Muzeul Automobilului Românesc, fondat pe 14 iulie 2014, este partener al Retromobil Club România care, în 2023, sărbătoreşte 25 de ani de existenţă. Aniversarea sfertului de veac de la înfiinţarea celei mai importante asociaţii a colecţionarilor şi restauratorilor de maşini istorice a constituit una dintre cele patru teme marcate în cadrul „Câmpulungului în amintiri”, eveniment din programul Zilelor Municipiului. Din anul 2014, îşi are locul de cinste în colecţia de distincţii a muzeului câmpulungean Trofeul de Onoare al Retromobil. Un trofeu rar, pe care clubul naţional îl acordă în ocazii speciale, aşa cum a fost deschiderea, în urmă cu nouă ani, a Muzeului Automobilului Românesc. De altfel, lipsa unui Muzeu al Automobilului al României – o carenţă care deosebeşte ţara noastră de foarte multe dintre statele Europei – este mâhnirea pasionaţilor de vehicule istorice, care au aşezat pe lista de priorităţi acest proiect tratat cu dezinteres de autorităţi. Faptul că, la Câmpulung, o familie de oameni inimoşi şi ambiţioşi, care nu s-au lăsat descurajaţi de piedicile puse tot de nişte politicieni mărginiţi în gândire, ajunşi nemeritat în Consiliul Local, a reuşit împlinirea unui deziderat cutezător al Retromobil, ne umple sufletul de mândrie că iniţiatorii sunt „de-ai noştri”. Însă Retromobil ţinteşte către un muzeu deschis la Bucureşti, care să înlocuiască maniera de organizare a evenimentelor clubului, numită de membrii săi „muzeu pe roţi”.
- Emil Hagi: „Ideea am preluat-o de la Majestatea Sa, care ne-a dat exemplul Muzeului Maşinilor Casei Regale, care se află la Săvârşin”
Cei 25 de ani împliniţi de Retromobil Club România l-au plasat pe Emil Hagi în postura de vorbitor pe acest subiect de care este el însuşi legat emoţional (chiar şi administrativ). Adresându-li-se colegilor de la Retromobil, care îi sunt oaspeţi la diversele acţiuni de peste an, gazda a punctat inspirat momentul înfiinţării Muzeului Automobilului Românesc, a cărui idee i-a fost sugerată de Regele Mihai. Se întâmpla în 2006, pe când Emil şi Alexandru, tatăl şi fiul, luau parte la un eveniment cu specific auto, la care a fost prezent şi Regele Mihai, cunoscută fiind pasiunea sa de-o viaţă pentru automobile.
„În acest an, Retromobil Club România împlineşte 25 de ani de la fondare. Înfiinţarea acestui club a fost iniţiativa unui grup restrâns de pasionaţi de maşini istorice. Atunci, nici nu se putea gândi cineva că maşinile ARO vor deveni istorie. Aceşti entuziaşti au fondat clubul, fiind deţinători de alte tipuri de maşini. La un moment dat, a fost preşedinte de onoare al clubului şi preşedinte fondator Majestatea Sa Regele Mihai I, cu care, la o serie de evenimente, ne-am întâlnit. Chiar şi ideea pe care am avut-o, pentru înfiinţarea Muzeului Automobilului Românesc, trebuie să recunosc în faţa dumneavoastră că nu-mi aparţine în totalitate. Am preluat-o de la Majestatea Sa, care ne-a dat exemplul cu Muzeul Maşinilor Casei Regale, care se află la Săvârşin. Şi acolo, doctorul Copăescu, cu fundaţia sa, a avut o mare contribuţie prin restaurarea şi aducerea la zi a colecţiei de la Săvârşin. Noi îi mulţumim şi pentru acest lucru, căci este foarte important.”, a punctat Emil Hagi încă o realizare a invitatului său special, dr.Cătălin Copăescu, pe care nădăjduim că-l va ţine obiceiul de a participa, cu maşini şi relatările sale interesante, la evenimentele de la Muzeul Automobilului Românesc.
- În anul falimentului oficial al Uzinei ARO, familia Hagi oferea o viaţă nouă maşinii
Istoria Muzeului Automobilului Românesc are punctul de plecare în luna aprilie a anului 2006, când Emil Hagi şi fiul său, Alexandru, adolescent pe atunci, au participat la o acţiune auto. „Acolo, la final, conform unui obicei pe care îl are Retromobil, pe care l-am preluat şi noi, s-au decernat diplomele de participare. Majestatea Sa îi scria o diplomă lui Alexandru pentru unul dintre cei mai tineri participanţi la eveniment. A considerat că este necesar şi bine a făcut, cu stilul său binevoitor şi sfătos, să-i facă nişte recomandări. Şi i-a spus: „Tinere, să-ţi urmezi pasiunea! Este o pasiune care-ţi va da mari satisfacţii. Şi eu, când eram de vârsta ta, aveam această pasiune, care m-a urmat toată viaţa. În momentele de restrişte din timpul exilului, mă retrăgeam în pasiunea mea şi-mi mai ostoiam dorul de România, meşterind la maşini. Să-l ajuţi pe tatăl tău, să salvaţi cât mai multe maşini, căci ele reprezintă patrimoniul nostru naţional.” Sfaturi de bunic date nepotului său. Pe drumul de întoarcere, fiind numai noi doi în maşină, am încercat să interpretăm sfaturile date de Majestatea Sa. Noi am ajuns la concluzia că n-au fost nişte simple sfaturi, ci că a fost un ordin, prin care, este adevărat, prin felul său sfătos şi binevoitor, ne recomanda să punem mâna pe treabă, să restaurăm maşini şi să le salvăm, căci este un lucru foarte important.”, a dezvăluit Emil Hagi imboldul primit de la Regele Mihai de a crea un aşezământ al pasiunii sale, mai cu seamă că oraşul împrumutase de la Uzina ARO reputaţia de constructor de automobile.
