25.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – Elena Văcărescu, descendentă din marele neam al boierilor-poeţi Văcăreşti

Obârşia familiei Văcăreştilor coboară mult în timp. Cel dintâi care s-a aplecat asupra originii neamului său a fost eruditul Ienăchiţă Văcărescu, autorul cunoscutului „testament” literar: „Urmaşilor mei Văcăreşti/ Las vouă moştenire/ Creşterea limbii româneşti/ Ş-a patriei cinstire”. Printre hârtiile rămase de la el, N. Iorga a aflat o însemnare genealogică în care obârşia Văcăreştilor (sau Făgăreştilor) mergea până în timpul legendarului Negru-Vodă, descălecătorul de ţară, când Neagoe Văcărescul trecea Carpaţii la Câmpulung şi apoi lua în stăpânire 12 sate pe Dâmboviţa în jos.

Arborele genealogic al Văcăreştilor

Însemnarea lui Ienăchiţă, pierdută în zilele Revoluţiei de la 1848, va fi fost cunoscută şi primului biograf al Văcăreştilor, Alexandru Odobescu, de vreme ce în studiul său din 1860 dedicat poeţilor Văcăreşti o regăsim reprodusă aidoma. Cât priveşte descinderea Văcăreştilor din ţinutul Făgăraşului, aceasta nu poate fi pusă la îndoială, întrucât argumentul de netăgăduit îl constituie efigia de pe blazonul Văcăreştilor, descris de acelaşi Odobescu: „…scutul părintesc purta gravat pe dânsul Cetatea Făgăraşului, pe care fâlfâie o aquilă albă, emblemă de imaculată putere, şi prapurul purpuriu, cu cicera «virtus» scrisă în litere de aur”.

De la ţinutul de dincolo de munţi se trage şi numele de Văcăreşti, căci Făgăreştii erau cei veniţi din Făgăraş. Statorniciţi pe Dâmboviţa, Văcăreştii apar în documentele epocii ca stăpâni de moşii, sate, mori, munţi şi păduri. Începând de la 1680 încoace, arborele lor genealogic a putut fi reconstituit în întregime. În 1714 era decapitat la Constantinopol Ianache Văcărescu, împreună cu stăpânul său, domnitorul Constantin Brâncoveanu. Ştefan, al treilea fiu al lui Ianache, va fi tatăl lui Ienăchiţă Văcărescu, poet, filolog şi istoric.
La rândul său, Ienăchiţă îl va avea pe Alecu Văcărescu, cel ce într-o poezie graţioasă dezvoltă motivul „oglinzii” care, din gelozie, nu ar reflecta întreaga frumuseţe a iubitei („Oglinda când ţi-ar arăta/ Întreaga frumuseţea ta,/ Atunci şi tu, ca mine/ Te-ai închina la tine”.). Mort în închisoare la doar 30 de ani, Alecu a avut un fiu, Iancu Văcărescu, poet şi el, autorul unei faimoase poezii în epocă, „Primăvara amorului”.

Nepoata lui Iancu a fost Elena Văcărescu, o copilă cultivată, care şi-a petrecut primii ani din viaţă la moşia părintească de la Văcăreşti, lângă Târgovişte, unde a primit o instrucţie aleasă, precumpănitor clasică. Începând din jurul vârstei de 15 ani, însoţită de mama şi sora sa, Elena Văcărescu va părăsi pentru lungi perioade de timp ţinutul copilăriei şi ulterior se va muta la Paris. Aici, în efervescentul climat spiritual, Elena Văcărescu s-a străduit, pe de o parte, a-şi îmbogăţi lecturile, iar pe de alta, să-şi limpezească propriul drum al chemării poetice.

Elena Văcărescu în saloanele literare din Paris

Talentul ei literar nu a trecut neobservat la Paris, căci de prin 1880-1881 scriitorul francez Sully Prudhomme a acceptat să-i dea lecţii de poetică. În anii următori, Elena (aflăm din propriile-i amintiri) va avea ca magiştri pe corifeii şcolii parnasiene franceze, José María de Héredia şi Leconte de Lisle, care au luat-o la rându-le sub generoasa lor ocrotire. Însoţită de Leconte de Lisle, Elena i-a făcut în primăvara lui 1885 o vizită lui Victor Hugo, aflat în ultimele luni ale vieţii, în faţa căruia, gâtuită de emoţie, a recitat o poezie ce-i era dedicată.

Prin apariţia la Paris, în 1886, a plachetei „Cântecele zorilor”, volum de debut ce înmănunchea 46 de poeme, tânăra Elena Văcărescu a devenit o poetă cunoscută în Franţa, ba chiar mai mult, a fost încununată cu laurii Academiei Franceze. În ciuda faptului că franceza nu era limba sa maternă, versurile ei aveau o perfecţiune clasică, iar autoarea dovedea o bună stăpânire a meşteşugului poetic, fapt remarcat de o serie de articole din presa vremii.

Succesul plachetei „Cântecele zorilor” va face din talentata româncă un „personaj” cunoscut al cercurilor literare pariziene. Frecventând seratele literare ale scriitorului Gaston Paris, Elena i-a cunoscut pe literaţii Paul Bourget şi Anatole France. Instalat ca ministru plenipotenţiar al României la Paris, Vasile Alecsandri, cel care o încurajase pe Elena Văcărescu încă de pe când era o copilă, a recomandat-o altor doi mari scriitori, Paul Mistral şi Prosper Mérimée.

Întoarsă la Bucureşti în 1888, urmaşa Văcăreştilor va trăi în anii următori o nefericită idilă cu prinţul moştenitor Ferdinand, care-şi va lăsa amprenta asupra întregii sale existenţe. Rănită, dezamăgită, printr-un protest mut Elena Văcărescu a luat în 1891 calea exilului. O vreme a rămas în Italia. A hotărât să vină incognito în ţară, în 1895, dar şederea ei a fost de scurtă durată, de vreme ce ecourile episodului biografic cu prinţul Ferdinand nu se stinseseră.Ca urmare se va îndrepta din nou spre Franţa, iar de atunci înainte Parisul a devenit reşedinţa permanentă a scriitoarei.

Notă:
Elena Văcărescu a fost în corespondenţă cu profesoara Matilda Niculcea-Popescu, directoare a Şcolii Normale de Fete din Câmpulung, instituţie care a funcționat în Vila Mathei Drăghiceanu între 1920 şi 1934. Una dintre scrisorile Elenei Văcărescu către Matilda Niculcea-Popescu, trimisă în 1924 la Câmpulung de la Paris, va fi publicată într-un număr viitor al ziarului. De asemenea, va fi detaliat contextul acestei corespondenţe.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!