Problema câinilor fără stăpân pare în continuare de nerezolvat la Câmpulung, la fel ca-n alte localităţi din ţară, în condiţiile în care numărul de patrupede care îşi dispută zonele oraşului se măreşte alarmant pe zi ce trece. Dacă luptele pentru teritoriu creează mai mult un disconfort auditiv, dar şi un sentiment de teamă, în schimb, atacurile câinilor asupra trecătorilor, fie ei adulţi sau copii, au terorizat pe mulţi locuitori. În București, după cum bine se știe, o femeie a plătit cu viața pentru neputința și/sau indiferența factorilor responsabili pentru gestionarea situației câinilor fără stăpân. La Câmpulung au sfârșit până acum sub colții maidanezilor mai multe animale din gospodării sau aflate la păscut, în special pe platoul Grui, și chiar o căprioară. După incidentul de la București, însă, sunt voci care susțin că se pot aștepta la astfel de atacuri și la Câmpulung.
„Pe fetița mea a atacat-o când venea de la școală!”
Mai mulţi câmpulungeni care locuiesc pe strada Târgoviștei (drumul spre Mățău), sunt terorizaţi de ceva timp o haită de câini fără stăpân care s-a pripăşit pe un câmp viran situat în spatele unității militare de vânători de munte. Oamenii nu doar că se tem să nu fie muşcaţi, ci sunt în alertă maximă, după ce câţiva dintre ei şi-au pierdut animalele din bătătură în colţii patrupedelor. Aceste incidente, derulate în ultimii ani, readuc în atenţie problema câinilor lăsaţi de izbelişte, care s-au sălbăticit şi au devenit nişte fiare, gata oricând să ucidă! Și sunt și copii în zonă care au fost fugăriți de acești câini! „Sunt 15, poate chiar mai mulți la număr. S-au aciuat pe aici de vreo doi ani. Stau pe lângă unitatea militară și pe drum, se dau la oricine. Pe fetița mea a atacat-o când venea de la școală, noroc că a fost aproape de casă și a fugit repede în curte, că altfel nu știu ce se întâmpla! Cunosc și alte patru persoane mature, vecine cu mine, care au avut de-a face cu acești maidanezi. Abia au scăpat nemușcate! Câinii s-au sălbăticit, nu mai pot fi controlați. Un biciclist era s-o pățească rău de tot. Erau pe drum când el cobora de la Mățău și i-au ieșit în față. Biciclistul s-a speriat și a căzut de pe bicicletă. Atunci câinii au tăbărât pe el să-l muște. A avut noroc cu niște trecători care i-au sărit în ajutor și au alungat maidanezii!”, ne-a declarat un localnic. „Mi-au mâncat trei găini, dacă nu e nimeni acasă intră în curțile oamenilor. Sunt răi de tot, nu știu cum o scoatem la capăt cu ei. Doamne ferește să nu se întâmple ca-n București!”, l-a completat un vecin.
Încălcarea teritoriului, principalul motiv de atac
Deşi problema supraaglomerării străzilor din Câmpulung cu câini vagabonzi aduşi din alte localităţi este semnalată de musceleni de mai bine de 15 ani, în mod curios, nici măcar o dată cei care fac această cărăuşie nu au fost prinşi de autorităţi. Conform medicilor veterinari, motivele pentru care câinii vagabonzi ar ataca un trecător sunt multiple. Principalul motiv ar fi cel de încălcarea a teritoriului lor, lucru pe care oamenii nu au cum să-l perceapă. Apoi, cei mai expuşi atacurilor câinilor sunt chiar cei care se tem de ei, teama lor fiind percepută de animale şi provocându-le să-i atace. Mişcările bruşte, precum alergatul sau mersul pe bicicletă, pot declanşa de asemenea atacurile patrupedelor, aşa cum se întâmplă mai mereu atunci când un autoturism trece prin teritoriul lor. Alex Barbu