Cererea companiei care construieşte mall-ul din Vişoi de a cumpăra terenul şi ruina fostei centrale termice a generat un proiect de hotărâre, care se va discuta la şedinţa extraordinară programată luni după amiază. Aleşilor li se cere să aprobe studiul de oportunitate pentru vânzarea, prin licitaţie publică, a terenului de 429 metri pătraţi şi a clădirii de 309 metri pătraţi, fosta centrala termică de pe strada Alexandru cel Bun, din spatele blocului D24. Altă solicitare a Executivului lansată consilierilor municipali: să aprobe iniţierea procedurilor de licitaţie publică pentru imobilul cu pricina. Cine vrea centrala şi terenul? SC Creative General Imobiliar SRL, firma care construieşte mall-ul, care are nevoie de spaţiu în plus. Pe 20 septembrie 2022, dezvoltatorul a depus la Primărie o adresă privind cumpărarea suprafeţei şi a construcţiei pe care autorităţile plănuiau s-o demoleze, intenţia fiind de a amenaja zona de acces către centrul comercial.
- Primăria a renunţat la planul de demolare în favoarea vânzării fostei centrale
Potrivit studiului de oportunitate, centrala termică, construită în anul 1985, este, în prezent, o clădire nefuncţională. Are o suprafaţă construită la sol de 309 metri pătraţi şi regim de înălţime parter. Terenul de 429 metri pătraţi, din categoria „curţi-construcţii”, este situat în intravilanul municipiului Câmpulung, în cartierul Vişoi III, fiind racordat la utilităţi: apă, energie electrică, canalizare, gaze naturale, telefon, cablu tv. Are ieşire directă la aleea asfaltată prin care se asigură ieşirea la strada Alexandru cel Bun. Nu este împrejmuit şi, fiind în domeniul privat, nu sunt restricţii legate de construirea de imobile.
„Motivele pentru care s-a stabilit oportunitatea vânzării imobilului sunt de ordin estetic şi economic, legislativ, financiar şi social. Imobilul se află în stare de degradare, iar Municipiul Câmpulung se află în imposibilitatea de a realiza investiţii şi de a-l valorifica în vreun mod. Păstrarea în patrimoniul municipiului ar crea prejudicii bugetului local, distanţa făcând aproape imposibilă întreţinerea şi administrarea acestuia.
Din cauza stării continue de degradare, acest imobil creează un vădit disconfort locuitorilor din zonă. Vânzarea imobilului ar duce la valorificarea resurselor existente în scopul realizării unei extinderi economice solide a zonei unde se află terenul şi construcţia, cât şi atragerea capitalului privat în acţiuni ce vizează ocuparea forţei de muncă, precum şi ridicarea gradului de civilizaţie a cetăţenilor.
Preţul minim de vânzare a imobilului va fi valoarea cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat în baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator imobiliar autorizat – membru ANEVAR şi valoarea de inventar a acestuia.”, redăm un fragment din studiul de oportunitate pregătit pentru dezbaterea extraordinară a Consiliului Local Câmpulung de luni, 31 octombrie 2022.
- În luna mai s-a aprobat demolarea centralei termice şi a depozitului de cărbune din zona în care se construieşte mall-ul
În primăvara acestui an, altele erau planurile pentru ruinele din zonă, componente ale sistemului centralizat de încălzire al Câmpulungului. La şedinţa ordinară din luna mai, Consiliul Local a aprobat scoaterea din funcţiune şi demolarea Centralei Termice şi a Depozitului de Cărbune Cenuşă Vişoi 3C 50G&L, situate pe strada Alexandru cel Bun. Centrala Termică pe Cărbune figurează cu o valoare de inventar de 134.249 lei, iar depozitul centralei, din care n-a rămas decât „scheletul”, cu o valoare de inventar de 795,34 lei. Hotărârea de Consiliu Local prevedea că bugetul local va suporta cheltuielile prilejuite de demolarea celor două construcţii. Fierul vechi rezultat din dezmembrarea clădirilor urma să fie valorificat, la fel fierul vechi nedebitat, provenit de la echipamentele tehnologice existente în incinta centralei.
Imobilul centralei termice este compus dintr-un teren de 1.221 mp şi clădirea propriu-zisă cu o suprafaţă construită la sol de 309 mp. Depozitul de cărbune are un teren de 520 mp şi construcţia de 221 mp. Cele două imobile au fost trecute din domeniul public în cel privat al municipiului şi în conservare în februarie 2004, fiind dezafectate.
În mandatul trecut, Consiliul Local a aprobat, în septembrie 2018, vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu strigare a imobilului format din teren din categoria de folosinţă „curţi-construcţii”, în suprafaţă de 429 mp, şi clădirea centralei termice cu suprafaţa construită la sol de 309 mp. Licitaţia a fost organizată pentru data de 12 noiembrie 2018, însă vânzarea nu a avut finalitate, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă.
„În prezent, construcţiile sunt într-o avansată stare de degradare, nemaiputând fi exploatate sau gospodărite adecvat, fără nici un folos pentru municipalitate şi, implicit, pentru cetăţeni. Potrivit raportului de expertiză tehnică, elaborat de Silvo Tera SRL, construcţiile prezintă, pe lângă starea avansată de degradare, un real pericol pentru vecinătatea imediată, fapt care conduce la luarea de măsuri necesare emiterii autorizaţiei de demolare.”, preciza materialul care justifica necesitatea adoptării hotărârii referitoare la demolare. M.B.