12.4 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Elevii caroliști i-au surprins pe colegii și profesorii lor cu dansuri care au omagiat Mica Unire

Ansamblul „Doina Caroliștilor” a organizat astăzi, 25 ianuarie 2023, cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, pe data de 24 ianuarie, un spectacol de dans tradițional românesc în centrul Colegiului Național Pedagogic „Carol I”

  • O mulțime de elevi și profesori au asistat la momentul artistic realizat de Ansamblul „Doina Caroliștilor”

Organizatorii acestui eveniment au fost elevii reprezentanți ai Ansamblului „Doina Caroliștilor”, înființat de către Mario Busuioc și Voica Rodica, cei care au planificat un spectacol surpriză atât pentru colegii acestora, cât și pentru profesorii din cadrul Colegiului Național Pedagogic „Carol I”. Aceștia au dansat în fața elevilor și profesorilor dansul „Ciuleandra”, pe care l-au pregătit timp de foarte multă vreme, cu foarte multă atenție și efort. Potrivit lui Mario Busuioc, „Ne-am gândit să surprindem în mod plăcut elevii și profesorii acestei școli, pentru că a fost o surpriză, nimeni nu a știut de noi. Pe lângă dansul nostru, pe care îl pregătim de câteva luni, „Ciuleandra”, ne-am gândit să facem o „Horă a Unirii”, pentru că tocmai ce a am sărbătorit Mica Unire. Noi ne-am bazat, în primul rând, că acest spirit patriotic nu se va pierde la Colegiul Național Pedagogic „Carol I”. Un domn profesor din cadrul instituției de învățământ m-a învățat o lecție foarte mare: „Limba și tradiția ne apără de vrășmășia vremurilor!”.

Momentul artistic s-a încheiat cu „Hora Unirii” la care au participat întreg cercul profesoral alături de elevii Colegiului Național Pedagogic „Carol I”.

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!