BCR, în parteneriat cu Colegiul Național „Dinicu Golescu”, din Câmpulung Muscel, a desfășurat un eveniment de lansare a proiectului pilot LifeLab, un proiect desfășurat pe durata întregului an școlar 2022-2023, cu scopul de a introduce noțiuni de educație financiară și de a dezvolta abilitățile elevilor de luare a deciziilor. La prezentarea acestui eveniment au participat Mihai Peticilă, jurnalist în cadrul publicației Edupedu, experții educaționali: Adina Roșca, Catrinel Zaharia și Dana Burca, iar ca invitat special a fost primarul Elena Lasconi.
Ce înseamnă proiectul LifeLab și ce se dorește pe parcursul acestuia
Evenimentul a debutat cu prezentarea proiectului de către Mihai Peticilă, care a declarat că: „LifeLab by BCR este un proiect educațional pilot, ce va fi implementat pentru început în doar 2 școli din România, iar una dintre acestea este chiar aici, la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel.” Acest proiect este susținut de către profesorii care sunt implicați, alături de materialele dezvoltate și de toți cei care doresc să fie implicați în acest program.
Mihai Peticilă a mai spus că: „BCR, Fab Lab și Asociația Edupedu pentru educație își propun să aducă în sălile de clase elemente de educație financiară în toate ciclurile de învățământ.”. Cu ajutorul acestui proiect, se dorește dezvoltarea cunoștințelor elevilor pe plan financiar din toate ciclurile de învățământ.
Cei de la Școala de Bani, care au cel puțin 6 ani de experiență în cursuri de educație financiară, au efectuat un studiu pentru profesori, la care au participat 1500 de cadre didactice. Prin acest studiu, au descoperit că peste 90% dintre cei chestionați spun că este nevoie de predare de educație financiară de către profesorul de la clasă, iar LifeLab urmărește să răspundă acestor nevoi identificate în școli.
Directorul Magdalena Dorcioman: „Educația financiară reprezintă un prim pas în direcția vieții reale”
Magdalena Dorcioman, directorul Colegiului Național „Dinicu Golescu”, a vorbit despre cum se va contura un astfel de proiect încât elevii, profesorii și toată lumea să aibă o educație sănătoasă. „Este un proiect nou pentru „Dinicu”, suntem foarte mândri de faptul că există doar 2 școli în România unde se va desfășura acest program minunat. Așteptările noastre sunt, până la urmă, așteptările elevilor, noi doar ne dorim să predăm mai bine, să predăm lucruri legate de realitate, lucruri folositoare copiilor în viața de zi cu zi, iar, fără doar și poate, educația financiară reprezintă un prim pas în direcția vieții reale.”
Primarul Elena Lasconi: „Eu sunt absolut sigură că avem nevoie de educație financiară”
Primăriţa Elena Lasconi, invitată la eveniment, a afirmat: „Spun prezent ! Spun prezent la cursul acesta, am și eu nevoie, fiecare din sală aveți nevoie, chiar dacă unii considerați că le știți pe toate, eu sunt absolut sigură că avem nevoie de educație financiară! Lucrurile acestea le puteți învăța practic și eu asta cred că se va întâmpla în acest laborator, să explicați practic copiilor, elevilor, lucruri importante pentru viață. Știți că suntem pe ultimul loc în Europa la educația financiară, asta trebuie să ne pună niște semne de întrebare. Cred că absolut orice, inclusiv educația financiară, ne poate ajuta să ne facem o viață mai bună, nu este doar despre cum câștigi banul, este vorba de cum îl investești, cum ai grijă de el. Avem mare nevoie de asta !”.
Subprefectul Ciprian Neculăescu: „Educația și succesul se învață încă din școală”
Potrivit subprefectului de Argeş Ciprian Neculăescu, „este surprinzător și îmbucurător faptul că, iată, Colegiul Național „Dinicu Golescu” este a doua unitate școlară care se poate bucura de astfel de proiect, numai datorită unui rol managerial destul de bine, aparținând doamnei director, o colaborare pe măsură cu cadrele didactice, dar și cei care au răspuns prompt acestui proiect. Un proiect interesant, un proiect important pentru că, pentru a deveni un adult responsabil în ceea ce privește educația financiară cred că mesajul trebuie să plece încă de mic copil. Cred că educația și succesul se învață încă din școală.”.
Despre conceptul acestui proiect
Coordonatorul Școlii de Bani, Claudia Oprescu, a prezentat conceptul acestui proiect, spunând că a pornit Școala de Bani, plecând de la statisticile care au arătat că România este pe ultimele locuri la educația financiară. Aceste statistici nu s-au schimbat, însă interesul oamenilor pentru a învăța cum să-și gestioneze mai bine banii a fost cel ce s-a schimbat.
