-4.2 C
Campulung Muscel
04/02/2023

13 milioane de lei, bugetul pentru investiţiile anului 2023 susţinute din fonduri locale. În schimb, Primăria are investiţii cu fonduri atrase de peste 184 milioane de lei

Pe 17 ianuarie 2023, proiectul de buget local pentru 2023 a fost publicat pe portalul Primăriei Câmpulung, pentru ca cetăţenii să afle cum şi-a propus municipalitatea să consume banii, fie locali, fie atraşi, în acest an. Veţi remarca, faţă de anii precedenţi, o listă de investiţii din resurse locale mult mai redusă faţă de alţi ani, deoarece există o enumerare consistentă de proiecte cu finanţare nerambursabilă. Aşadar, au scăzut propunerile de investiţii cu finanţare locală în favoarea celor cu fonduri atrase. Concret, Primăria şi-a propus să direcţioneze către investiţiile anului 2023, susţinute din bugetul local, doar 12.963.730 lei. Din acest total, 8.150.510 lei provin excedentul bugetului anilor anteriori.

Veţi vedea în dreptul unora dintre propunerile de lucrări, dotări şi documentaţii sume mici, chiar foarte mici. Asta nu înseamnă că atât costă investiţia respectivă, ci ele reprezintă completări ale sumelor alocate din alte surse. Sau, în cazul unor lucrări mai vechi, alocările prevăzute în bugetul anului 2023 sunt suplimentări ale sumelor cheltuite în anii trecuţi, pe durata cărora s-a întins investiţia respectivă.

În schimb, creşte mult bugetul investiţiilor cu finanţare din fonduri naţionale şi fonduri externe nerambursabile, al cărui total este de 184.298.550 lei. În acest articol vom enumera propunerile de investiţii susţinute din rezervele proprii ale Primăriei, pe cele trei capitole: Municipiul Câmpulung (Primăria Câmpulung), ADP şi Învăţământ.   

Municipiul Câmpulung

  • Construire creşă medie: 5.000 lei (excedent bugetar);
  • Reabilitare, restaurare şi punere în valoare a clădirii Primăriei Municipiului Câmpulung: 2.000 lei (excedent bugetar);
  • Piaţa Neacşu uneşte comunitatea (studiu de fezabilitate + proiect tehnic + execuţie): 2.369.280 lei (excedent bugetar);
  • Amenajare de spaţii verzi în municipiul Câmpulung: 5.000.000 lei, din care 800.000 lei (excedent bugetar) şi 4.200.000 lei (sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrare, conform Legii bugetului de stat pe anul 2023);
  • Modernizarea şi extinderea imobilului din strada Maior Gâldău, nr.28: 200.000 lei (excedent bugetar);
  • Lucrări de intervenţie în sistemul de alimentare cu apă, conform contractului de concesiune cu SC Edilul CGA SA: 404.970 lei (vărsăminte din secţiunea de funcţionare a bugetului local pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare);
  • Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Câmpulung (PUG): 93.730 lei (excedent bugetar);
  • Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Stadionului Municipal Câmpulung: 87.000 lei (excedent bugetar);
  • Lucrări cadastrale: 150.000 lei (excedent bugetar);
  • Bloc de locuinţe sociale – 50 de apartamente: 60.000 lei (excedent bugetar);
  • Construirea halei Pieţei Centrale: 100.000 lei (excedent bugetar);
  • Reconversia casei Pensionarilor în Biblioteca Municipală (DALI): 100.000 lei (excedent bugetar);
  • Execuţia rigolei de preluare a apei pluviale în Grădina Publică: 30.000 lei (excedent bugetar);
  • Lucrări de aducere la cotă a capacelor de canalizare: 8.500 lei (excedent bugetar);
  • Extinderea reţelei de canalizare pe străzile Calea Târgoviştei, Izvorului, Ion Giurculescu, Valea Româneştilor, Rujoi, Chichirez: 20.000 lei (excedent bugetar);
  • Lucrări de intervenţie în sistemul de canalizare, conform contractului de concesiune cu SC Edilul CGA SA: 208.250 lei (vărsăminte din secţiunea de funcţionare a bugetului local pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare);
  • Proiectarea şi execuţia canalizării pentru apa pluvială pe strada Traian (zona Edilul): 150.000 lei (excedent bugetar);
  • Reţea de canalizare a apelor menajere pe strada Emil Gârleanu: 134.000 lei (excedent bugetar);
  • Reabilitarea străzii Drăceşti: 700.000 lei (excedent bugetar);
  • Reabilitarea străzilor Negru Vodă şi Republicii, de la intersecţia cu strada Poenaru Bordea, până la intersecţia cu strada Petre Zamfirescu (proiectare şi execuţie): 878.000 lei (excedent bugetar);
  • Documentaţie tehnică destinată promovării producţiei de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul UAT Câmpulung: 155.000 lei (excedent bugetar);
  • Reamplasarea conductei de gaz pe strada Doctor Nicolae Fălcoianu: 64.000 lei (excedent bugetar);
  • Zone de agrement „Grădina mea, oraşul meu” (studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi execuţie): 150.000 lei (excedent bugetar);
  • SF/DALI pentru amenajarea şi reabilitarea locurilor de joacă: 70.000 lei (excedent bugetar);
  • Expertiza tehnică, audit energetic, studiu geotehnic, documentaţie, avize, DALI Recompartimentare clădire şcolară: 185.000 lei (excedent bugetar);
  • Proiect pentru învelitoare la Grădiniţa cu program prelungit „Sfânta Marina” (SF/DALI): 100.000 lei (excedent bugetar);
  • Licenţe: 20.000 lei (excedent bugetar).

