-5.1 C
Campulung Muscel
14/01/2025

Câmpulungeanca Raluca-Ioana Ştefan van Staden, câştigătoarea premiului „Raluca Rîpan” pentru Chimie, la Gala Cercetării Româneşti

Marţi, 27 februarie 2024, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti s-a desfăşurat Gala Cercetării Româneşti, un eveniment dedicat premierii realizărilor deosebite în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, organizat anual de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iniţiat de Guvern anul trecut.

În cadrul festivităţii de premiere, prof. dr. habil Raluca-Ioana Ştefan van Staden, câmpulungeancă la origini, a câştigat premiul „Raluca Rîpan” pentru Chimie. Aceasta este unul dintre cei mai apreciaţi cercetători din lume, însă este de o modestie aparte atunci când vine vorba de oraşul său natal, Câmpulung. Aceasta lucrează alături de o întreagă echipă, cu care se mândreşte şi îi este recunoscătoare pentru toate eforturile depuse în domeniul cercetării. În prezent, aceasta lucrează la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată.

  • Raluca van Staden provine dintr-o familie de profesori, respectiv tatăl acesteia a fost profesor de Chimie, iar mama sa, profesor de Limba şi Literatura Română, la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”

„Vreau să mulţumesc unităţii executive pentru finanţarea învăţăturii şi cercetării şi, în special, domnului profesor Adrian Curaj şi echipei sale minunate, pentru că dacă nu am fi avut aceste oportunităţi de a aplica, noi nu puteam să producem aceste rezultate excelente şi nu puteam să fim, acum, unde suntem, la nivel internaţional. De asemenea, mulţumirile mele merg către echipa mea frumoasă de cercetare, a colaboratorilor mei din toate timpurile, profesorilor mei şi, în special, tatălui meu, care mi-a fost profesor de chimie şi care a avut-o ca profesoară pe prima femeie academician din România, Raluca Rîpan. Nu întâmplător şi numele meu este Raluca, pentru că am fost o confluenţă între două ştiinţe: mama mea era profesoară de Română şi avea o afecţiune deosebită pentru Mihai Eminescu şi Raluca Eminovici şi tatăl meu, care a avut-o profesoară pe minunata academician Raluca Rîpan. Vă mulţumesc foarte mult pentru apreciere, mulţumesc juriului care m-a evaluat şi care a văzut potenţialul meu şi al echipei. După cum bine ştiţi, nu este vorba numai de un cercetător, ci de o muncă a unei echipe întregi. Vă mulţumesc!”, a transmis Raluca van Staden în cadrul Galei Cercetării Româneşti.

De asemenea, Raluca-Ioana Ştefan van Staden este câştigătoarea Trofeului de Aur pentru cea mai bună femeie inventator, acordat de Organizaţia Mondială pentru Proprietatea Intelectuală, în cadrul Salonului Internaţional de la Geneva, în anul 2010, pentru senzorul care poate diagnostica cancerul din orice fluid biologic în mai puţin de 6 minute.

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!