23.7 C
Campulung Muscel
15/07/2025

Group Concif, firma lui Sorinel Răuţoiu, nu lipseşte nici de la licitaţia pentru canalizarea menajeră pe cinci străzi din Lereşti

Primăria Lereşti a primit trei oferte la licitaţia pentru atribuirea lucrării de extindere a canalizării menajere în comună, pe cinci străzi: Laterala Ţarină, Valea Mărului Mare, Extindere Valea Mărului Mare, Poduri şi Marişcu. S-au conformat termenului limită şapte societăţi, unele participante ca ofertanţi unici, altele în asociere, interesate de câştigarea contractului în valoare de peste 2 milioane de lei, finanţare asigurată de PNRR. Vă amintim că debutul licitaţiei s-a produs pe 1 octombrie 2024, prima etapă – depunerea ofertelor şi deschiderea lor – consumându-se pe 17 octombrie 2024. Preţul oferit va departaja firmele înscrise la licitaţie, administraţia lereşteană fiind interesată să deruleze lucrarea la cele mai mici costuri.

  • Firmele care îşi doresc lucrarea de la Lereşti

Între participanţii la procedura de achiziţie regăsim un colaborator statornic al primarului Marian Toader, omul de afaceri Sorinel Răuţoiu, patronul firmei Group Concif, din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, care a tot câştigat lucrări la Lereşti. O ţinteşte şi pe cea care face obiectul acestui articol, pentru obţinerea căreia concurează şi alţi constructori cărora le-a trezit atenţia invitaţia autorităţilor lereştene. Valoarea estimată a contractului se ridică la 2.124.812,11 lei.

  • Iată care sunt aceştia:
    Zeus SA (reprezentant Gheorghe Marica), din Piteşti, în calitate de ofertant unic, participant la licitaţie împreună cu subcontractantul Geo & Adi Maestro 2007 SRL (reprezentant George Mihalcescu), din satul Prislopu Mare, comuna Drăganu.
  • Group Concif SRL (reprezentant Sorinel Răuţoiu), din Bădeni, comuna Stoeneşti, în calitate de ofertant unic.
  • Asocierea formată din Edil Construct Solutions SRL (reprezentant Tiberiu Dinu), din Bucureşti, în calitate de lider, Andariana SRL (reprezentant Emil Dan Stuparu), din Braşov, ofertant, Ericons Services SRL (reprezentant Marius Cătălin Negrea), din Bucureşti, ofertant, Build Way Design SRL (reprezentant Gabriel Crăciun), din Bucureşti, ofertant.
  • Reţeaua de canalizare menajeră acoperă o lungime de 2.035 metri

Reluăm câteva informaţii referitoare la investiţia propusă de administraţia publică a comunei Lereşti într-o zonă lipsită de canalizare menajeră, unde locuinţele individuale sunt prevăzute cu latrine sau bazine vidanjabile de acumulare a apelor uzate menajere.

Potrivit proiectului tehnic, reţeaua colectoare de canalizare menajeră propusă are o lungime totală de 2.035 metri, astfel: strada Laterală Ţarină – 113 metri, strada Valea Mărului Mare – 180 metri, strada Extindere Valea Mărului Mare – 380 metri, strada Poduri – 1.040 metri şi strada Marişcu – 322 metri.

În esenţă, investiţia constă în: 2.035 metri de conductă colectoare a apelor menajere; 700 metri de conductă de refulare a apelor uzate; 68 de cămine de vizitare carosabile cu diametrul de 1 metru; două staţii de pompare; un foraj orizontal cu protecţie din oţel, pe o lungime de 7 metri, la canal din beton; 9 subtraversări de podeţe în tub protector de oţel, cu o lungime totală de 45 metri; refacerea sistemului rutier existent pe o lungime de 50 metri; 146 de racorduri pentru consumatorii individuali la reţeaua de canale colectoare a apelor menajere (lungimea medie a racordului este de 5 m); refacerea acceselor din beton, pe o lungime de 100 metri; împrejmuirea staţiilor de pompare pe o lungime de 24 m.

Racordarea celor 2.035 metri de canalizare propuşi prin actualul proiect se va face în reţeaua de canalizare existentă a comunei.

  • Lucrarea trebuie executată într-un termen maxim de nouă luni

Canalizarea menajeră pe cei 2.035 metri se va executa în acostamentul drumului existent. În actualul proiect a fost prevăzută şi refacerea sistemului rutier existent. Sistemul de canalizare a fost proiectat astfel încât să poată prelua întreaga cantitate de apă menajeră prin intermediul racordurilor de la fiecare locuinţă. Pentru asigurarea în exploatare a unei funcţionări optime pe traseul reţelei de canalizare, s-au prevăzut cămine de canalizare menajeră din beton în aliniament, la distanţă de maximum 60 metri unul de altul, precum şi la intersecţii cu alte canale laterale şi la orice schimbare de direcţie în plan. Execuţia lucrărilor de canalizare menajeră va începe din aval spre amonte. Căminele de vizitare pe conductele de canalizare vor fi acoperite cu placă suport carosabilă şi capace din compozit. Canalul se va executa din aval spre amonte, verificându-se mai uşor nivelul de aşezare şi panta canalului, porţiunea de canal executat dându-se în funcţiune.

Durata maximă de execuţie a lucrărilor a fost stabilită la nouă luni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!