5.6 C
Campulung Muscel
26/01/2025

Pauză de somn pe şantierul Parcului „Prichindelul”! În miezul zilei, mega-echipa de doi inşi era tolănită la soare

Într-un scenariu din cale-afară de optimist, Parcul „Prichindelul” ar fi trebuit finalizat şi el până la sfârşitul acestui an, odată cu cele de pe străzile Dragalina şi Alexandru cel Bun. Care urmează să intre în etapa birocratică a procedurii de recepţie, după alte etape birocratice de reglare a relaţiilor parteneriale între Primărie şi executant. În momentul prezentării bugetului local al acestui an, Elena Lasconi s-a manifestat rezervată faţă de termenul nerealist, ţinând cont de reputaţia constructorului. „Dacă nu reuşim să finalizăm „Prichindelul”, măcar să-l începem şi să-l finalizăm în primăvara anului viitor. Dar îmi doresc foarte mult să-l finalizăm.”, spunea primăriţa, în luna februarie, când s-au aprobat încasările şi cheltuielile anului 2023. Mai mult ca sigur, spaţiul verde din această parte a cartierului, prevăzut cu două terenuri de sport, unul multifuncţional, altul numai pentru baschet, nu va fi gata nici la primăvara viitoare, dacă echipele lui Răuţoiu senior şi junior menţin ritmul din prezent. Astăzi, 11 octombrie 2023, muncitorii de pe şantierul din Grui, doi la număr, probabil, unul de la Group Concif, altul, de la Conteh Barengott, moţăiau la soare, tolăniţi pe suprafaţa viitorului teren de baschet. Pauza de masă fusese prelungită cu una de somn, căci patronul este cel mai înţelegător şef cu subalternii.

  • După ora prânzului, „muncitorimea” era la orizontală  

Dacă ne luăm după numărul firmelor asociate pentru câştigarea contractului celor cinci parcuri licitate la „pachet”, şapte asociaţi + un subcontractant, ar fi trebuit să se calce pe bătături lucrătorii pe toate cele cinci şantiere în acelaşi timp. Nu s-a întâmplat aşa. Bine că măcar sunt încheiate două, deşi putea fi şi al treilea, chiar dacă, în cazul „Prichindelului”, este mai mult de muncă decât pe Alexandru cel Bun. Comparaţia cu Dragalina nu-şi are rostul, acolo fiind vorba doar despre un loc de joacă şi câteva alveole de spaţiu verde în spatele blocului.

„Prichindelul” a intrat în şantier în luna aprilie a acestui an, la nouă luni distanţă de momentul câştigării licitaţiei de către o asociere formată din opt firme: şapte ofertanţi şi un subcontractant. Este adevărat că nu toţi contribuiau în cadrul asocierii la amenajarea propriu-zisă a parcurilor, dar, chiar şi aşa, să ai doi oameni la muncă pe şantier – hai trei, căci la vederea redactorilor noştri, a mai ţâşnit unul din duba firmei -, se cheamă simplu „bătaie de joc”. Dacă noi greşim, corectaţi-ne!

La ora unu a după amiezii, când bănuiam că pauza de masă a luat sfârşit, am trecut pe lângă întinderea gri din vecinătatea Cimitirului Grui, unde ni s-a părut că nu este nimeni. Într-adevăr, nu era nimeni în poziţie verticală. Cei doi muncitori, singurii muncitori, erau tolăniţi „departe de mulţimea dezlănţuită” de trecători, care traversează nestingheriţi şantierul. Oamenii copleşiţi de efort, de vreme ce n-au colegi care să-i ajute, picoteau lungiţi pe suprafaţa betonată, încălzită de soarele prietenos, care îi trăgea la somn. Realizând compania nepoftită şi nedorită a jurnaliştilor, somnoroşii au ieşit din starea de lâncezeală întreţinută de vremea călduţă. Ce-o fi fost la gura lor că le-am stricat repausul dulce!

Adevărul este că, văzându-te doi inşi pe un front de lucru, cum să te tragă burta să-ţi faci treaba, dacă patronii dau impresia că n-au interes ca oamenii lor să-şi facă treaba?! Trimiţând doi-trei oameni pe şantier este cumva un semn că au de gând să încheie lucrarea cât mai repede posibil?! Nu. Şi dacă dăm crezare celor spuse de muncitorii de pe bulevard, cum că afaceriştii respectă ziua de salariu tot cum respectă termenele contractelor, oamenii aceştia de ce să dea în brânci?!

Chiar dacă pe muncitori îi punem într-o lumină negativă, arătându-vi-i cum lenevesc la soare, vina aparţine patronilor, că nu organizează lucrul cum trebuie. Repetăm: erau doi inşi pe şantier, iar al treilea a sărit din maşina cu unelte de lucru în momentul în care a sesizat prezenţa noastră în zonă.

  • Constructorul a câştigat contractul cu aproape 4 milioane de lei mai puţin faţă de valoarea cu care a fost scos la licitaţie  

Pe 15 iulie 2022, contractul pentru cele cinci parcuri a fost adjudecat de Asocierea formată din Group Concif SRL, din Bădeni-Stoeneşti, Conteh Barengott SRL, din Târgovişte, Comsid Tehnosteel SRL, din Simeria-Hunedoara, Tera Design Studio SRL, din Chiajna-Ilfov, Loftrek SRL, din Baia Mare, Oltenia Garden SRL, din Craiova, Ral Construct Development SRL, din Bucureşti, în calitate de asociaţi, Bubu Cons SRL, din Târgovişte, subcontractant. Concurenţa firmelor familiei Răuţoiu a fost o asociere de şapte SRL-uri condusă de Florimar Construct Total SRL, din Piteşti.

Contractul pentru cele cinci parcuri a fost câştigat cu 14.248.083 lei, la o diferenţă de 3.787.465,55 lei faţă de valoarea cu care a fost scos la licitaţie. Primăria a urmărit să obţină preţul cel mai mic pentru punerea în operă a unei lucrări estimate la 18.035.548,55 lei. Parcurile licitate la „pachet” sunt cele patru din Grui şi singurul din Vişoi: „Prichindelul”, parcul central al cartierului, cel de peste drum, pe terenul unde se făcea Focul lui Sumedru, locul de joacă de vizavi de biserică, de pe strada General Dragalina, şi parcul din spatele „D”-urilor de pe strada Alexandru cel Bun, de pe malul râului.

Autorizaţia de construire pentru amenajarea Parcului „Prichindelul” a fost emisă pe 16 ianuarie 2023, având o valabilitate de 24 de luni. Autorul documentaţiei de proiectare DALI a estimat ca fiind suficiente 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor pentru execuţia lucrărilor de amenajare a parcului. „Durata de realizare a proiectului este de 12 luni, din care 11 luni execuţie efectivă.”, se precizează în documentaţia DALI, întocmită de firma Acant Arhi-Form Support SRL.

Din aprilie, de când a început investiţia, şi până în octombrie, au trecut şase luni. Constructorul mai are la dispoziţie încă pe atât, interval în care intră şi perioada de iarnă, pe durata căreia şantierele îşi opresc activitatea.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!