Licitaţia Primăriei pentru eficientizarea energetică a blocului 11 a generat o concurenţă anemică, din punct de vedere numeric, nefiind atraşi de oferta de lucru decât doi constructori. Ion Pătrăşcan, prin societatea sa, Sercop ADN SRL, a depus documentaţia cerută până pe 23 august 2024, conform cerinţelor organizatoarei procedurii de achiziţie. La fel a procedat ofertantul concurent, RAF Proiect Construct, firma piteşteană care derulează în prezent lucrările de reparaţii interioare la Policlinică. Valoarea estimată a contractului de eficientizare energetică a imobilului din cartierul Vişoi, dintr-o zonă fără pretenţii legate de confort locativ, se cifrează la 3.080.047,25 lei.
- Concurenţă limitată la doi constructori
Aşa cum am punctat în deschiderea articolului, concurenţa la licitaţia pentru schimbarea aspectului exterior al blocului 11 din Vişoi se limitează la două societăţi: SRL-ul câmpulungean, a cărui prezentare este de prisos, fiind foarte cunoscut în municipiu şi împrejurimi, şi firma din Piteşti, care şi-a făcut intrarea în Câmpulung după ce a câştigat contractul de reabilitare a cabinetelor medicale şi a spaţiilor comune din incinta Policlinicii. Este o lucrare care a început la termenul anunţat şi care, în decursul celor două săptămâni de „acţiune”, avansează într-un ritm bun, oferind siguranţa finalizării ei până la sfârşitul anului, când este prevăzut deznodământul investiţiei.
RAF Proiect Construct SRL, reprezentată la procedura de achiziţie întreprinsă pentru blocul 11 prin Florin Gecan, are alături de ea subcontractantul Electric Pan Victory SRL, din Budeasa Mică, reprezentată de Puiu Victor Pantilie. Ion Pătrăşcan participă la licitaţie fără niciun alt asociat.
Deocamdată, formalităţile derulate prin intermediul sistemului electronic de achiziţii publice au depăşit etapa înscrierii participanţilor şi deschiderii ofertelor dintre care va fi aleasă cea care se pliază cel mai bine condiţiei „cel mai bun raport calitate – preţ”. Imobilul aflat în imediata vecinătate a blocului Turn de pe strada General Simonescu a fost ridicat în anul 1970, fiind locuit de persoane cu venituri limitate, în beneficiul cărora se întreprinde investiţia cu fonduri PNRR.
- Primăria estimează un final al licitaţiei în luna decembrie
Procedura de desemnare a constructorului, începută pe 2 august 2024, a intrat în etapa de evaluare tehnică şi financiară, care, potrivit calendarului publicat în SEAP, trebuie să se încheie până pe 15 octombrie cel târziu. La conferinţa de presă din 13 august 2024, primăriţa Elena Lasconi estima că: „În luna decembrie ar trebui să semnăm contractul de execuţie şi să dăm ordinul de începere a lucrărilor.”
Dacă nu vor fi impedimente din categoria solicitărilor de clarificări într-un număr atât de mare încât să se piardă timp cu răspunsurile sau, mai rău, a contestaţiilor, nu este exclus ca executantul să fie declarat chiar mai devreme de luna decembrie. Până la urmă, a durat cinci luni licitaţia pentru renovarea energetică a Spitalului Municipal, care a declanşat o concurenţă fără precedent: patru asocieri cuprinzând 27 de firme – ofertanţi, terţi şi subcontractanţi – care şi-au depus ofertele, pentru a obţine contractul. Dacă la Spital s-a putut parcurge, în mai puţin de cinci luni, „dulapul de maculatură” provenit de la patru ofertanţi interesaţi de lucrarea de anvergură, poate fi studiată mai repede documentaţia pentru un bloc amărât, ne scuzaţi eticheta, ca să poată fi stabilit constructorul.
N-avem cum să nu remarcăm lentoarea cu care s-au organizat aceste proceduri care produc executanţi în pragul iernii, când nu mai pot face nimic decât să aştepte sosirea primăverii, ca să poată lucra. Asta deşi, în vara lui 2024, ar fi trebuit să avem schele pe blocuri şi şcoli. Vom avea din primăvara anului viitor încolo, fiind prelungite contractele de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
În cazul punctual al blocului 11, autorităţile locale au semnat contractul de finanţare cu ministerul pe 12 decembrie 2022, la o valoare totală eligibilă de 3.704.021,62 lei. Finanţarea nerambursabilă reprezintă 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Potrivit informaţiilor publicate pe portalul Primăriei Câmpulung, data începerii proiectului este 20 decembrie 2022, iar cea a închiderii, 19 decembrie 2025.
„Frontul de lucru” înseamnă o suprafaţă desfăşurată de 3.161,50 mp. Conform expertizei tehnice, blocul cu o vechime de 54 de ani este încadrat în gradul III de risc seismic şi nu are nevoie de lucrări de consolidare.
- Ce are constructorul de făcut
Prin intervenţiile derulate se urmăreşte: realizarea sistemului de reabilitare a faţadei, cu o grosime de 15 cm (termoizolant, vată minerală bazaltică); realizarea sistemului termoizolant la nivelul acoperişului din vată minerală de 30 cm, reparaţii şi schimbarea învelitorii; schimbarea tâmplăriei exterioare cu profile PVC şi înlocuirea glafurilor existente; înlocuirea uşilor de acces în bloc; închiderea balcoanelor; termoizolarea planşeului din subsol; realizarea unor instalaţii electrice şi termice eficiente din punct de vedere energetic; montarea unor sisteme de umbrire pe faţadele însorite; echiparea clădirii cu o staţie de încărcare a maşinilor electrice, propunerea unor materiale ce vor integra construcţia în zonă.
Intervenţiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de cel puţin 50% faţă de consumul înainte de renovarea clădirii. Lucrările de creştere a eficienţei energetice conduc la o reducere a consumului de energie primară şi a emisiilor de CO2, situată peste 60% pentru proiectele de renovare energetică aprofundată, în comparaţie cu starea de pre-renovare. Valoarea unei staţii de încărcare pentru vehicule electrice a fost apreciată la 25.000 euro.