Foto: Interior din Rucăr. Muscelul, județ al florilor și veseliei, este locul celor mai frumoase podoabe lucrate de femei.
Nicolae Ionescu a fost un foto-cronicar al perioadei interbelice, care a fotografiat în special aspecte din viața oamenilor obișnuiți. Născut în 1903 la București, în cartierul Gării Filaret, și nerecunoscut de tată, Nicolae Ionescu a dus o copilărie modestă alături de mama lui, Rozalia, care era salariată la Uzina de Gaz. Înscrierea sa la liceu a fost întârziată de izbucnirea Primului Război Mondial, când tânărul ambițios este nevoit să lucreze la diverse tipografii din București, precum Fortuna, Minerva şi Cultura Naţională. Și-a reluat studiile în anul 1922, perioadă în care a devenit tot mai interesat de fotografie.
După ce a lucrat ca tipograf, în 1927 Nicolae Ionescu s-a angajat în Armată ca fotograf și a început să fotografieze Capitala, dar și alte locuri din țară. În București a imortalizat aspecte dintre cele mai diverse: monumente, biserici, mănăstiri, hoteluri, muzee, piețe, târguri, bulevarde, străzi, clădiri publice, mijloace de transport (tramvaie, căruțe trase de cai, cărucioare, bicicliști), procesiuni religioase, obiceiuri de Crăciun etc..
Foto: Uliță din Dragoslavele. Case mari, proaspăt văruite, împrejmuire de piatră cu poartă înaltă, ca să poată trece carul încărcat cu fân – iată modelul gospodăriei de sub munte.
Devenisem şeful Serviciului Fotografic al Armatei şi, din mai 1925 până în toamnă, am lucrat numai fotografii militare cu un aparat personal, primul aparat de mare clasă pe care izbutisem să mi-l cumpăr. La înapoierea în Bucureşti am început să fac acasă încercări pentru a obţine fotografii în culori pe cale mecanică. Încercările au dat oarecare rezultate, dar reveneau mult prea scump. (…) Progresele mari realizate în fotografie m-au determinat să mă ocup şi de cinematograf, mărturisea Nicolae Ionescu.
Pentru a urmări ultimele evoluții în fotografie, Nicolae Ionescu a studiat germana și engleza. În 1928 s-a căsătorit și și-a folosit zestrea pentru a achiziționa aparatură modernă pentru laboratorul său foto.
Foto: Costum din Rucăr. Femei frumoase, muscelencele au ales pentru împodobirea lor cel mai frumos costum românesc, lucrat, de multe ori, în fir de aur.
În 1930 a călătorit în Franța și a lucrat câteva luni în fabrica „Lumière” din Lyon, iar apoi o scurtă perioadă la „Pathé Nathan” din Paris, una dintre cele mai importante companii franceze de film. Întors în România, a devenit salariat la Imprimeria Națională din București, cu o clauză contractuală în care era stipulat că avea libertatea de a putea fotografia două luni în fiecare vară.
În 1937 s-a angajat la ziarul „Adevărul”, unde l-a cunoscut pe marele fotograf Iosif Berman, iar în 1945 a fondat editura „Encyclopedia of Photography”, care s-a bucurat de un oarecare succes comercial până în 1947, când a fost dizolvată.
Foto: Defileul Dâmbovicioarei. Șerpuind printre stânci înalte și colți înfiorători, doi prieteni buni, râul și drumul, conduc pe cine vrea să-i urmeze până în creierul munților.
După instaurarea regimului comunist, deși lui Nicolae Ionescu i s-a propus postul de profesor la Școala Tehnică de Arte Grafice din București, a fost imediat considerat indezirabil. Au urmat niște ani grei pentru el în care mai degrabă a supraviețuit: și-a vândut o parte dintre fotografii, a lucrat ca asistent pentru alți fotografi și a colaborat din când în când la revista „Flacăra”. Cu ajutorul profesorului George Oprescu, a fost angajat în cele din urmă ca fotograf al Institutului de Istoria Artei. S-a stins din viață la 72 de ani, în 1975.
Albumul „România”, 1938
Foto: Fotograful Nicolae Ionescu și soția lui, 1928
Cu câțiva ani în urmă, pasiunea pentru vânătoarea de fotografii m-a purtat pe drumuri, în lungul și în latul țării. Pe aceste drumuri, care în cea mai mare parte le-am străbătut pe jos, cu sacul în spinare, aparatul fotografic pe umăr și ochii însetați de minunile locurilor ce colindam, am învățat nu numai să-mi cunosc, ci mai ales să-mi iubesc țara. (…) Astfel, an de an, neştiute decât de câţiva, s-au adunat într-o modestă casuţă aproape 7.000 de clişee, lucrate cu multă grijă – reproduceri fidele ale locurilor prin care am trecut, cu toate manifestările vieţii, cu toate bucuriile şi necazurile lor, scria Nicolae Ionescu în postfața albumului său „România”(1938).
Dintre cele 50 de fotografii sepia ale albumului, patru sunt realizate în Muscel: „Uliță din Dragoslavele”, „Costum din Rucăr”, „Interior din Rucăr” și „Defileul Dâmbovicioarei”. Fiecare imagine este însoțită de un text explicativ.
Foto: Nicolae Ionescu, România, 50 de fotografii + 2 planșe colorate, Editura Enciclopedia Fotografică, București, 1938
