Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală şi fiscală, în cazul a şapte aleşi locali.
Printre aceştia este şi primarul de la Aninoasa, Nicolae Marius Manole, găsit în incompatibilitate pentru mandatele când a fost consilier judeţean.
„În perioada exercitării mandatelor de consilier judeţean, 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, societatea comercială în cadrul căreia soţia sa deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator unic, a încheiat în intervalul 25 iunie 2019 – 3 iunie 2021, trei contracte de prestări servicii medicale şi patru acte adiţionale la acestea în valoare totală de 16.352 lei, cu instituţii aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (2) din Legea nr. 161/2003.”, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Adică, edilul de la Aninoasa a încălcat prevederile legale, conform cărora „consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.”
ANI a informat persoanele despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Nicolae Marius Manole, primarul de la Aninoasa şi încă un ales local nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. E.M.