Total Municipiul Câmpulung: 11.444.730 lei, din care 6.631.510 lei (excedent bugetar), 613.220 lei (vărsăminte din secţiunea de funcţionare a bugetului local pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare) şi 4.200.000 lei (sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrare, conform Legii bugetului de stat pe anul 2023.

Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat

  • Capac frigorific mortuar: 7.000 lei (excedent bugetar);
  • Mecanism de acţionare poartă intrare: 10.000 lei (excedent bugetar);
  • Modernizare a intersecţiei Şoseaua Naţională – Drumul Poienari (execuţie): 80.000 lei (excedent bugetar);
  • Toalete ecologice – 4 bucăţi: 25.000 lei (excedent bugetar);
  • Calculator – 4 bucăţi: 10.000 lei (excedent bugetar);
  • Servicii de proiectare pentru amenajare de parcări şi alei pietonale: 50.000 lei (excedent bugetar);
  • Drona: 8.800 lei (excedent bugetar);
  • Ciocan demolator: 20.000 lei (excedent bugetar);
  • Amenajare de parcări (proiect tehnic + documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire): 30.000 lei (excedent bugetar);
  • Amenajare de parcări şi alei pietonale: 970.000 lei (excedent bugetar).

Total ADP: 1.210.800 lei, suma provenind în totalitate din excedentul bugetar.

Învăţământ

  • Videoproiector – 3 bucăţi, Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”: 13.000 lei (excedent bugetar);
  • Reconversie Centrală Termică în sală multifuncţională, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”: 100.000 lei (excedent bugetar);
  • Reabilitare toalete elevi băieţi, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”: 50.000 lei (excedent bugetar);
  • Finalizare sistem de supraveghere la grădiniţă, Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”: 2.300 lei (excedent bugetar);
  • Centrală termică în condensare – achiziţie, montaj şi punere în funcţiune, Grădiniţa „Sfântul Nicolae”: 8.000 lei (excedent bugetar);
  • Sistem de alarmare şi semnalizare efracţie, Grădiniţa „Sfântul Nicolae”: 23.000 lei (excedent bugetar);
  • Grup sanitar demisol, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”: 50.000 lei (excedent bugetar);
  • Aspirator profesional cu spălare – 3 bucăţi, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”: 13.500 lei (excedent bugetar);
  • Camere de supraveghere video – exterior, sistem video atelier, cămin şi sala de sport, clădire Calea Braşovului, Colegiul Tehnic: 40.000 lei (excedent bugetar);
  • Sonerie automată pentru localul din Negru Vodă, nr.145, Colegiul Tehnic: 3.000 lei (excedent bugetar);
  • Ventilator centrifugal dublu aspirant DTM – 12/12-6 M şi regulator turaţie analogic pentru hotă centrală cubică profesională din inox, Colegiul Tehnic: 5.400 lei (excedent bugetar);

Total Învăţământ: 308.200 lei, suma provenind în totalitate din excedentul bugetar.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!