„Îmi doresc să nu se piardă tradiţia noastră. Să ducem mai departe tradiţia lăzii de zestre.”, este crezul meşterului popular Nicoleta Vorovenci, care îi învaţă pe copiii din Rucăr îndeletniciri deprinse de la mama şi bunica sa. V-am prezentat deseori, cu ocazia şezătorilor muscelene, aplecarea către cusutul iilor, care le reuneşte pe doamnele pasionate şi de meşteşug, dar şi de studiul acestui bun de patrimoniu al ţării noastre. Ţesutul la război, însă, nu mai are aceeaşi priză la creatoarele prezentului, din cauza uneltei de lucru, care se mai păstrează ocazional în satele de munte ale Muscelului, în gospodăriile în care această ocupaţie era la ordinea zilei.
Ca o paranteză, rucăreanul Ionuţ Fintoiu, cel mai mare colecţionar de costume populare din Muscel, îşi propusese să dezvolte o activitate etnografică în comuna Dâmbovicioara, care ar fi avut mare trecere la vizitatori. Planurile nu s-au concretizat, din motive pe care nu le dezvoltăm în acest articol dedicat artei ţesutului şi cusutului. Însă, la acel moment, începutul anului 2023, el identificase un lucru care putea deveni un brand pentru Dâmbovicioara. Fetele să înveţe să ţeasă la război, ca să realizeze fote. Un lucru realizabil, pentru că la Dâmbovicioara încă sunt femei care au acasă război de ţesut şi cunosc meşteşugul. Totul stătea în voinţa şi dorinţa tinerelor de a perpetua un obicei care s-a pierdut în cele mai multe dintre comunele Muscelului. La fel cum s-a pierdut cel al ţesutului maramelor.
După cum am precizat, demersul său nu a fost sprijinit de cine trebuia, deşi Nordul Muscelului are nevoie de astfel de acţiuni menite să susţină turismul. La Rucăr, unde funcţionează de 15 ani o Secţie de Ţesut – Cusut a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, au rezultat câteva generaţii de ţesătoare, despre care instructoarea Nicoleta Vorovenci vorbeşte cu mândrie.
- „Fac cu mare drag acest meşteşug, pe care l-am învăţat de la mama mea, care a fost o mare ţesătoare. A fost dorinţa mea să duc mai departe acest meşteşug şi alţi copii să ştie să lucreze”
Popularitatea de care se bucură din nou portul popular în rândul românilor, care, de la o vreme, preferă la evenimentele importante din viaţă să îmbrace o ie sau costumul integral, au încurajat astfel de activităţi, cum este cea de la Rucăr, desfăşurată sub coordonarea Nicoletei Vorovenci. Sunt şi grupuri private, denumite „Şezători”, care perpetuează aceste obiceiuri bazate pe o documentare a colecţiilor muzeelor etnografice şi a studiilor realizate de marii specialişti în domeniu ai României.
Revenind la ceea ce se întâmplă la Rucăr, meşterul popular Nicoleta Vorovenci este profesor la Secţia Externă de Ţesut – Cusut a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, dar ea prestează şi o activitate particulară pentru doamnele care îşi doresc un costum de sărbătoare. Lucrează ii de la zero, dar şi recondiţionează lucruri vechi, care merită salvate, aşa cum o face şi consăteanul Ionuţ Fintoiu.
De ce a acceptat însărcinarea de a pregăti copii într-o muncă dificilă, care presupune răbdare şi ascultare a sfaturilor dascălului? „Să nu se piardă tradiţia noastră, să ducem mai departe tradiţia lăzii de zestre.”, este motivaţia Nicoletei Vorovenci, care o determină ca, de la un an la altul, să o ia de la capăt cu alţi şi alţi cursanţi. Lucrează cu copii care abia au învăţat să citească şi să scrie, până la liceeni în pragul absolvirii. „Copiii vin încă de mici, de la clasa a II-a, până la a XII-a, şi învaţă meşteşugul nostru.”, relata aceasta într-un mic interviu acordat pentru Asociaţia Reviving Rucăr.
Secţia deţine războaie la care cei mici şi cei mari învaţă să ţeasă. Şi nu numai să ţeasă, căci şi cusutul face parte din paleta de servicii oferite de atelierul condus de Nicoleta Vorovenci, aflat în cadrul Liceului Tehnologic „Victor Slăvescu”. Ucenicii acesteia aprofundează lucrul celor mai simple obiecte ornamentate cu motive tradiţionale, cum sunt semnele de carte, până la cele mai complicate, iile, a căror sursă de inspiraţie o constituie tot ce-i vechi.
De altfel, ea şi deţine albume foto cu modele de costume populare, integrale şi de detaliu, pentru a se observa motivele aplicate pe ie şi pe fotă. „Fac cu mare drag acest meşteşug, pe care l-am învăţat de la mama mea, care a fost o mare ţesătoare. A fost dorinţa mea să duc mai departe acest meşteşug şi alţi copii să ştie să lucreze. O parte dintre ei sunt încurajaţi şi de părinţi, dar unii vin şi întreabă: doamnă, putem să venim şi noi? Noi având atelierul în cadrul liceului, copiii vin şi se interesează: pot să vin şi eu? Cu mare drag îi primesc şi îi învăţ pe toţi. Avem 15 ani de când funcţionăm şi am pregătit fete care chiar au învăţat să lucreze.”, povestea Nicoleta Vorovenci.
În acest an, numărul doritorilor a depăşit numărul locurilor prevăzute în cadrul Secţiei Externe. „Îi luăm şi pe cei mici, pentru început, în practică, pentru a se obişnui. Ei vin… cu mânuţele lor, cu gentuţa… doamna, am şi sul, am şi ac! Vin şi fetiţe, şi băieţei. Participăm cu ei la diferite evenimente la care suntem invitaţi. Este singura tabără din Rucăr, care se organizează în luna august, unde toate excursiile sunt gratuite.”, mai spunea Nicoleta Vorovenci. În urmă cu nouă ani, a ieşit cu elevii şi peste hotare, la Expoziţia Universală de la Milano.
De la evenimentele comunităţii rucărene nu lipseşte simbolul Secţiei de Ţesut-Cusut, mini-războiul, cu piesele sale esenţiale: suveica, vătala, cheia, urzoiul pe care se pune urzeala. „Eu ştiu de la bunica mea că bătrânele urzeau pe gard. Eu aşa am învăţat de la bunica: hai, maică, să urzim pe gard!”, îşi aminteşte Nicoleta Vorovenci imaginea caldă a bunicii a cărei moştenire o continuă prin tot ceea ce face pentru copiii Rucărului.
Magda BĂNCESCU