Ţinând cont şi de exemplul cu muzeul de la Săvârşin, chiar din acel an, 2006, tatăl şi fiul au iniţiat prima ediţie a „Câmpulungului în amintiri”, în luna iulie, de Zilele Municipiului, care continuă de 17 ani.
- ARO 304 prezidenţial, prezent în 2023 la cel mai mare eveniment Retromobil, Concursul de Eleganţă de la Sinaia, desfăşurat în parteneriat cu Casa Regală
Muzeul Automobilului Românesc a fost implicat în evenimente esenţiale ale Retromobil: mai multe ediţii ale acţiunii „Fabricat în România” şi toate cele trei ediţii ale Turului României cu ARO. „A început cu ediţia din Nordul Moldovei, cu momente deosebite la Ipoteşti şi la Mărăşeşti. Am fost prezenţi în Turul României la Alba Iulia, cu ocazia Centenarului. Maşina reprezentând Muzeul Automobilului Românesc a fost foarte apreciată la Alba Iulia. Am fost şi la cea de-a treia ediţie, care a avut loc în Maramureş, cu momente emoţionante la Memorialul de la Sighet, la Mănăstirea Bârsana, unde cu foarte multă mândrie am prezentat costumul popular din Muscel şi, fireşte, maşina noastră. Prin regulamentul Turului României este stabilit că la toate ediţiile, indiferent unde au ele loc, chiar şi cea din Maramureş, finalul va fi la Câmpulung. Indiferent când şi unde se va desfăşura Turul României cu ARO, finalul va fi la Muzeul Automobilului Românesc de la Câmpulung.”, a continuat Emil Hagi.
Un amănunt pe care, din modestie, medicul Cătălin Copăescu nu l-a inserat în expunerea despre preocupările fundaţiei sale în materia restaurării şi salvării de maşini ARO, a fost dezvăluit de Emil Hagi. „Maşina ARO 304 prezidenţială a fost, în acest an, prezentă la cel mai mare eveniment Retromobil, Concursul de Eleganţă de la Sinaia, desfăşurat în parteneriat cu Casa Regală. Este un eveniment de nobleţe, care se desfăşura şi înainte de război. Noi trebuie să ne mândrim că o maşină realizată la Câmpulung s-a prezentat cu deosebit succes la Concursul de Eleganţă de la Sinaia.”, a încheiat Emil Hagi.
Unul dintre motivele de sărbătoare ale ediţiei de anul viitor va fi deceniul scurs de la înfiinţarea Muzeului Automobilului Românesc.
- Retromobil: „România este unul din puţinele state europene care nu deţine un Muzeu al Automobilului”
Potrivit site-ului oficial, „Retromobil Club România este, la ora actuală, cea mai importantă asociaţie de profil din ţară, fapt ce se datorează minunaţilor săi membri, care fac eforturi considerabile să restaureze şi să întreţină vehicule istorice care se înscriu în patrimoniul tehnic şi cultural naţional şi, de ce nu, mondial. Membrii R.C.R. deţin vehicule care au fost conservate în perfectă stare de funcţionare sau au fost supuse unui proces de restaurare, sunt originale şi sunt atestate ca vehicul istoric. Clubul are filiale în toate judeţele ţării, reunind peste 1.500 de membri.
Clubul regrupează exemplare de certă valoare tehnică şi istorică, premiate la diferite competiţii interne şi internaţionale, vehicule istorice fabricate în perioada 1899-1988. Clubul promovează pe plan intern şi internaţional vehiculele istorice de fabricaţie românească produse de firmele ARO, DACIA, TV, MOBRA, CARPATI, OLTCIT şi SR.
Activitatea de peste două decenii a clubului se constituie într-un demers cultural, de instruire a noilor generaţii cu privire la istoria autovehiculelor, România fiind în topul primelor zece ţări din Europa care au introdus automobilul şi a şasea ţară în care s-au organizat curse de automobile. Membrii clubului deţin peste 3.000 de vehicule istorice, dintre care mai mult de 10% au fost fabricate înainte de 1944. Din nefericire, România este unul din puţinele state europene care nu deţine un Muzeu al Automobilului, astfel încât R.C.R. face oficiul de „muzeu pe roţi” ori de câte ori organizează un eveniment. Proiectul fondării la Bucureşti a unui muzeu de profil rămâne prioritar pe lista de proiecte a clubului. Din păcate, acest proiect se loveşte în prezent de indiferenţa autorităţilor.” (sursa: https://retromobil.ro)
Filiala Argeş a Retromobil îl are ca reprezentant zonal pe Dorin Alexandrescu, ca vicepreşedinte, pe Ioan Maricuţu, şi ca secretar, pe Emil Hagi. Secţiile Retromobil Club România sunt: ARO M461 România, Dacia Clasic, Vehicule Istorice Antebelice, Retromotor, Vehicule Istorice Americane, Renault, Trabant, Ford Clasic România, Volkswagen Clasic, 1-B, Mercedes Clasic, Autospeciale şi Vehicule Militare Istorice, Oltcit.
Magda BĂNCESCU