18.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Agresorii pădurarilor, arestați

Incidentul petrecut vineri după-amiază într-o pădure situată pe raza comunei Dragoslavele (zona Plăișor) s-a lăsat cu arestări. Dacă nu i-ar fi agresat pe cei cinci pădurari, angajați ai Ocolului Silvic Privat Dragoslavele și ai Obștei Moșnenilor Dragosloveni, agresorii, George L., de 35 de ani, Trandafir L., de 60 de ani şi Andreea F., de 32 de ani , toți din comuna Valea Mare Pravăţ, s-ar fi ales cel mai probabil  cu o amendă sau un dosar penal pentru tăiere ilegală de material lemnos, însă, ca urmare a celor petrecute, bărbații au fost arestați preventiv, iar femeia a primit arest la domiciliu.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr și Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, a continuat cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, săvârșită asupra unor lucrători silvici, în ziua de 17 februarie a.c., pe raza localității Dragoslavele și a dispus, reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați, de 35, respectiv 60 de ani și a unei femei de 32 de ani, toți din localitatea Valea Mare Pravăț. Din cercetări s-a stabilit faptul că, în ziua de 17 februarie a.c., cele trei persoane ar fi tăiat fără drept arbori din fondul forestier național, situat pe raza localității Dragoslavele, iar în momentul în care au fost surprinși de către lucrătorii silvici, nu s-au supus somațiilor și indicațiilor acestora, au devenit foarte agresivi și, folosind un topor și un motoferăstrău aflat în funcțiune, au adresat amenințări cu acte de violență, afirmând că vor folosi aceste obiecte împotriva lor. Ulterior, în ziua de 18 februarie a.c., cele trei persoane au fost prezentate Judecătoriei Câmpulung, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru cei doi bărbați și a arestului la domiciliu pentru femeie”, precizează IPJ Argeș într-un comunicat de presă. Alex Barbu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!