37.4 C
Campulung Muscel
17/07/2024

Noua sală de sport din comuna Lereşti se apropie de finalizare

Lucrările ce privesc construirea unei săli moderne în comuna Lereşti se apropie de finalizare. Primarul Marian Toader a asigurat montarea unui transformator cu o putere mai mare, de aproximativ 20.000 de volţi, care să producă curent electric. Această investiţie a fost, potrivit acestuia, din bugetul local. Pe lângă acest transformator, urmează amplasarea unui zid de sprijin/apărări de mal, care va fi amplasat lângă sala de sport.

În prezent se lucrează la sala de sport şi, potrivit constructorului, lucrările vor fi gata în aproximativ 2-3 săptămâni. „Au avut şi ei o fază determinantă, au venit cei de la ISC, au văzut că este în regulă, au văzut că s-a montat şi suprafaţa de joc şi acum mai avem de făcut amenajările exterioare şi ceva pe interior, iar în aproximativ două săptămâni putem face recepţia, pe finalul lunii septembrie”, a menţionat Marian Toader.

Totodată, potrivit edilului, s-a făcut acel branşament pentru curentul electric şi urmează să se facă contractul de furnizare cu una dintre companiile CEZ sau EON pentru a monta contuarul şi să înceapă probele. În ceea ce priveşte zidul de sprijin, a fost demarat studiul hidrologic în valoare de 5.355 lei cu TVA. „Chiar am vorbit cu domnul inginer şi ne-a cerut Apele Române aviz pentru zidul de sprijin/de apărare împotriva inundaţiilor. După ce finalizăm studiul îl depunem la Apele Române, luăm avizul şi după aceea eliberăm autorizaţia de construire. Vom vedea cât costă, dacă avem banii, şi dacă nu, vom face o rectificare. Studiul este în lucru şi sper ca până pe 18-19 septembrie 2023 să-l avem, ca să putem să finalizăm aceste proceduri”, a explicat primarul comunei, Marian Toader.

Zidul a fost dat de către proiectantul sălii de sport, ca o recomandare, nu ca o obligaţie. Totuşi, „am ţinut cont de această recomandare şi o să-l facem, cu toate că nu a fost cuprins în proiect. Este bine să fim liniştiţi toţi”, a declarat primarul.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!