Locatarii blocului 17 din Vișoi sunt deranjați frecvent de către un bărbat, care locuiește, din câte reclamă cineva din bloc, abuziv la parterul imobilului. Acesta s-a cazat, fără a avea vreun drept de chiriaş, pe scara A, în camerele 7 și 8. Nu există niciun contract de închiriere cu Primăria pe numele acestuia care să-i permită folosirea acestor camere, după cum ne-a relatat un locatar al blocului. Pe spațiul din față, care este domeniu public, seară de seară, petrece cu muzica dată la un volum ridicat, face grătare și se îmbată, ajungând să devină violent și să sară la bătaie chiar în fața oamenilor. Locul din spatele blocului este plin de mizerie, iar gunoaiele stau morman pe toată suprafața domeniului public. În vara anului 2022, bărbatul a început să sape de unul singur, fără a avea vreo autorizație, în zona din fața scării, ne-a specificat un martor.
- Insul a instalat un cort pe domeniul public unde chefuieşte
Unul dintre martori ne-a relatat faptul că, deși l-a reclamat pe autor de mai multe ori la Primăria Câmpulung, nu a fost luată nicio măsură. Reclamațiile au fost depuse pe data de 26.07.2022, unde a prezentat o serie de poze cu locul unui cort amenajat pe domeniul public, și pe data de 19.09.2022. În urma reclamațiilor, martorul ne-a spus că bărbatul a spart ușa camerei 11 cu un topor, lăsând 6 urme de lovituri. Poliția Locală nu a acționat în vreun fel în ceea ce privește acest caz și l-a lăsat, de cele mai multe ori, în pace pe bărbat. Potrivit martorului: „Poliția Locală nici nu vine! Am făcut eu reclamație și i-a anunțat pe toți, iar eu am rămas dată la o parte. E pe mână cu ei. Nu își face treaba. I-a cerut numărul de telefon, în fața mea. Nu are ce căuta acolo, zi și noapte face focul, muzică, grătar peste grătar, nu se poate! În fiecare zi face așa! Nimeni nu face nimic”. De asemenea, după spusele martorului, în cazul în care se dorește să se comunice cu bărbatul, pentru a-i fi explicate nemulțumirile, acesta devine agresiv și începe să arate semne obscene. Interlocutorul nostru a mai adăugat că: „Fură biciclete și le lasă pe balcon. Îmi pusese și mie o bicicletă pe balcon. Ține hainele pe balcon câte o săptămână și mă încurcă. Nu mai pot ieși să scutur nimic”.
- Răspunsul Primăriei o scoate vinovată tot pe cea care suferă hărmălaia individului
În urma reclamațiilor, martorul a primit o scrisoare de la Primărie, potrivit căreia: „Referitor la sesizarea dumneavoastră nr. 23138/26.07.2022 înregistrată la Primăria Municipiului Câmpulung privind construirea unui foișor în spatele blocului 17 situat pe strada Emil Gârleanu, nr. 12, vă comunicăm că în urma verificărilor efectuate cele sesizate nu se confirmă, fapt pentru care vă informăm că inducerea în eroare a organelor de control se sancționează contravențional conform legislației în vigoare. Menționăm că agenții Poliției Locale au somat locatarii blocului 17 pentru efectuarea curățeniei și menținerea acesteia în jurul blocului, în caz contrar vor fi sancționați contravențional. Totodată, vor fi efectuate permanent verificări în zonă de către agenții Poliției Locale”. Persoana martoră la eveniment a ales să comunice această situație ziarului, tocmai pentru că nu s-a luat nicio măsură în tot acest timp și este disperată pentru a găsi o soluție.
În luna decembrie a anului 2022, camerele urmează să fie ocupate de către un titular de drept, fapt ce ar conduce la evacuarea bărbatului. În trecut, cu toate că ușa camerei 7 a fost blocată, acesta a spart-o în mod abuziv și a continuat să locuiască în acea încăpere.
Robert Adrian ŞTEFAN