Luna septembrie debutează cu evenimentul cultural al anului 2023 la Câmpulung, Festivalul „Muzica în filmul românesc”, precedat de o seară de teatru. Luni, 4 septembrie 2023, la CERAMUS, gazda celor două acţiuni lipsite de concurenţă pe agenda culturală a Câmpulungului, se joacă „Divorţul anului”, piesă în care îi veţi vedea pe actorii Monica Davidescu, Aurelian Temişan şi Ovidiu Cuncea, ultimul semnând şi regia spectacolului. Marţi, 5 septembrie 2023, începe Festivalul de Film, care se va derula pe parcursul a patru zile cu program diversificat: proiecţii de film, scurt metraj, documentar, lansări de carte, recital de poezie, concerte, sesiuni de întrebări şi răspunsuri pe care vi le vor oferi personalităţile cinematografiei româneşti invitate la eveniment. Primul nume dezvăluit de organizatori, care au pregătit o ediţie memorabilă a Festivalului de Film, este cel al lui Florin Piersic, cunoscut şi iubit de o lume întreagă.
- Un autograf de la Florin Piersic. Poate şi o fotografie
Colosalul actor de teatru şi film Florin Piersic va fi prezent la Festivalul „Muzica în filmul românesc” joi, 7 septembrie 2023, în a treia zi a evenimentului. Cele trei secvenţe ale festivalului dedicate îndrăgitului oaspete sunt programate de la ora 14.00, când va fi lansată la Câmpulung cartea acestuia, „Viaţa este o poveste”. Cine se va afla în public are ocazia de a primi un autograf din partea autorului, moment dublat de sesiunea de fotografii, cum se obişnuieşte la astfel de evenimente.
După acţiunea editorială va urma proiecţia filmului de acţiune „Paraşutiştii”, realizat în 1972, în regia lui Dinu Cocea. Vizionarea filmului continuă cu momentul Q&A (Questions and Answers – Întrebări şi Răspunsuri), oferindu-li-se şi spectatorilor şansa de a purta un dialog cu maestrul Florin Piersic. Discuţia va fi moderată, la fel ca la ediţia de anul trecut, de criticul şi istoricul de film Manuela Cernat.
Reţineţi, aşadar, aceste prime trei episoade ale zilei de joi, 7 septembrie: carte, film şi o discuţie liberă cu „omul zilei” Florin Piersic, care a acceptat invitaţia organizatorilor de a veni la Câmpulung şi a delecta cu mesaju-i savuros un public ale cărui aşteptări, după ediţia de anul trecut, care a impresionat prin calitatea filmelor şi notorietatea invitaţilor, evident că sunt în creştere.
Pe măsură ce organizatorii vor anunţa şi alte nume de invitaţi, le vom prezenta muscelenilor, care s-au arătat foarte interesaţi de programul evenimentului. Vă amintim că, în intervalul 5-8 septembrie 2023, are loc Festivalul „Muzica în filmul românesc”, organizat de CERAMUS Film în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara şi Cinemaraton.
Proiecţiile de film, lansările de carte şi workshop-urile se vor derula în elegantul cort de evenimente de la CERAMUS, iar, când vremea va permite, o parte dintre acţiuni vor fi mutate în aer liber, în spectaculosul cadru natural al complexului.