri la mese.” „Tot la Câmpulung – continuă ştirea -, la „Blocul tineretului” a fost organizat un restaurant-cantină, unde pot servi zilnic masa, în condiţii avantajoase, tinerii săi locatari.” Iar „în satul Lăzăreşti, comuna Schitu Goleşti, a fost dat în folosinţă un nou complex comercial. El cuprinde un magazin alimentar cu autoservire, un magazin nealimentar, un centru de pâine şi un bufet.”

Adăugăm acestei relatări şi anunţul din „România Liberă”, pentru a crea o cât de uşoară impresie de diversitate a publicaţiilor timpului: „Zestrea edilitară şi turistică a oraşului Câmpulung Muscel s-a îmbogăţit cu un nou local, popas agreabil pentru oamenii veniţi la odihnă. Este vorba despre Cabana-restaurant „Ciobănaşul”, situată în Parcul Libertăţii.”

În ’75, „Ciobănaşul” completa oferta de Revelion a restaurantelor câmpulungene, alături de „Musceleanca”, „Piatra Craiului”, „Intim-Bar”, „Cina” şi „Zahana”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!