COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria Municipiului Câmpulung vă informează măsurile generale de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis.
Pentru evitarea producerii unor incendii, este bine să respectăm măsurile de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis.
Recomandări:
- Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicție, se stabilesc și se marchează de persoanele în drept.
- Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți.
- Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.
- Arderea miriștilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii.
- Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, etc., respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei, etc., fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare.
- Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligație a persoanelor care răspund, potrivit Legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.
Nerespectarea acestor măsuri duce la sancționarea contravențională conform Legii. Sancțiunile contravenționale sunt stabilite în Legea Nr. 307/2006, Art. 45, pct. III, lit. a, cu amendă contravențională. Pentru aceste fapte sunt cuprinse între 2501-5000 lei.
Activitatea va fi verificată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș pe timpul controalelor, iar persoanele care se fac vinovate de nerespectarea prevederilor menționate anterior vor fi sancționate.