- Astăzi, primăriţa a semnat împreună cu reprezentantul constructorului predarea amplasamentului
La o săptămână distanţă de momentul semnării contractului cu Compania Naţională de Investiţii, reprezentantul asocierii de firme câştigătoare a licitaţiei a venit, astăzi, 3 februarie 2023, la Câmpulung. Pe 26 ianuarie 2023, la capătul a cinci luni, procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare şi execuţie, derulată de C.N.I., s-a încheiat. A fost o licitaţie care a mers ca unsă, fără contestaţii şi alte blocaje, începută în august 2022 şi finalizată în ianuarie 2023. Ideile esenţiale ale discuţiei purtate de Dan Manolache, din partea executantului, cu primăriţa Elena Lasconi ar fi următoarele. Obţinerea avizelor necesare, impuse de amplasarea Pieţei Centrale în situl istoric, ar putea dura atât de mult, încât sunt şanse crescute ca lucrarea să nu înceapă în acest an. Nici primăriţa şi nici constructorul nu s-au încumetat să lanseze un termen de finalizare a documentaţiei mai devreme de sfârşitul acestui an. Într-un scenariu realist, noua piaţă va fi gata la sfârşitul anului 2024.
- Astăzi, primăriţa şi reprezentantul constructorului au semnat documentul de predare a amplasamentului
Astăzi, 3 februarie 2023, Dan Manolache, reprezentantul firmei Inside Construction SRL, din Roman – Neamţ, liderul asocierii câştigătoare a contractului scos la licitaţie de C.N.I., a fost musafirul primăriţei Elena Lasconi. Motivul prezenţei sale la Câmpulung: semnarea actelor de predare a amplasamentului, în vederea executării proiectării pentru noua hală, „una dintre condiţiile pe care Compania Naţională de Investiţii le impune în ceea ce priveşte ordinul de începere pentru proiectare”, a specificat Dan Manolache. După ce se vor preda aceste documente parafate, astăzi, la Câmpulung, va fi emis ordinul pentru începerea proiectării.
Prin contract, pentru această primă etapă – proiectarea – s-a stabilit un termen de două luni. Proiectul tehnic se depune la Compania Naţională de Investiţii, care îl avizează în Comisia Tehnică. Sunt proceduri care durează şi nu puţin. Comisia Tehnică, de pildă, se întruneşte o dată pe lună şi sunt atâtea proiecte la nivelul întregii ţări care trebuie studiate. După faza de evaluare şi avizare a proiectului în Comisia Tehnică, se emite ordinul de începere a execuţiei. Termenul de execuţie este 12 luni.
- 2023 va fi consumat cu „hârţogăria” necesară eliberării autorizaţiei de construire
Însă până la execuţie mai este, deoarece amplasarea Pieţei Centrale într-un sit istoric impune realizarea unei documentaţii care să treacă prin filtrul forului de cultură şi al specialiştilor în monumente istorice. De asemenea, avizul ISU, care şi acesta este o formalitate de durată. Ce este în spatele autorizaţiei de construire necesită timp, care amână operaţiunea de demolare a clădirii pieţei. Avizele care trebuie obţinute, în varianta cea mai apropiată de adevăr, pot consuma până la un an. Aceste termene largi au fost discutate de părţi la întâlnirea de astăzi, concluzia zilei fiind că piaţa va fi finalizată la sfârşitul anului 2024.
Procesul de demolare în sine – „spaima” comercianţilor – nu va dura mult, o lună-două. Propunerea constructorului este de a se câştiga timpul de demolare, până începe execuţia, în următoarea manieră. Când executantul depune documentaţia la ISU, pentru ultimul aviz în cursul unei proceduri complicate, Primăria Câmpulung poate demara demolarea pieţei.
- Lidera asocierii câştigătoare este o firmă din Neamţ
Procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare şi execuţie a debutat la C.N.I. pe 17 august 2022, când a fost publicată pe portalul de specialitate, SICAP, invitaţia adresată constructorilor interesaţi de un contract în valoare estimată de 16.558.080,50 lei. Până la termenul limită acordat de organizatorul licitaţiei pentru primirea ofertelor, 20 septembrie 2022, s-au înscris trei asocieri de firme, totalizând 19 societăţi comerciale, în calitate de ofertanţi şi subcontractanţi. C.N.I. a fost interesată de oferta care a conţinut cel mai bun raport calitate – preţ.
Aceasta a fost de 15.171.942,63 lei, la o diferenţă de 1.386.137,87 lei faţă de valoarea estimată. Câştigătoarele contractului, care au oferit acest preţ, sunt firmele asociate Inside Construction SRL, din Roman – Neamţ, în calitate de lider, Ilvea Building SRL, din Altamura – Italia, Consulting Grup Expert SRL, din Moineşti – Bacău. Acestea au alături de ele cinci subcontractanţi: WPT Industry Group SRL, din Bacău, Electro Andsilv SRL, din Luţca – Neamţ, Gamserv Protect SRL, din Bacău, Gamserv Cons SRL, din Bacău, şi Anti-Pan-Cons SRL, din Bacău.
C.N.I. a semnat contractul cu câştigătoarele licitaţiei pe 26 ianuarie 2023.
- Pieţarii vor să fie lăsaţi să vândă în Parcul Jurământului
După discuţia de la Primărie, în timpul căreia a fost semnat documentul de predare a amplasamentului, pentru a se putea trece la etapa de proiectare, primăriţa Elena Lasconi, însoţită de Dan Manolache, oaspetele său, arhitectul şef Mădălina Zăgărin şi Dan Safta, de la Registrul Agricol, au mers în piaţă. Aici, după cum era de aşteptat, comercianţii au cerut să ştie ce-i aşteaptă. Elena Lasconi i-a anunţat că, în 2023, vor putea să vândă tot în hală, dar trebuie să se pregătească pentru deznodământul care nu le convine. Este greu să-i înţelegi pe oameni. Vor şi condiţii civilizate, care nu există în prezent, vor şi să rămână nederanjaţi de vreun şantier, pe motiv că ajung muritori de foame. Muritori de foame nu vor ajunge, căci Primăria va găsi o soluţie de dislocare a comerţului timp de 12 luni, cât durează reconstrucţia.
Pe strada laterală, de la fosta piaţă „La ruşi” în sus, pe care autorităţile îşi propuseseră s-o închidă, ca să disloce acolo negoţul, n-ar prea vrea Poliţia Municipală, din cauză de aglomerare (mai mare decât este în prezent) a traficului. În Parcul Jurământului, unde cer pieţarii să fie lăsaţi să vândă, nu este încântată primăriţa, fiind lesne de anticipat că se va distruge un parc reabilitat în 2018.
Magda BĂNCESCU