Programul „AIM” este susținut de Fundația Acasă în Muscel și este adresat elevilor înscriși într-o unitate de învățământ din zona Muscel, care urmează un an de studiu cuprins între clasele IV-XI și care doresc să se dezvolte în domenii ce îi pasionează. Prin acest program se oferă, în mod gratuit, activități din diverse domenii pentru formarea unei viitoare cariere profesionale ale elevilor sau pentru dezvoltarea personală a acestora. Termenul limită pentru înscrierile la oricare din cele 4 module este de 30 septembrie 2022. Costurile de transport ale elevilor care învață în școlile din afara Câmpulungului și care vor fi selectați pentru a participa în cadrul Programului AIM vor fi acoperite.
Mentorii implicați în acest program
Leadership – Gabriel Crețu: Managing Partner și fondator Adwisers, profesor asociat al ASE București și Trainer Certificat Leadership Situational-Center for Leadership Studies. Deține o experiență de peste 15 ani în coordonarea unor echipe de sute de oameni, în cadrul unor organizații precum BCR și OTP Bank.
Comunicare prin Social Media – Corina Scheianu: Coordonator al Departamentului Social Media și Digital Campaigns la Digital Star. Lucrează în industrie din 2008, a gestionat peste 250 de pagini de Facebook, peste 5.000 campanii publicitare și a scris peste 40.000 de texte pentru postări/reclame. În 2019 și 2020 a susținut cursuri Facebook Ads împreună cu Institutul OK.
Management de Proiecte – Alina Matache: este Manager de Program certificat Prince2 și MSP, are o experiență de peste 15 ani în implementarea unor proiecte de amploare care au vizat fuziuni și restructurări de companii, proiecte de optimizare, implementări de aplicații software, proiecte culturale și cu impact comunitar.
Fotografie – Sebastian Enache: Fotograf ce deține nenumărate colaborări la activ, în domenii precum: fotografie de modă (Elle, Cosmopolitan, Viva, Look, Glamour, Femeia, Bolero, etc.), fotografie jurnalistică (ProSport, Gazeta Sporturilor, etc.), fotografie de platou („După Dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu)
Video Storytelling – Ionuț Pițurescu: Sociolog, regizor, producător de film și tutore în cadrul Academiei de Film Cineimpact. Munca sa este recunoscută internațional, iar cea mai importantă confirmare este din partea Festivalului de Film de la Cannes, unde acesta a fost selectat de două ori, câștigând premiul secțiunii Quinzaines des Realisateurs la cea de-a 63-a ediție a Festivalului.
Echipa AIM
Marius Diaconu – Membru Fondator: Câmpulungean la origini, Marius este un investitor activ cu o experiență de peste 20 de ani în proiecte care acoperă sănătatea animalelor, imobiliare, IT, agricultură, divertisment, servicii industriale, proiectele fiind dezvoltate în Europa, Asia și SUA.
Gabriel Crețu – Membru Fondator, Președinte al Consiliului Director al Fundației: este câmpulungean, Managing Partner și fondator Adwisers, profesor asociat al ASE București și Trainer Certificat Leadership Situational-Center for Leadership Studies. Deține o experiență de peste 15 ani în domeniul serviciilor financiar-bancare, lucrând pentru organizații precum: BCR, OTP Bank, IDS Scheer.
Bogdan Popescu – Membru al Consiliului Director al Fundației: este născut și format în Câmpulung, a desfășurat și coordonat activități complexe în domeniul apărării (aplicații în cadrul NATO) și securității naționale, în diplomație, având și o importantă experiență managerială în domeniul privat.
Alina Matache – Membră a Consiliului Director și Director Executiv al Fundației: este Manager de Program, deține experiență de peste 15 ani în implementarea unor proiecte de amploare în domeniul serviciilor financiar-bancare, în domeniul cultural și al dezvoltării comunitare. Începând cu 2017, a derulat o serie de inițiative culturale în Câmpulung și din 2021 este parte a comunității locale.
