-1.2 C
Campulung Muscel
14/02/2025

De teama reclamaţiilor Ancăi Coşa, îndârjită să oprească orice lucrare, ADP nu poate repara nimic în „Kretzulescu”

ADP aşteaptă emiterea autorizaţiilor de construire pentru a putea face una-alta, autorizaţii care durează exagerat de mult din cauza statutului de monument istoric al parcului

Am auzit multă lume nemulţumită că nu se face nimic în Parcul „Kretzulescu”, unde stricăciunile sunt la ordinea zilei. Cel mai adesea, cauzate de nişte tembeli croiţi pe distrugere şi murdărire a puţinelor locuri în care te poţi relaxa în oraş. Podeţul rupt, ştirea săptămânii trecute, era, este adevărat, putred, dar dacă nişte secături nu se puneau cu picioarele pe el, nu se spărgea în halul în care l-aţi văzut în imagini. La cum erau împrăştiate bucăţile podeţului atacat cu sălbăticie, a fost vorba despre o faptă intenţionată, care a produs rezultatul cu autor necunoscut. De aceea ne trebuie camere de supraveghere, chit că spaţiul public este înveninat de opinii contrare investiţiei soldate şi aceasta cu o petiţie făcută de cetăţeanul concurent Ancăi Coşa la reclamaţii, care cere anularea hotărârii de Consiliu Local, prin care s-a aprobat proiectul cu 1.000 de camere video. În „Kretzulescu” sunt multe de făcut, nu doar podeţele mânjite cu vopsea de ardelenii ţepari de la Alba Iulia. Nu se vor face până când nu vor ieşi autorizaţiile de construire, condiţionate de obţinerea avizelor specifice intervenţiilor în zone cu statut de monument istoric. În caz contrar, Coşa aşteaptă la cotitură.

Sunt smulse până şi sprinklerele sistemului de irigat! Iar nişte cetăţeni cumpăraţi de partide urlă împotriva sistemului de monitorizare video
„Podeţul din „Kretzulescu” credeţi că numai de putred s-a prăbuşit? Nu! L-au luat la picioare!”, este convinsă primăriţa. Cine l-a luat la picioare? Nu se ştie, căci nu l-a văzut nimeni. În condiţiile în care tot ce se distruge în oraş, nişte minţi cumpărate politic au infectat spaţiul public cu refrene anti-supraveghere video. De ce? Ca să se poată distruge în continuare tot ce se face. Elena Lasconi ne povestea că până şi sprinklerele sistemului de irigat al gazonului sunt smulse. Nimic nu rezistă şi, cu toate acestea, nişte marionete plătite bat câmpii împotriva investiţiei de monitorizare video, pentru realizarea căreia se vor accesa fonduri europene.
Clientul la reclamaţii al DNA a mai făcut o petiţie, de data aceasta, la Primărie, care conţine 30-40 de pagini, scrise faţă-verso la calculator, şi nu cu litere mari, prin care cere anularea hotărârii Consiliului Local, prin care s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru camere de supraveghere. „Au fost şi postări plătite în social-media că va fi un „tun”. Ei au făcut un calcul, potrivit căruia preţul unei camere este de 8.000 euro. Ceea ce este enorm! Dar nu este vorba despre 300 şi ceva de camere. Sunt 360 de puncte, adică 1.000 de camere, şi nu este vorba doar despre camere. Este vorba despre tot dispeceratul, tot sistemul inteligent, aplicaţie şi toate terminalele pe care le vor avea poliţiştii locali ş.a.m.d. Au invocat tot felul de aberaţii legate de protecţia datelor cu caracter personal dacă vedem numărul de înmatriculare a maşinilor. Nu, va fi foarte bine. Dar asta n-are nicio legătură cu feţele oamenilor şi cu oamenii, în general, doar dacă au făcut o infracţiune. Vrem să trăim într-un oraş sigur? Sau vrem să avem în continuare acte de vandalism în fiecare zi? În fiecare zi se întâmplă acest lucru în Câmpulung. Faci ceva şi imediat vine cineva şi strică. De la fântânile care sunt puse în centru, până la sistemul de irigat. Pur şi simplu, smulg sprinklerele. Nu mai spun despre locurile de joacă pentru copii care sunt un coşmar. Toate sunt vandalizate.”, povestea Elena Lasconi.

Coşa a fost deranjată până şi de faptul că muncitorii ADP coseau în parcul-monument
Parcul „Kretzulescu” este programat la reparaţii care, însă, nu se pot face până nu se eliberează autorizaţiile de construire. Autorizaţii care stau după avize a căror emitere durează. De asta nu vedeţi nicio mişcare în „Olga Bancic”. Lucrătorii ADP ar putea intra şi mâine în parc ca să facă aleile, podeţele, locul de joacă, dar nu se poate fără să se pronunţe forul decident în chestiunea monumentelor istorice.
În condiţiile în care Anca Coşa a vociferat să se taie bălăriile în „Kretzulescu”, vă daţi seama de ce ar fi capabilă să vadă o reparaţie banală! „Sunt unii aici pe care eu nu pot să-i numesc oameni. Care acţionează în aşa fel încât să blocheze, pentru că nu doresc progresul acestui oraş. Îi macină atât de tare răutatea şi veninul, încât nu mai este loc de raţiune. Noi nu putem să facem nimic în „Kretzulescu”. O să stăm aşa încă un an, pentru că persoana care ne-a făcut probleme şi cu bulevardul persistă. A fost deranjată inclusiv că cei de la ADP dau cu motocoasa în „Kretzulescu”. Ar trebui să lăsăm bălăriile să crească? Trebuie să acceptăm că trebuie să facem curat şi să îngrijim acele lucruri.”, spunea Elena Lasconi.

De ce nu s-a reparat podeţul? „Am fi avut din nou probleme, plângeri penale şi petiţii că vrem să reparăm ceva fără autorizaţie”
Primăriţa relata că se lucrează în prezent la obţinerea autorizaţiei de construire pentru un loc de joacă civilizat în Parcul „Kretzulescu”. Planurile sunt, însă, mai multe şi includ punctul de informare turistică, pentru a deveni o toaletă decentă şi nu numai. Spaţiul permite şi alte activităţi care s-ar putea realiza într-un parteneriat public-privat, în ideea de a se ocupa altcineva de „chioşcul” nefolosit niciodată. Trebuie făcut şi patinoarul, care va fi amânat pentru anul viitor.
„Vrem să facem aleile şi podeţul. Podeţul îl puteam face de anul trecut, căci ştiam că are probleme. Ne-am interesat, era 42.000 de lei. Anul trecut, puteam să-l cumpărăm cu acest preţ şi să-l punem acolo. Puteam să alocăm bani pentru asta. Dar am fi avut din nou probleme, plângeri penale şi petiţii că vrem să reparăm ceva fără autorizaţie. Era, pur şi simplu, o reparaţie. Pentru tot ce faci în „Kretzulescu”, pentru că pui o bordură în „Kretzulescu”, parcă suntem blestemaţi cu bucata asta de sit. Pentru orice ne trebuie o grămadă de documente. Pentru toate celelalte proiecte care s-au făcut până să vină Lasconi primar, şi-au bătut joc şi de lucrare, şi de documentaţie, şi de tot. Acum, toată lumea este mai catolică decât papa. Sunt îngropată în toate petiţiile şi plângerile de pe lumea asta! Dar mă înverşunează şi mai tare. Îmi dau seama că este o putreziciune în jurul nostru.”, a încheiat primăriţa.
Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!