1.9 C
Campulung Muscel
29/11/2023

La 70 de ani a spart o casă de vacanţă

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Rucăr, este cercetat penal pentru furt calificat după ce în an acest an, în perioada iulie-octombrie, a intrat prin efracţie într-o casă de vacanţă, din aceeaşi localitate, sustrăgând două saltele şi un televizor. Bunurile au fost găsite de poliţişti la domiciliul individului în urma unei percheziţii efectuate la începutul acestei săptămâni. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar acum este cercetat sub control judiciar.

„În ziua de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au identificat și reținut un bărbat. Din cercetări s-a stabilit că în perioada 22 iulie – 07 octombrie a.c., un bărbat, de 70 de ani, din Rucăr, ar fi pătruns prin efracție într-o casă de vacanță, provocând distrugeri la o ușă și un geam, și sustrăgând două saltele și un televizor. Valoarea prejudiciului a fost estimat la aproximativ 2.000 de lei. În ziua de 16 octombrie a.c., în baza autorizării din partea instanței competente, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința persoanei în cauză, descoperind bunurile ce fac obiectul infracțiunii. În aceeași zi, după administrarea probatoriului, bărbatul de 70 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În cursul zilei de astăzi, 17 octombrie, față de cel în cauză a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.”, informează IPJ Argeş.

Alex Barbu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!