Pe durata interminabilei discuţii din Consiliul Local, la şedinţa din 29 noiembrie 2023, consilierul local PNL Nicolae Zaharia a repetat cu insistenţă atât suma existentă în buget, cât şi suma cerută de el a fi consumată pentru majorarea burselor şcolare, ca să arate alegătorilor cât de generos este că lasă un mărunţiş de 53.500 de lei la dispoziţia autorităţilor. Liberalii, realizând, probabil, cât de absurzi sunt presând pentru o cheltuială de 2 milioane de lei, şi-au schimbat pretenţiile în timpul şedinţei. Adică, în loc de 2 milioane de lei, să se folosească, pentru majorarea burselor, 242.500 de lei din disponibilul existent în buget de 296.000 lei. Bani pe care Primăria intenţionează să-i folosească pentru plata facturilor şcolilor, aşa cum au cerut directorii lor.
„Acum discutăm despre burse în condiţiile în care majoritatea şcolilor ne-au făcut solicitări din cauză că le-au crescut foarte mult cheltuielile de întreţinere. Noi susţinem educaţia şi, în mandatul meu şi al dumneavoastră, s-a investit cât nu s-a investit în ultimii 50 de ani în educaţia din Câmpulung. Mă refer la proiectele pe fonduri europene, care urmează să fie implementate, pentru dotări şi eficientizare energetică pe PNRR. Ne dorim foarte mult să avem şcoli sigure, să fie super-dotate, dar nu ne permitem să dăm burse, în condiţiile în care noi nu putem să plătim şi să susţinem facturile de curent, gaz ş.a.m.d. Cred că este important să susţinem aceste şcoli şi să plătim facturile. Din punct de vedere al bugetului, nu există această posibilitate şi asta v-o spun în calitate de ordonator principal de credite.”, a punctat şefa Executivului urgenţa legată de Învăţământ, care trebuie rezolvată cu prioritate.
Deşi proiectul de hotărâre nu trebuia supus la vot, întrucât, aşa cum a explicat secretarul Ramona Simion, el trebuia să revină în analiza Juridicului şi Economicului Primăriei, din cauza schimbării conţinutului acestuia în timpul dezbaterii, preşedintele de şedinţă i-a făcut voia lui Nicolae Zaharia. Care a încasat un eşec, cu un rezultat de 8 voturi pentru, 8 împotrivă şi 2 abţineri. Şi, probabil, nu s-ar fi ajuns aici dacă liberalii aveau chibzuinţa de a aştepta să se clarifice la centru nemulţumirea generată peste tot în ţară de tema burselor discriminatorii.
Dincolo de disputa politică din Consiliul Local, subiectul burselor trebuie regândit de guvernanţi, pentru că este nefiresc să răsplăteşti cu bani o medie de 5, la nivelul unei clase slabe, în timp ce, într-o clasă bună, un copil de peste 9 riscă să nu primească nimic. Bursa nu trebuie coborâtă la nivelul de ajutor social, ci trebuie să-şi menţină rolul de recompensă a performanţei. Magda BĂNCESCU