02/07/2026

ARO Câmpulung, egal în primul amical al verii cu FC Argeş U19

ARO Câmpulung a disputat sâmbătă, 20 iulie, pe terenul de la Dragoslavele, primul amical al verii, adversară fiind formaţia de tineret (U19) a clubului FC Argeş. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, golurile fiind marcate de Antonio Papuc (min. 29), respectiv Ionică (min. 60).

Antrenorul Ovidiu Tică a vrut să-şi vadă la lucru în acest prim test din perioada de pregătire toţi jucătorii disponibili, astfel că a abordat cele două reprize cu echipe diferite. În primele 45 de minute a utilizat o formulă în care a inclus mai mulţi jucători din vechea gardă, singurele noutăţi fiind portarul Mihăiescu şi fundaşul central Giroiu. Am remarcat prezenţa în primul „11” a atacantului Andrei Troană, revenit pe teren după o accidentare gravă survenită pe finalul campionatului trecut. În partea a doua a meciului, Ovidiu Tică a trimis în teren mai mulţi jucători veniţi în probe în această perioadă de pregătire, singurii fotbalişti care au bifat toate cele 90 de minute fiind Giroiu şi Oprean. Al doilea meci al echipei ARO din această perioadă de pregătire, cu Vediţa Coloneşti, se va disputa pe 27 iulie.

  • ARO Câmpulung, prima repriză: Mușat (Mihăescu) – Răduță, Giroiu, Oprean, Grecu, Durdun, Bunel, Papuc, Șerban, Troană și Jenaru.
  • ARO Câmpulung, a doua repriză: Moise (Bănuță) – Sultana, Giroiu, Oprean, Robu, Strachinescu, Pia, Cicu (Grancea), Pleșa, Toni și Udrea.

Fost fotbalist din Liga I, cu prezenţe în Cupa UEFA, antrenor cu portarii

După Cristi Vlad, preşedinte executiv, şi Robert Panduru, preparator fizic, în tabăra echipei ARO a fost înregimentat recent şi Constantin Bădan, care se va ocupa de pregătirea portarilor, post care în sezonul trecut a lipsit din organigrama clubului. Noul antrenor și-a început cariera de fotbalist la echipa ASA Câmpulung Moldovenesc, iar de-a lungul carierei a mai jucat pentru Bucovina Suceava, Oţelul Galaţi şi Unirea Dej. Între anii 1994 și 1999, Constantin Bădan a jucat în Liga I şi în Cupa UEFA cu echipa Oţelul Galaţi. Înainte de a veni la ARO, Costi Bădan a fost antrenor cu portarii la Unirea Dej, echipa la care şi-a încheiat cariera de fotbalist.

N. Manole

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!