În acest an vor fi 4 module
- Excelență în Informatică
- Excelență în Matematică
- Excelență în Limba Engleză
- Liderii de mâine
Excelență în Informatică
Acest modul se adresează elevilor înscriși în clasele IV-X în una dintre unitățile de învățământ din zona Muscel și este destinat celor care doresc să facă performanță în Informatică. Profesorii implicați în acest modul sunt: Octavian Dumitrașcu, Diana Dumitrașcu, Maria Tătulea.
Structura modulului:
- Cursuri săptămânale de pregătire pentru Olimpiada de Informatică
- Atelier de Leadership
- Mentorat/Demonstrații din partea unor specialiști provenind din companii IT&C care operează în arii inovatoare (Robotics, AI, etc.)
Excelență în Matematică
Acest modul se adresează elevilor înscriși în clasele IV-IX în una dintre unitățile de învățământ din zona Muscel și este destinat celor care doresc să facă performanță în Matematică. Profesorii implicați pentru acest modul sunt: Manuela Oncescu, Răzvan Tonghioiu, Adina Leica, Ionela Popescu, Cătălin Berevoescu.
Structura acestui modul:
- Cursuri săptămânale de pregătire pentru Olimpiada de Matematică
- Atelier de Leadership
- Mentorat/Demonstrații din partea unor profesioniști care își folosesc cunoștințele aprofundate de matematică în domenii de vârf
Excelență în Limba Engleză
Acest modul se adresează elevilor înscriși în clasele IV-XI în una dintre unitățile de învățământ din zona Muscel și este destinat celor care doresc să facă performanță în Limba Engleză. Cursurile sunt destinate celor care au cunoștințe solide pentru Limba Engleză și doresc să se perfecționeze, pregătindu-se pentru susținerea testelor Cambridge.
În cadrul acestui modul, profesorul implicat este Irina Vlădescu, cadru didactic cu peste 10 ani de experiență și cu rezultate deosebite în pregătirea elevilor pentru testele Cambridge.
Structura acestui modul:
- Cursuri săptămânale de pregătire pentru testele Cambridge
- Atelier de Leadership
În cazul primelor două ateliere, programul este de 2 ore pe săptămână, iar pentru cel de-al treilea, de 1,5 ore pe săptămână (ziua și orele pentru desfășurare se vor stabili în funcție de programul școlar), iar locația este: sală de cursuri, Str. Negru Vodă, Nr. 111, Câmpulung.
Pentru înscriere: elevii vor fi selectați pe unui test în limba engleză, iar pentru înscriere este necesară completarea formularului on-line, sau prin apel telefonic la nr. 0720.002.903
Liderii de mâine
Acest modul se adresează elevilor înscriși în clasele IX-XI în una dintre unitățile de învățământ din zona Muscel, care doresc să participe la implementarea unor proiecte de impact în comunitate și sunt interesați să se dezvolte în domenii cu perspective foarte bune în viitor.
Modulul conține ateliere și ședințe de mentorat axate pe domenii precum: Leadership, Comunicare prin Social Media, Foto & Video, IT, Grafică digitală, Management de Proiecte.
Acest modul va avea drept mentori profesioniști de vârf, pentru care Câmpulung înseamnă Acasă. Aceștia sunt confirmați până la acest moment: Gabriel Crețu (Leadership), Corina Scheianu (Social Media), Alina Matache (Management de Proiecte), Sebastian Enache (Fotografie), Ionuț Pițurescu (Video Storytelling).
Programul va fi de 2-3 ore pe săptămână (ziua și orele pentru desfășurare vor fi stabilite în funcție de programul școlar), iar locația va fi: sală de cursuri, Str. Negru Vodă, Nr. 111, Câmpulung.
Detalii înscriere:
- metoda de selecție: Chestionar & interviu
- pentru înscriere se folosește formularul electronic, sau apel telefonic la nr. 0720.002.903
Formularul pentru înscriere poate fi accesat pe: https://my.forms.app/acasa-in-muscel/formular-inregistrare-2