LifeLab este despre a învăța împreună, cum să fie posibil ca informațiile cu privire la educația financiară să ajungă la copii. Beneficiarii acestui proiect sunt două categorii pentru societatea românească și anume: profesori și elevi. Pentru profesori, vor începe cursurile de formare în luna octombrie şi vor consta în 3 module de formare, iar elevii vor fi ajutați să își organizeze dorințele pe care le au, astfel încât, cu informațiile predate de către profesori, ei vor putea să pună în practică aceste dorințe.
Prin organizarea acestui proiect pilot, se va testa ce au înțeles elevii, câte dorințe au reușit să își îndeplinească, dacă le-a plăcut și ce anume ar trebui îmbunătățit, iar anul următor, proiectul LifeLab să poată fi extins în toată țara.
Ce spun experții educaționali despre acest proiect pilot
Primul expert care s-a adresat elevilor, Catrinel Zaharia, este de profesie economist şi are o experiență de peste 20 de ani în consultanță financiară și antreprenorială. Ea a prezentat impactul pozitiv pe care adoptarea și practicarea principiilor de educație financiară le pot aduce asupra vieții tinerilor educați.
Catrinel Zaharia a menționat că: „Am fi tentați să spunem că educația financiară ne asigură accesul la o viață lipsită de griji financiare, că ne asigură doar prosperitatea materială, că ne asigură o stare de bogăție, dar este mult mai mult de atât, educația financiară este un vector important al obținerii stării generale de bine. Vă vom vorbi despre economii, despre nevoi, despre dorințe, despre cum să ne gestionăm banii, despre faptul că este o diferență între prosperitate materială și echilibru financiar, despre faptul că putem ajunge la o stare de armonie, fără neapărat a avea niște conturi masive sau fără a avea neapărat niște active impresionante.”
Următorul expert invitat pe scenă, a fost Dana Burcă, cu experiență de 25 de ani de predare, expert în comunicare. Aceasta a fost invitată să explice de ce, prin acest curs, orele vor fi mai eficiente și copiii vor fi mai fericiți. Dana Burcă a relatat că: „Rostul meu în acest proiect este de a face cumva ca această comunicare, pe care o facem, indiferent de ora pe care o avem, să ajungă la inima copilului, pentru că o comunicare este eficientă, atunci când atinge un rezultat, atunci când, după ce iese copilul din clasă, vorbește despre ora mea acasă cu părinții, se duce și aplică ceva din ce am făcut. Comunicarea va fi în 2 pași: o dată, să asigur înțelegere clară asupra a ceea ce vreau să spun și doi, să creez un fel de dorință de acțiune.”
Pentru ca înțelegerea și comunicarea să poată fi aplicate, expertul Dana Burcă a menționat că trebuie să cunoaștem profilul din care elevii fac parte. Există elevi dominatori, cei care for utilitate la informații, să afle ce o să aplice, există elevi influențatori, care vor să lucreze, să prezinte proiect, care să aibă abilități de prezentare, există elevi stabili, cei care vor să nu deranjeze orele, să facă liniște printre ceilalți colegi și, nu în ultimul rând, există elevi conștiincioși, care vor să lucreze singuri și, cu siguranță, ei vor fi foarte încântați de educație financiară.
Totodată, și profesorii sunt nevoiți să afle din ce profil fac parte, pentru a înțelege exact cum ar trebui să procedeze și să se adapteze în cadrul orelor predate. Un pas foarte important pe care profesorii ar trebui să îl parcurgă, este acela de a se adapta în funcție de elevi, nu elevii în funcție de profesor, pentru ca înțelegerea să fie eficientă. Pentru aflarea acestui profil, este nevoie de completarea unui chestionar de către profesori, iar în urma verificării acestora de către experți, se va afla profilul fiecăruia.
Expertul Adina Roșca, expert educațional, cu o experiență de predare timp de 9 ani, a precizat că: „Putem să-i provocăm pe copii, o compunere, să vedem ce cred ei despre bani, pentru că ei consideră că banul este foarte important, nu decizia pe care o iei.”
Expertul este de părere că fundația cunoștințelor elevilor este așezată de către profesori, iar acea fundație ar putea fi și mai solidă cu educația financiară, deoarece copiii, odată ajunși la facultate, beneficiază de aceasta, iar din această cauză, este foarte importantă implementarea educației financiare în școli.
Pentru încheiere, Mihai Petică a adăugat că: „Pentru copiii de astăzi, educația financiară și noțiunile de educație financiară nu sunt chiar noi, doar că depinde de unde le află și ar fi foarte bine să le afle de la școală.”.
Robert Adrian ŞTEFAN